Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip a participat azi, 2 septembrie la slujba de binecuvântare a picturii și iconostasului bisericii ortodoxe din Silvaș și la punerea pietrei de temelie bisericii din Săuca. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul alături de un sobor numeros de preoți. Evenimentul s-a bucurat de un număr mare […]
In data de 1 septembrie, în jurul orei 12.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, pe sensul de intrare în țară, I.R., în vârstă de 33 de ani, cetățean ucrainean, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor marca Volvo și o semiremorcă frigorifică marca Lamberet, ambele înmatriculate în Ucraina. Acționând în […]
Un accident soldat cu trei morți a avut loc în noaptea de sâmbătă, 1 spre azi, 2 septembrie, în jurul orei 01.00, pe strada Mitropoliei din Suceava. În teribilul accident a fost implicată o mașină înmatriculată în județul Satu Mare. Potrivit jurnaliștilor de la Observator TV, trei tineri au petrecut pe o terasă de la […]
Doi români şi-au pierdut viaţa şi alţi 3 au fost răniţi în urma unui accident petrecut astazi, 1 septembrie în Ungaria, lângă localitatea Cegled. În accident au fost implicate doua maşini înmatriculate în România şi una din Ungaria. In urma impactului au decedat şoferul maghiar şi doi dintre ocupanţii uneia dintre maşinile din ţara noastră: […]
Sute de satmareni au marsaluit astazi, 1 septembrie pe strazile municipiului, marcand astfel „Sarbatoarea Recoltei”. In acest an, evenimentul a ajuns la cea de-a XXII-a editie. Participantii la mars au pornit din fata Casei Svab, si condusi de fanfara, au defilat pe B-dul Vasile Lucaciu – strada I. C. Bratianu si s-au oprit in Parcul […]
Asociatia „Sfantul Acoperamant al Maicii Domnului” Satu Mare lanseaza o campanie de ajutorare ai celor 50 de copii proveniti din familii defavorizate, aflati sub ocrotirea asociatiei. Este vorba despre ghiozdane si rechizite pentru copii, acum la inceput de an scolar. „Una dintre cele mai mari probleme ale societății noastre este abandonul școlar. Consecvenți misiunii de […]
Nuntasii au pornit azi (1 septembrie) dupa-amiaza la drum cu claxoane si camioane. Zgomotul facut a rasunat pe tot B-dul Octavian Goga. Nu este pentru prima data cand nuntasii pornesc la petrecere, pentru ai sarbatorii pe tinerii casatoriti, „imbarcati” in camioane. Asa s-a intamplat si azi dupa-amiaza, cand camionagiii au strabatut B-dul Octavian Goga din […]
Primarul municipiului Satu Mare, KereskényiGábor, a participat azi, 1 septembrie, la întâlnirea organizată de conducerea Inspectoratului Școlar Județean cu directorii unităților de învățământ din județ. Principalul subiect al discuțiilor a fost începerea noului an școlar 2018-2019, pregătirile care s-au făcut în acest sens în unitățile de învățământ, precum și investițiile care s-au făcut astfel încât […]
O delegație formată din 9 persoane din Republica Estonia a fost primită vineri, 31 august la Consiliul Județean Satu Mare, de președintele Pataki Csaba. Delegația estoniană, formată din membrii Grupului de Acțiune Locală din județul Põlva, consilieri locali ai unor comune din microregiune și oameni de afaceri, a fost condusă de președintele Grupului de Acțiune […]
Membrii Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Satu Mare, au acordat vineri, 31 august, aviz favorabil lucrărilor de amenajare a unui sens giratoriu pe Drumul Careiului. Investiția va asigura accesul spre viitorului mall construit de Grupul NEPI Rockcastle. La sedința Comisiei de Circulație au fost prezenți și reprezentanții firmei care va executa lucrările și care […]
Primăria Satu Mare anunță închiderea temporară a circulației rutiere pe perioada în care are loc parada fanfarelor și ansamblurilor de dans popular, organizată sâmbătă, 1 septembrie, începând cu ora 16.30, în cadrul Serbării Recoltei. Participanții vor defila pe traseul str. VasileLucaciu nr. 9 -Bulevardul I.C. Brătianu, Piața Libertății-Hotel Dacia-Hotel Aurora-Catedrala Romano-Catolică-Hotel Dacia-Parcul Central. Participanții la […]
212 locuri de munca sunt vacante in acest moment in judet, potrivit Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Satu Mare. Dintre acestea, trei sunt pentru cei cu studii superioare, 36 destinate persoanelor fara calificare, iar restul de 173 pentru persoanelor cu studii medii. Iata listele cu locurile de munca vacante:
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației continuă să aplice măsuri pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control adecvat. Astfel, pentru fluidizarea traficului, s-a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea acestora. În Punctul de Trecere a Frontierei Petea, în această perioadă […]
Vineri 31 august, Darius Filip, prefectul judeţului Satu Mare, a condus şedinţa Colegiului Prefectural. Conform ordinii de zi propuse, şedinţa a început cu o informare privind finalizarea campaniei agricole de primăvară – vară și pregătirea campaniei de toamnă de către Direcția Județeană pentru Agricultură Satu Mare datele fiind prezentate de către domnul director executiv, Ioan […]
Un satmarean s-a trezit cu masina avariata, fiind lovita de un alt autotursim. Totul s-a intamplat la blocurile cu 10 etaje de la Burdea. Vinovatul este cautat pe Facebook. „Știe cineva cine a lovit ieri un Ford alb, SM 06 RGW, în parcare la blocurile cu 10 etaje de la Burdea ?”, intreaba Laurentiu Ionescu […]