Podul de la strand, gata pe jumatate ! (Fotogalerie)

Podul de la strand, gata pe jumatate ! (Fotogalerie)

Lucrările celui mai mare proiect de infrastructură din Satu Mare sunt în grafic. Primarul Kereskényi Gabor și deputatul Magyar Lorand au fost astăzi, 11 martie, pe șantierul podului peste râul Someș, zona str. Ștrandului. Împreună cu reprezentanții constructorului, a fost stabilit calendarul lucrărilor care vor fi executate anul acesta. Până în prezent, stadiul fizic al […]

E oficial ! Contractul de concesiune cu strandul, desfiintat !

E oficial ! Contractul de concesiune cu strandul, desfiintat !

Consilierii municipali au votat în sedinta de astăzi, 26 august, proiectul privind desființarea contractului de concesiune cu firma S.C. Beny Alex S.R.L., cea care administrează ștrandul. Strandul a fost concesionat de Beny Alex pe 49 de ani, în 2008. La acea vreme, terenurile erau libere de sarcini, astfel ca firma a început investitiile. Însa, in […]

Lucrările la podul de la strand, avansează (Foto)

Lucrările la podul de la strand, avansează (Foto)

Lucrările la podul peste Someș, amplasament str. Ștrandului, avansează. Pe malul stâng se fac lucrările pregătitoare pentru montarea grinzilor prefabricate la viaducte, iar pe malul drept se aproprie finalizarea lucrărilor la infrastructura podului. Constructorul a dat asigurări că lucrările vor continua în ritm susținut, în ciuda scumpirilor la materialele de construcții din ultimele luni. Podul […]

Cum arata strandul de pe Somes in 1940 ? (Foto)

Cum arata strandul de pe Somes in 1940 ? (Foto)

Momentele de relaxare, pe malurile Somesului, adică ieșirile la apa în zilele toride de vara erau apreciate și de către satmarenii din perioada anilor ‘40. O fotografie publicata pe pagina de Facebook ai celor de la „Szatmarnemeti anno”, ne lasa sa patrundem cu privirea în ceea ce însemna o oaza de liniște și relaxare, în […]

Se reziliaza contractul de concesiune ! Ce va fi cu strandul din Satu Mare ?

Se reziliaza contractul de concesiune ! Ce va fi cu strandul din Satu Mare ?

Contractul de concesiune al strandului din Satu Mare va fi reziliat, a anunțat astăzi, 22 iulie, primarul municipiului, Kereskenyi Gabor. Edilu spune ca dorește ca strandul sa devin accesibil satmarenilor, motiv pentru care va cere rezilierea contractului dintre Beny Alex și municipalitate. Potrivit acestuia, firma nu și-a îndeplinit obligatiile prevazute în contreact. Mai mult decât […]

Ce boli poți lua din apa de la piscine sau ștranduri ?

Ce boli poți lua din apa de la piscine sau ștranduri ?

Ce poate fi mai plăcut vara, într-o zi toridă de week-end, decât să te bălăcești întro piscină ? Medicii avertizează, însă, că apa din astfel de bazine și ștranduri poate fi o sursă de microorganisme infecțioase, precum bacterii, virusuri, paraziți și ciuperci care, pătrunzând în organism, pot genera o serie de infecții localizate, cel mai […]

Stadiul lucrarilor la podul de la strand: E in grafic !

Stadiul lucrarilor la podul de la strand: E in grafic !

Lucrările celui mai mare proiect de infrastructura din ultimii 30 de ani din Satu Mare sunt în grafic. Constructorul austriac Strabag mobilizează resurse importante pentru ca termenul de finalizare să fie respectat, spune conducerea Primariei Satu Mare. „Podul peste râul Someș-amplasamanet str. Ștrandului este o investiție istorică pentru Satu Mare, iar constructorul austriac Strabag mobilizează […]

Lucrări si pe timp de noapte la podul de la strand (Fotogalerie)

Lucrări si pe timp de noapte la podul de la strand (Fotogalerie)

Se lucrează și pe timp de noapte la podul de la strand. Se toarna beton, informeaza Primaria. „Luni și marți se toarnă beton în primul radier al pilonului de pe malul drept al podului peste râul Someș, în zona str. Ștrandului. Operațiunea a început luni dimineața și va dura până marți seara” spune conducerea Primariei […]

Vezi stadiul lucrarilor la podul de la strand (Foto)

Vezi stadiul lucrarilor la podul de la strand (Foto)

Lucrările la podul peste Șomeș, amplasament str. Ștrandului, continua în ritm alert, anunța conducerea Primariei Satu Mare. „Este cel mai important proiect de infrastructură din municipiu, pentru care am obținut finanțare în 2017, am licitat proiectarea și apoi execuția. Avem un constructor serios (grupul STRABAG) și sunt convins că în 2 ani și 6 luni […]

Se lucrează intens la podul de la strand (Foto)

Se lucrează intens la podul de la strand (Foto)

A început executarea celor 48 de piloti forati la mare adâncime, pe malul stang al Somesului, la construcția noului pod de pe strada Strandului. Anuntul a fost făcut astăzi, 29 iulie, de primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor. „Compania STRABAG, constructorul podului peste Someș- amplasament str. Ștrandului, a început executarea celor 48 de piloți de […]

Carei: Nu se mai deschide strandul în acest an (Foto)

Carei: Nu se mai deschide strandul în acest an (Foto)

Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, a avut o întâlnire cu conducerea ștrandului Joy pentru a analiza oportunitatea deschiderii ștrandului în contextul evoluției actuale a epidemiei de coronavirus. Având în vedere creșterea îngrijorătoare a numărului de noi cazuri de COVID-19 în unele județe din zona de nord-vest a țării, s-a ajuns la concluzia că deschiderea ștrandului […]

Strandul vechi din Satu Mare, o ruina (Foto)

Strandul vechi din Satu Mare, o ruina (Foto)

O parte din ştrandul unde sătmărenii se relaxau înainte de 1989 arată intr-o stare dezolanta. Clădirile care cu zeci de ani in urma adăposteau magazine şi restaurante, in prezent sunt doar niste ruine. “Era o atmosferă foarte plăcută. Era pentru copii bazin mic, pentru adulţi Someşul”, le spune un satmarean reporterilor Digi24. “Era aranjat, ştiam […]

S-a deschis ștrandul ! Cât costă biletul de intrare

S-a deschis ștrandul ! Cât costă biletul de intrare

Având în vedere vremea bună, ștrandul din Satu Mare s-a reschis azi, 28 aprilie. „Dorim să vă anunțăm că se deschide ștrandul începând de sâmbătă 28.04 ! Dăm start sezonului de vară, se pare că vremea ține cu noi și vă așteptăm în număr cât mai mare … Sperăm să vă simțiți cât mai bine […]