După primele două înfrângeri suferite la începutul acestui sezon competițional, conducerea clubului Olimpia Satu Mare a luat câteva măsuri împotriva jucătorilor. Președintele clubului, Dan Băbuț, a declarat în cadrul unei conferințe de presă desfășurate azi, 15 septembrie, că salariile jucătorilor vor fi diminuate cu 30% iar primele de joc nu le vor primi decât dacă […]
FC Olimpia Satu Mare pune în vânzare începând de marți, 16 septembrie, abonamente pentru suporteri valabile la meciurile pe teren propriu în sezonul competițional 2014-2015. Prețul unui abonament este de 60 de lei. Abonamentele pot fi achiziționate de la stadion, de la recepția Hotelului „Aurora” și de la BISTRO SCORE. Vă amintim că prețul unui […]
Curțile școlilor din Satu Mare (și nu numai) s-au umplut azi (15 septembrie) dimineață de elevi, părinți și bunici, pentru a participa la festivitățile de deschidere a noului an școlar. Cu gândul la vacanța care tocmai se încheiase, elevii au participat azi cu mic, cu mare, la prima zi de școală. La majoritatea școlilor din […]
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, împreună cu prefectul Eugeniu Avram au verificat duminică, 14 septembrie, stadiul de desfășurare a lucrărilor de reabilitare a Monumentului Ostașului Român din Carei. Lucrările se desfășoară sub coordonarea Muzeului Județean Satu Mare. Potrivit președintelui CJ, Adrian Ștef, în prima etapă monumentul a fost curățat iar acum se lucrează la […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Satu Mare, împreună cu lucrători din cadrul Sectorului P.F. Petea, au destructurat o grupare alcătuită din cetățeni români care intenționau să faciliteze trecerea ilegală a frontierei de stat, a unui grup de migranţi. Şase cetăţeni români din judeţele Satu Mare şi Maramureş sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, […]
A început sezonul competițional de toamnă cu primul concurs național de dans sportiv, „Cupa Castanelor”, ediția a III-a, care a avut loc la Baia Mare în data de 13 septembrie. La această competiție dansatorii de la „Royal Dance Club” Satu Mare au obținut șase medalii de aur, cinci de argint, cinci de bronz și alte […]
Azi, 15 septembrie, a avut loc deschiderea anului şcolar și pentru persoanele condamnate din Penitenciarul Satu Mare. Festivitatea a început cu oficierea de către preotul unităţii a unei slujbe religioase, după care persoanele condamnate au urmărit un film educativ. La cursurile şcolare sunt înscrise 23 de persoane condamnate. Procesul de învăţământ pentru clasele ciclului primar […]
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Satu Mare va organiza în cursul acestei luni (septembrie) cursuri de calificare în mai multe meserii. Astfel, pentru meseria de îngrijitor bătrâni la domiciliu sunt disponibile 14 locuri, iar cursurile se vor organiza în municipiul Satu Mare. Totodată, 40 de persoane sunt așteptate să se înscrie la […]
Filarmonica „Dinu Lipatti” din Satu Mare deschide noua stagiune cu un concert extraordinar, dedicat coloanelor muzicale din cele mai celebre filme ale lumii. Concertul va avea loc joi, 18 septembrie, de la ora 18.30. Solista serii va fi Nicoleta Colceiar, iar instrumentiștii filarmonicii vor evolua sub bagheta dirijorului Ladislau Rooth. În cadrul concertului publicul va […]
În data de 19.09.2014 la Cabinet Dr. Coica, va consulta Dr. Fălăuş Simona Medic Specialist Reumatologie Programari la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 În data de 16.09.2014 ora 15:00 la Cabinet Dr.Coica va consulta Dr. Moisiuc Paul Medic Specialist Endocrinologie Programari la tel: 0261/766.390, 0261/779.999 _________________________________________________________________ În data de 26.09.2014 la Cabinet Dr.Coica va consulta Dr. Fodor […]
Aproximativ 40 de persoane din Micro 17 au participat sâmbătă, 13 septembrie, la întâlnirea cu primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica. Întâlnirea cu cetățenii s-a desfășurat la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din cartier. Alături de primar au mai fost prezenți: viceprimarul Radu Roca, directorul SC Transurban SA, Ionuț Bujor, city-managerul Dan Băbuț, șeful Poliției […]
Peste 100 de ghiozdane cu rechizite au fost oferite azi, 14 septembrie, copiilor de pe strada Ostrovului din Satu Mare, în cadrul unei acțiuni organizate de Partidul Reformator Liberal (PLR), în Sala de conferințe a Muzeului Județean. Acțiunea face parte din cadrul campaniei „Împreună pentru fapte bune”. Potrivit celor declarate de Marcela Papici, una dintre […]
Consilierul județean Mihai Rusu, fost membru al Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD) Satu Mare aduce câteva precizări legate de excluderea sa din PP-DD, măsură pe care o consideră abuzivă „fapt care va fi demonstrat în urma plângerii mele penale îndreptată împotriva tuturor celor care au emis acest act fals”, spune Rusu. Fostul lider al PP-DD susține […]
Vineri, 12, respectiv sâmbătă, 13 septembrie, s-a desfășurat cea de-a XVIII-a ediție a „CEC ORI CUP” și a XXX-a ediție a Cupei „Someș-Oaș” la raliu. Întrecerile au fost găzduite de municipiul Satu Mare. La competiții au participat piloți din: Brăila, Timișoara, Zalău, Satu Mare, Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia. În continuare vă prezentăm lista cu […]