După ce, la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au reușit să confiște 3 (trei) mc de lemne de la niște căruțași din Livada, ei au mai organizat astfel de acțiuni pe linia depistării persoanelor care efectuează transport ilegal de material lemnos. Astfel, la data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului […]
Ieri, 7 octombrie a.c., în jurul orei 17.40, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei, au oprit pentru control, în localitatea Foieni, un autoturism condus de un minor, de 17 ani, din localitatea Sanislău. În urma verificărilor efectuate de polițiști aceștia au constatat că persoana de la volan deține permis de conducere eliberat de autoritățile […]
Ieri, 7 octombrie 2019, polițiștii sătmăreni au depistat o femeie, de 32 de ani, din localitatea Stâna, pe numele căreia autoritățile italiene au emis un mandat european de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Aceasta urmează a fi prezentată în fața unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel […]
Péter Szijjártó, ministrul de Externe al Ungariei, a anunţat, ieri, că Guvernul de la Budapesta va extinde în aproape întregul Ardeal programul prin care sprijină fermierii maghiari de aici, între altele acesta vizând stimularea achiziţiei de terenuri agricole, prin finanţarea întabulării. Potrivit g4media.ro, oficialul ungar consideră un mare succes etapa a treia a aşa-numitului program […]
La data de 7 octombrie a.c., polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Satu Mare, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare, au efectuat 12 percheziții domiciliare, pe raza municipiilor Satu Mare și Carei, într-un dosar de trafic de droguri. Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Satu Mare, împreună cu procurori […]
Trupa „Mihai Raicu” a Teatrului de Nord prezintă duminică 13 octombrie 2019, de la ora 19.00, premiera comediei ”Bani din cer” de Ray Cooney, regia Daniel Vulcu. Distribuția: Ioana Cheregi, Romul Moruțan, Stelian Roșian, Roxana Fânață, Andrei Stan, Ciprian Vultur, Cătălin Mareș. Scenografia Alexandru Radu, coregrafia Roxana Fânață. Sunt valabile abonamentele „Ștefan Mareș” și Premium. […]
În Indexul Regional al Competitivității 2019, publicat ieri de Comisia Europeană, regiunea Nord-Vest a României (zonă din care face parte și județul Satu Mare) este spre coada clasamentului celor 268 de regiuni europene analizate. Dar stă mai bine decât alte regiuni din România, totuși. București -Ilfov, regiunea din România cu cel mai mare scor (55,92 […]
Cu ocazia Lunii Mondiale a luptei împotriva cancerului mamar, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, continuă campania de depistare precoce a cancerului mamar, care a ajuns la a III-a ediție. Astfel, prin medicii specialiști din cadrul Spitalului Județean de Urgență se va efectua în mod gratuit Screening mamar, care constă într-un consult oncologic cu educație […]
În această seară, în jurul orei 21:15, în intersecţia dintre B-dul Ion I.C. Brătianu şi B-dul Vasile Lucaciu (în faţa blocului „Transilvania”) a avut loc un accident de circulaţie. Două autoturisme s-au tamponat după ce şoferul unui autoturism a virat la dreapta fără să se asigure, maşina sa fiind izbită de un alt autoturism care […]
Spre sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au organizat acțiuni pe linia depistării persoanelor care efectuează transport ilegal de material lemnos. Astfel, la data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Livada au oprit pentru control 4 căruțe care transportau material lemnos. Cum doi dintre căruțași nu aveau acte care să dovedească proveniența legală a […]
În data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 04:00, polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au depistat un sătmărean, de 58 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Satu Mare. Nu era nici un bai că era pe strada aceasta, problema a fost că șoferul se […]
Polițiștii Secției Poliție Rurală Gherța Mică, au depistat la data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 19, un bărbat, de 32 de ani, din județul Botoșani care a condus un autoturism pe raza localității Tarna Mare, având o îmbibație alcoolică de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta, ajuns la o intersecție, a […]
În urma publicării, mai întâi de către Sătmăreanul.net, a unor relatări referitoare la faptul că directoarea Școlii Gimnaziale din Călinești Oaș (județul Satu Mare), Adriana Ciul, a agresat fizic și verbal un elev din clasa a IV-a în ziua de 3 octombrie 2019, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare a deschis o anchetă, demers care a […]
Elevii smart din județele Satu Mare, Bihor, Sălaj și Maramureș pot participa la concursul de Inovație Tehnică și IT DaVinci, care va avea loc în data de 12 octombrie, începând cu ora 10:00, la Casa Meșteșugarilor din Satu Mare. Aflat la prima ediție, concursul este organizat de Rotary Club Satu Mare, impreuna cu Rotary Club […]
Azi-noapte, la ora 00.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare, în cooperare cu Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare au reținut doi tineri din Republica Moldova, O. G., în vârstă de 20 de ani și P. V. în vârstă de 32 de ani, care […]