Pe lângă tradiționalele gogonele murate și castraveții conservați la borcan, o altă rețetă ce își are originile în județele Satu Mare și Bihor a ajuns în bucătăriile gospodinelor din întreaga țară. Este vorba despre conopida murată cu oțet. Ingredientele necesare: 3 kilograme de conopidă; boabe de piper; boabe de muştar; sare grunjoasă; rămurele de cimbru; […]
Miercuri, 5 octombrie, în jurul orei 19.30, polițiștii de frontieră din Carei au depistat în gara CFR din oraș, o persoană cu semnalmente afroasiatice. S-a încercat legitimarea bărbatului, moment în care s-a constatat că acesta nu are asupra sa niciun document de identitate. Persoana în cauză a fost condusă la sediul Sectorului PF Carei, pentru […]
Începând de astăzi, 6 octombrie, Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare noile reglementări privind condițiile de ieșire din România ale cetățenilor români minori, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 169 din 30.09.2016, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Astfel, principala modificare este introducerea, la art. 30 din lege, […]
La această oră, polițiștii de investigații criminale din Ploiești, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, efectuează percheziții la domiciliul unei persoane bănuite care a furat bijuterii în valoare de 100.000 de euro. Azi, 6 octombrie, polițiștii din Ploiești, împreună cu luptători S.A.S., efectuează percheziții la domiciliul unei persoane din comuna Berceni, bănuită de furt din locuință. […]
În perioada 26 septembrie-26 octombrie se desfășoară campania de vaccinarea antirabică aeriană de toamnă a vulpilor. Acțiunile constau în servicii de informare a populației și de transport, depozitare și distribuție de momeli vaccinale antirabice pentru vulpi. Campania se desfășoară pentru controlul și eradicarea turbării la vulpe.
Azi, 6 octombrie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Satu Mare a desfăşurat activităţi preventiv-informative la elevii claselor a V-a şi a VI-a ai Liceului cu Program Sportiv Satu Mare. Activitatea s-a desfăşurat în baza acordului partenerial încheiat între cele două instituţii, proiect izvorât din preocuparea psihologului Timea Turtoi şi a conducerii şcolii, profesorul Dorel Ziman […]
Un tânăr de 23 de ani din Botoșani, cu rezidența în municipiul Satu Mare, are de dat explicații în fața oamenilor legii după ce a fost prins la volanul unei mașini deși nu are permis de conducere. Mașina condusă de tânăr a fost oprită miercuri, 5 octombrie, pe raza localității Hrip. La volan a fost […]
Primul spectacol destinat pentru copii al stagiunii prezentat de Trupa „Harag György” se anunță a fi un program pentru întreaga familie. Este vorba despre spectacolul „Cenușăreasa” care va avea premiera pe data de 8 octombrie începând cu ora 11.00 în sala Amfiteatru a Casei de Cultură a Sindicatelor. Regizorul spectacolului, Nagy Regina, recomandă povestea tuturor […]
La sfârșitul lunii septembrie, rata șomajului în județul nostru a fost de 3,73%, potrivit evidențelor AJOFM Satu Mare. Numărul total de șomeri înregistrați la AJOFM este de 5.651, din care 2.320 sunt femei. Șomeri în plată sunt 425 din care femei 236, ceea ce reprezintă 7,5% din totalul șomerilor din județ.
Cu ocazia controalelor efectuate pe principalele artere de circulație din județ pe parcursul zilei de 5 octombrie, polițiștii au aplicat un număr de 154 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 16.285 de lei. Ca măsură complementară, oamenii legii au reţinut două permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
Kis Izabella cere ajutorul sătmărenilor. Tânăra și-a pierdut portofelul azi (5 octombrie) dimineață pe strada Cuza Vodă din Satu Mare. „Azi dimineață, în jurul orei 07.30, cel mai probabil pe strada Cuza Vodă (în apropierea Colegiului Național „Kölcsey Ferenc”) mi-am pierdut portofelul, în care am avut actul de identitate, abonamentul pentru autobuz și cardul bancar. […]
Într-un interviu acordat pentru www.bihon.ro, frumoasa actriță a Teatrului de Nord Satu Mare, Ioana Cheregi (Foto: dreapta), consideră că cei care o aseamănă cu diva hollywood-iană Catherine Zeta-Jones (Foto: stânga), merg prea departe cu comparațiile. Răspunsul actriței a venit la întrebarea reporterului care s-a interesat dacă comparația sa cu Catherine Zeta-Jones, îi place, sau, o […]
Casa Meșteșugarilor din Satu Mare va găzdui în perioada 16-20 noiembrie o nouă ediție a „Beauty Days”, manifestare care are ca scop principal facilitarea unor întâlniri între profesioniștii din nord-vest-ul ţării şi specialişti recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional. Ideea este susţinută de Primăria municipiului Satu Mare care asigură suportul tehnic şi locaţia. În acest […]
Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) a publicat marți, 4 octombrie, lista agențiilor care au fost închise. Pe lista ANT se află și șase agenții de turism din județul Satu Mare. Lista cu agențiile de turism care au fost închise de ANT poate fi văzută accsând următorul link: http://turism.gov.ro/autorizare-turism/lista-agentiilor-de-tur-cu-licenta-radiata-la-cerere-sau-retrasa-2016/ Pe lângă cele două agenții „House of […]
Un accident soldat cu moartea unei persoane și cu o mașină făcută zob a avut loc azi (5 octombrie) dimineață, pe DN 14, la ieșirea din Șeica Mare spre Mediaș. O autoutilitară de 7,5 tone s-a ciocnit cu un autoturism. În urma impactului, în autoturism au rămas încarcerate patru persoane. Una dintre acestea a decedat, […]