STATISTICĂ. Zona de Nord-Vest, în coada clasamentului regiunilor europene

În Indexul Regional al Competitivității 2019, publicat ieri de Comisia Europeană, regiunea Nord-Vest a României (zonă din care face parte și județul Satu Mare) este spre coada clasamentului celor 268 de regiuni europene analizate. Dar stă mai bine decât alte regiuni din România, totuși.

București -Ilfov, regiunea din România cu cel mai mare scor (55,92 din 100 maxim posibil) în Indexul Regional al Competitivității 2019, se află pe locul 151, din 268 de regiuni.

București-Ilfov este singura regiune românească încadrată în cel mai înalt stadiu de dezvoltare (5), în timp ce doar trei regiuni ajung în stadiul 2 – Centru, Vest și Nord-Vest -, în timp ce toate celelalte patru sunt la cel mai redus nivel de dezvoltare (1).

Scorul mediu național în Clasament este de 17,84 de puncte și, în afară de București – Ilfov, numai Regiunea Vest (cu 20,9 puncte) mai depășește acest prag.

Regiunea Nord-Vest, aflată pe locul 246, având o eficiență a pieței muncii peste cea existentă în regiunile din UE similare ei (regiuni din Grecia, Slovacia, Polonia și România), dar are punctaje inferioare la subindicatori precum stabilitatea macroeconomică, sistemul de educație obligatoriu, sănătatea, eficiența pieței muncii, sofisticarea afacerilor etc.

Nu are niciun indicator la care să se plaseze mai bine decât regiunile similare din UE, conform Indexului Competitivității publicat luni și realizat din trei în trei ani de Către Comisia Europeană.

La indicatorul “Educație de bază”, toate regiunile românești subperformează, față de regiunile similare din alte state membre.

Subindicatorul acesta formează, alături de Infrastructră, Sănătate, Instituții și Stabilitate Macroeconomică, indicatorul “Dimensiune de bază”, la care nu excelează nicio regiune autohtonă. Doar Sud Munteania (fără București – Ilfov) are performanțe la nivelul regiunilor similare din UE, la capitolul Dimensiune de bază.

La “Inovare”, următoarele au rezultate inferioare celor din regiunile de același grad: Nord-Est, Sud-Est și Sud Munteania.

Top 3 în UE: Stockholm, Londra și Utrecht

Primul loc din clasament este ocupat de Stockholm (Suedia), cu 100 de puncte, urmat de Londra (UK), cu 99,1 puncte și Utrecht (Olanda), cu 99 de puncte.

Ultimele locuri sunt ocupate de Egeea de Nord (din Grecia) cu zero puncte și Sud-Est (România) cu 5,3 puncte (locul 267 din 268).

Rezultatele din 2019 ale Indexului confirmă un model policentric, cu o bună performanță a majorității capitalelor și regiunilor cu orașe mari, în vreme ce alte regiuni din aceleași țări obțin scoruri mult mai slabe, se precizează în comunicatul Comisiei Europene.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.