Sâmbătă, 25 mai, se va desfăşura cea de-a II-a etapă a Campionatului Judeţean de Rally Sprint 2013. Competiţia va avea loc în Poligonul ACR din Satu Mare. Înscrierile în concurs se pot face sâmbătă, începând cu ora 09.00, iar antrenamentele şi cele două manşe cronometrate vor începe de la ora 11.00. Regulamentul concursului poate fi […]
„Pot să vă spun că din punctul meu de vedere s-au pierdut mulţi ani în care Satu Mare putea să-şi valorifice potenţialul turistic. Aveţi o zonă bogată în apă termală dar şi în tradiţii care s-au conservat foarte bine. La Satu Mare e un potenţial nevalorificat”. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de […]
Tinerele care au împlinit 15 ani şi care doresc să se afirme în cadrul Concursului de Miss organizat cu ocazia Zilelor Oraşului Satu Mare se pot înscrie până vineri, 24 mai, la această competiţie. Concursul de frumuseţe va avea loc sâmbătă, 1 iunie, cu începere de la ora 18.30. Potrivit unuia dintre organizatorii show-ului de […]
Azi, 23 mai, a fost inaugurat unul dintre cele mai importante proiecte de investiţii derulate în domeniul turismului şi serviciilor wellness, Complexul AquaStar, de pe strada Gorunului din Satu Mare. Valoarea totală a proiectului este de 47.899.236,32 lei, care include atât finanţarea nerambursabilă în valoare de 24.858.089,59 lei, cât şi contribuţia beneficiarului, asigurată prin finanţare […]
Direcția de Cultură a municipiului Carei și Centrul Cultural Carei îi invită pe cei interesaţi într-o călătorie imaginară în timp … mai precis în anii ’80. Elevii secțiilor de muzică ușoară, dans modern și teatru de la Centrul Cultural Carei pregătesc surprize muzicale, dans și o scenetă de teatru care au ca temă de inspirație […]
Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Radu Stroe, a efectuat azi, 23 mai, o vizită în Satu Mare pentru a se întâlni cu şefii structurilor din cadrul instituţiei pe care o conduce. La şedinţa efectuată cu uşile închise, Stroe a discutat câteva dintre problemele cu care aceştia se confruntă. La întâlnire au participat atât prefectul, dr. Eugeniu […]
Concursul „Suntem mici, dar circulăm corect!” îşi propune, an de an, să stimuleze interesul preşcolarilor pentru cunoaşterea şi respectarea regulilor de circulaţie. Fazele locale ale concursului desfăşurate săptămâna trecută la Satu Mare, Carei, Tăşnad şi Negreşti-Oaş şi-au desemnat câştigătorii, care s-au reunit azi, 23 mai, la Grădiniţa 14 Mai, pentru a concura în faza judeţeană. […]
Începând cu azi, 23 mai, programările la Registrul Auto Român se vor face la numărul unic la nivel național – 021.9672. Directorul Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, a decis implementarea proiectului “call-center național”, proiect care face parte din strategia de dezvoltare a Registrului. Astfel, se reconfigurează modul în care clienții Regiei își fac programările la […]
Colegiul Naţional “Doamna Stanca” Satu Mare organizează înscrieri pentru clasa a V-a, până în data de 21 iunie 2013, ora 15.00. Pentru informaţii, părinţii elevilor de clasa a IV-a sunt rugaţi să se adreseze serviciului Secretariat, personal sau telefonic la numărul 0261714419. În data de 26 iunie, la ora 09.00, va avea loc selecţia elevilor […]
Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare au efectuat în perioada 15-17 mai, mai multe controale cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la comercializarea maşinilor de tuns iarba şi a coaselor electrice. În acest sens au fost controlaţi un număr de şapte operatori economici şi produse în valoare totală de 50.544 lei, […]
Castelul Karolyi din Carei a găzduit miercuri, 22 mai, de la ora 18.00, un eveniment extraordinar de relaxare oferit de binecunoscutul muzician, Cserey Csaba (Csabcsi). Careienii, pe care nu i-a speriat ploaia şi vremea rea au avut ocazia să fie călăuziţi spre lumea îndepărtată și mistică a muzicii exotice şi meditative. “În acest spectacol, cu […]
Azi, 23 mai, ministrul Afacerilor Interne (MAI), Radu Stroe, va efectua o vizită de lucru în judeţul Satu Mare. Începând cu ora 11.00, în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ, ministrul Radu Stroe, va participa la o întâlnire cu şefii structurilor judeţene aparţinând MAI.
Cea de-a XVII-a ediţie a „Zilelor Oraşului Satu Mare” va avea loc în perioada 31 mai-2 iunie. Pentru desfăşurarea evenimentelor în acest an Consiliul Local a alocat suma de 200.000 lei. Deschiderea oficială a „Zilelor Oraşului Satu Mare” va avea loc vineri, 31 mai, cu începere de la ora 19.00, la scena amplasată în Piaţa […]
Pentru a evita orice speculație referitoare la excluderea senatorului Valer Marian din PSD, biroul de presă al PSD Satu Mare a transmis în cursul zilei de astăzi un comunicat de presă conținând actul semnat la București de către președintele Victor Ponta referitor la aprobarea propunerii de excludere transmisă de către organizația județeană Satu Mare.
Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, s-a întâlnit azi, 22 mai, cu oamenii de afaceri şi cu o parte dintre primarii din judeţul Satu Mare. Întâlnirea a avut loc în Sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ, cu începere de la ora 18.30. La întâlnirea cu Grapini au mai participat: […]