Un tâlhar și un ucigaș, eliberați de magistrați înainte de condamnarea definitivă. Au vrut să fugă în Ungaria

Azi-noapte, la ora 00.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare, în cooperare cu Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare au reținut doi tineri din Republica Moldova, O. G., în vârstă de 20 de ani și P. V. în vârstă de 32 de ani, care s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră.

La verificări, s-a constatat că tinerii sunt căutați de autoritățile din Republica Moldova, întrucât acestea au emis, prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel  Oradea, o difuziune de urmărire internațională pe numele celor doi. Aceștia fuseseră judecați și condamnați definitiv în stare de libertate.

Persoanele în cauză erau căutate pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie gravă și de omor deosebit de grav, fapte petrecute pe teritoriul Republicii Moldova, acestea fiind pasibile de pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani.

Drept urmare, cetățenii moldoveni au fost preluați de lucrători din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.