Ce spune viceprimarul Albu despre lucrările la Podul Decebal

Ce spune viceprimarul Albu despre lucrările la Podul Decebal

Nemulțumiți că firma care reabilitează Podul Decebal, SC Drum Invest SRL, a executat joi, 11 august, lucrări de asfaltare pe vreme de ploaie, mulți sătmăreni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la calitatea lucrărilor. Viceprimarul Adrian Albu spune că muncitorii au început asfaltarea, dar au fost surprinși de ploaie, fiind nevoiți apoi să se oprească deoarece […]

Accident în Piața Eroilor Revoluției

Accident în Piața Eroilor Revoluției

Un accident soldat, din fericire, doar cu pagube materiale a avut loc azi, 12 august, în Piața Eroilor Revoluției din Satu Mare. O femeie aflată la volanul unui VW Passat a intrat cu mașina într-un ATV condus de un bărbat. Potrivit oamenilor legii, femeia circula pe drumul cu prioritate, iar ATV-ul a ieșit de pe […]

Avocatul Poporului vine la Satu Mare

Avocatul Poporului vine la Satu Mare

Biroul Teritorial Oradea al instituţiei Avocatul Poporului, va desfăşura audienţe la Satu Mare, în data de 17 august, de la ora 10.30, în sala mică de ședințe a Palatului Administrativ, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor din acest judeţ. Se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului orice persoana fizică care se consideră lezată într-un drept al […]

Jandarmeria asigură ordinea publică la evenimentele din week-end

Jandarmeria asigură ordinea publică la evenimentele din week-end

Jandarmii sătmăreni vor fi din nou la datorie şi în acest sfârşit de săptămână pentru a le asigura cetăţenilor judeţului Satu Mare un climat optim de ordine şi siguranţă publică. În zilele de 13, 14 şi 15 august, jandarmii vor executa misiuni de asigurare şi menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică, atât […]

Cinci șoferi au rămas fără permisele de conducere

Cinci șoferi au rămas fără permisele de conducere

Joi, 11 august, poliţiştii rutieri au aplicat sancţiuni contravenționale în valoare de peste 23.000 de lei şi au reţinut cinci permise de conducere. Pe tot parcursul zilei, poliţiştii rutieri sătmăreni au efectuat controale în trafic menite să prevină producerea de accidente rutiere şi să combată cauzele generatoare ale acestora. Poliţiştii au urmărit în special depistarea […]

Spadă feminin: România s-a calificat în finala JO de la Rio

Spadă feminin: România s-a calificat în finala JO de la Rio

Echipa de spadă feminin a României s-a calificat azi, 11 august în finală la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro după ce în semifinale au învins Rusia, scor 45 la 31. Fetele noastre vor lupta pentru aurul olimpic cu China. Din lotul de spadă feminin a României face parte și sătmăreanca Simona Pop. Finala […]

Accident grav lângă Tășnad

Accident grav lângă Tășnad

Un grav accident de circulație a avut loc în această după-amiază (azi, 11 august), în jurul orei 14.50 în localitatea Sărăuad. Șoferul rănit a fost adus cu un elicopter SMURD la Spitalul Județean Satu Mare. La fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că un conducător auto de 32 de ani din Tășnad, pe fondul […]

Promovabilitate de 42,96% la definitivat în județul Satu Mare

Promovabilitate de 42,96% la definitivat în județul Satu Mare

55 de candidați au obținut note de promovare la examenul de definitivare în învățământ, ceea ce reprezintă 42,96%. Rezultatele au fost afișate azi, 11 august. La nivelul județului Satu Mare, din totalul de 128 de lucrări scrise, transmise spre evaluare, au fost notate 127, o lucrare fiind anulată în centrul de evaluare. Nota minimă de […]

Casă din Vama, lovită de fulger

Casă din Vama, lovită de fulger

În cursul nopții de 10 august, în jurul orei 23.28, pompierii a fost anunțați despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Vama. În momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau violent la întregul acoperiș, existând pericolul extinderii acestora la întreaga locuință. Pompierii au localizat și lichidat incendiul, împiedicând propagarea la întreaga locuință. Ca urmare […]