Estonienii, interesati de productia de mobilier din judetul Satu Mare

O delegație formată din 9 persoane din Republica Estonia a fost primită vineri, 31 august la Consiliul Județean Satu Mare, de președintele Pataki Csaba. Delegația estoniană, formată din membrii Grupului de Acțiune Locală din județul Põlva, consilieri locali ai unor comune din microregiune și oameni de afaceri, a fost condusă de președintele Grupului de Acțiune Locală, Andrus Seeme.

Oaspeții au venit în județul Satu Mare pentru a pune bazele unor viitoare parteneriate între Grupurile de Acțiune Locală din partea de sud-est a Estoniei și Grupul de Acțiune Locală (GAL) Microregiunea Someș – Codru, din care fac parte comunele Valea Vinului, Medieșu Aurit, Apa, Culciu, Crucișor, Homoroade și Bârsău.

Scopul acestor parteneriate este dezvoltarea unor poiecte comune și atragerea unor fonduri europene de care să beneficieze ambele părți. Delegația a fost însoțită de Radu Cristea, primarul comunei Valea Vinului și președintele GAL Someș – Codru, vicepreședintele Adrian Bratosin și Paula Fogaș, responsabilul financiar al acestui GAL.

În cadrul întâlnirii de la Consiliul Județean, președintele Pataki Csaba a făcut o succintă descriere a județului Satu Mare din punct de vedere administrativ, economic, socio-cultural și turistic, în vederea găsirii unor puncte comune pentru o eventuală înfrățire a județului Satu Mare cu un județ din Republica Estonia. Până în prezent, membrii delegației s-au arătat interesați în special de piața de desfacere a fructelor și de domeniul producției de mobilier, după ce în cursul acestei săptămâni au vizitat mai multe societăți comerciale din județul Satu Mare. De asemenea, estonienii mai urmăresc să dezvolte parteneriate în domenii precum turism, cultură și promovarea produselor tradiționale.

Un prim pas în dezvoltarea relațiilor de parteneriat s-a făcut prin semnarea unei înțelegeri de colaborare între o comună din Estonia și comuna Apa din județul Satu Mare. De asemenea, se poartă discuții pentru realizarea unei înfrățiri a comunei Valea Vinului cu o comună din sud-estul Estoniei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.