Azi, 26 respectiv sâmbătă, 27 aprilie, la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, vor fi organizate acțiuni preventive pentru combaterea excesului de viteză, în nouă județe și pe Autostrăzile Transilvania și Vest. Astfel, în această perioadă, în intervalul orar 07.00 – 18.00, poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului […]
Municipiul Satu Mare a fost premiat la categoria „Armament de calitate” în cadrul „bătăliei” pentru titlul de „Orașul Reciclării”, fiind printre municipiile care au obținut cel mai mare punctaj la evaluarea calitativă a punctelor de colectare separată. Proiectul inițiat de Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei „Punctul Verde” în România şi cea mai importantă organizaţie […]
Azi, 26 aprilie, a avut loc Adunarea Generală de constituire a zonei metropolitane Satu Mare. În cadrul şedinţei primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica a fost ales preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Satu Mare iar edilul municipiului Carei, Eugen Kovacs, va îndeplini funcţia de vicepreşedinte al aceleiaşi structuri. La întâlnirea […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Negreşti Oaş, cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informare şi Protecţie Internă (D.I.P.I), au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în urma căreia au confiscat aproape 81.000 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană şi au reţinut două mijloace de transport. Totodată, au fost depistaţi doi […]
Joi, 25 aprilie, primarul municipiului Satu Mare, dr. Coica Costel Dorel împreună cu specialişti de la Inspecţia de Stat în Construcţii, dirigintele de şantier din partea Primăriei şi proiectantul au verificat executarea lucrărilor la drumul de ocolire (între drumul spre Petea şi drumul spre Lazuri). Lucrările au fost începute luni, 22 aprilie conform contractului de […]
Este un dascăl dedicat profesiei pe care a îmbrăţişat-o cu ceva vreme în urmă, fiind convins că doar munca susţinută şi perseverenţa sunt singurele garanţii care pot asigura succesul pe plan profesional. În urma perioadei petrecute la catedră a înţeles din plin greutatea profesiei pe care şi-a ales-o. În 2009 a fost propus pentru ocuparea […]
Printr-un proiect de hotărâre aprobat în cadrul şedinţei de azi, 25 aprilie, consilierii municipali au reglementat circulaţia în municipiu a autovehiculelor cu masă totală de peste 3,5 tone. Aleşii au aprobat regulamentul privind procedura de eliberare a autorizaţiilor de acces pentru traficul greu pe raza municipiului Satu Mare. Reglementarea va intra în vigoare cu începere […]
O impresionantă colecţie de carte ecleziastică românească, de o frumuseţe desăvârşită ce povestesc despre priceperea vechilor tipografi de pe întreg cuprinsul Europei medievale şi moderne, poate fi vizionată în aceste zile la Muzeul de Judeţean din Satu Mare. Expoziţia a fost vernisată azi, 25 aprilie, cu începere de la ora 13.00. Pe lângă tipăriturile şi […]
Prin intermediul unui comunicat de presă, senatorul Valer Marian anunță că datorită suspiciunii că s-ar putea ca unele înscrisuri aparținând organizației județene PSD Satu Mare să fie distruse în mod intenționat, a procedat la închiderea și sigilarea sediului PSD Satu Mare din Strada Ștefan cel Mare, nr.1. În același timp a fost trimisă o scrisoare […]
În cadrul şedinţei ordinare de azi, 25 aprilie, consilierii municipali au aprobat proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Dorel Coica cu privire la acordarea titlului de „Cetăţean de onoare” arhiereului vicar al Maramureşului şi Sătmarului, PS Iustin Sigheteanul. Vă reamintim că în luna februarie al acestui an (2013), PS a fost desemnat „Omul anului” în […]
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare, Consiliului Judeţean (CJ) şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Satu Mare organizează etapa regională a Concursului Naţional de Dans SNAC „Împreună pentru viitor”. Evenimentul va avea loc vineri, 26 aprilie, la ora 14.00, în Sala Festivă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Satu Mare şi face parte […]
Prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram vrea rezultate mai bune dar şi o implicare mai intensă în vederea combaterii contrabandei cu produse accizabile şi a evaziunii fiscale din judeţul Satu Mare. La şedinţa de azi, 25 aprilie, convocată de prefect au participat reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu. Potrivit evidenţelor, în cursul lunii martie […]
Lansată în septembrie 2012, competiţia pentru premiul Fundaţiei ERSTE pentru Integrare Socială şi-a anunţat finaliştii. Dintr-un total de aproape 2.000 de aplicaţii provenind din 13 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est, 24 organizaţii din România, care desfăşoară proiecte de integrare socială, au fost selectate pentru etapa finală a premiului. Printre finalişti se numără şi […]
Nu există copilărie care să nu se fi bucurat de frumuseţea poveştilor nemuritoare şi, printre acestea, de celebrul basm al “Frumoasei din pădurea adormită”, trezite din vraja malefică a ursitoarei rele de sărutul unui prinţ. Aşternută pe hârtie de marele scriitor francez Charles Perrault şi preluată ulterior şi de Fraţii Grimm, povestea care a fost […]
Organizarea celei de-a IV-a ediţii a evenimentul Expo 2013 „Fabricat în Satu Mare” a fost tema conferinţei de presă de azi, 25 aprilie, desfăşurată la sediul Asociaţiei Economice Româno-Germane pentru Regiunea de Nord-Vest de pe strada Fragilor nr. 1 din Satu Mare. La evenimentul ce se va desfăşura în perioada 17-19 mai, au fost invitaţi […]