Un accident soldat cu două victime a avut loc luni, 24 octombrie, pe strada Botizului din Satu Mare. Din efectuate de polițiști, reiese că un bărbat de 49 de ani, din Satu Mare, conducând o autoutilitară pe strada Botizului, pe fondul neasigurării la schimbarea benzii de circulație a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă […]
Cu ocazia „Zilei Armatei Române”, la Carei a avut loc azi, 25 octombrie, o expoziție de tehnică militară, organizată în curtea Castelului Karolyi. Copiii (și nu numai) au fost extrem de încântați și au făcut fotografii. Au fost expuse amfibii, transportoare blindate, tunuri și alte utilaje aflate în dotarea Armatei Române. Expoziția va fi deschisă […]
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat azi, 25 octombrie la Carei, la ceremonia dedicată „Zilei Armatei Române”. Șeful Statului a ajuns pe platoul din fața Monumentului „Glorie Ostașului Român” la ora 11.00. Evenimentul a început cu trecerea în revistă a Gărzii de Onoare și intonarea Imnului de Stat, după care a urmat o slujbă religioasă […]
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş” Satu Mare, organizează concurs, cu personal recrutat din sursă externă, pentru ocuparea a cinci posturi vacante: unul de ofiţer şi patru de subofiţeri. Detaliile privind componenţa dosarelor de recrutare, organizarea concursurilor precum şi tematica şi bibliografia aferente se pot găsi atât pe site-ul instituţiei www.isusatumare.ro, Secţiunea „Anunţuri”, cât […]
Manifestările dedicate „Zilei Armatei Române” au început azi, 25 octombrie, la ora 09.00, la Monumentul Ostașului Român din Satu Mare. La eveniment a participat și ministrul Apărării Naționale Mihnea Motoc, dar și șefi de instituții și reprezentanții formațiunilor politice din județ. După salutul gărzii de onoare, a urmat un scurt serviciu religios oficiat de un […]
O femeie de 46 de ani din Potău (comuna Medieșu Aurit) a ajuns luni, 24 octombrie la spital după ce o consăteană de-a sa a lovit-o cu o sapă în cap. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit faptul că, o femeie de 61 de ani din Potău, i-a aplicat o lovitură la nivelul […]
Cu prilejul „Zilei Armatei Române”, clasele a III-a A și B, respectiv a IV-a A și B de la Școala Gimnazială „George Coșbuc” din Medieșu Aurit, au marcat, împreună cu dascălii lor această sărbătoare importantă pentru întreaga noastră națiune. „Ne-au fost alături și doamna Claudia Pricop care împreună cu majoretele de la Școala Gimnazială „George […]
Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Halmeu au confiscat 600 pachete de țigări, în valoare de 2.700 de lei, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere. Luni, 24 octombrie, la Vama Halmeu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, Beniamin Stelian I., în vârstă de 48 de ani, din județul Satu Mare. […]
În data de 22 octombrie, Loga Dance School a participat la „Cupa Castanelor” în Baia Mare. Sportivii au obținut următoarele locuri: Diousi Rafael & Tala Alexia – Clasa E (12-15 ani) Locul 1 Renn David & Heim Biborka – Debutanti 2 dansuri (12-15 ani) Locul 1 Simon Luca & Simion Amalia – Clasa D (14-15 […]
Antonia, o fetiță de doar 3 ani și 4 luni, are nevoie de ajutorul nostru. Copila are nevoie urgență de o operație pe creier, intervenție chirurgicală ce poate fi făcută la Paris. Momentan, copila se află în comă indusă. Intervenția chirurgicală costă 80.000 de euro, iar transportul la Paris 16.500 de euro. Donațiile se pot […]
În cursul zilei de luni, 24 octombrie, polițiștii rutieri au aplicat 135 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 20150 de lei. Ca măsură complementară, oamenii legii au reţinut cinci permise de conducere pentru abateri ca: efectuarea unor manevre de depășire neregulamentare, neacordare de prioritate sau consum de alcool la volan și au reținut două certificate […]
Un accident soldat cu rănirea unui tânăr de 18 ani din Satu Mare, și a pasagerului aflat în mașina acestuia, a avut loc duminică (23 octombrie) seara, în jurul orei 22.00, pe DN 1F, în localitatea sălăjeană Sărmășag. Potrivit oamenilor legii, la volan se afla tânărul de 18 ani. Ajuns într-o curbă la stânga, acesta […]
Militarii au susținut azi, 24 octombrie, „antrenamentul general” pentru ceremonia de marți (25 octombrie) prilejuită de „Ziua Armatei Române”. De asemenea, centrul municipiului Carei a fost survolat de șase elicoptere militare. Probele pentru ziua de mâine s-au desfășurat în fața Monumentului „Glorie Ostașului Român” din Carei. La manifestările din data de 25 octombrie va participa […]
Prezent azi, 24 octombrie la Satu Mare, președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că o să fie găsite „căile potrivite” pentru a continua discuțiile cu Canada în vederea eliminării vizelor, chiar dacă această țară nu va semna acordul comercial cu Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută la finalul dezbaterii de la Teatrul de Nord, care […]
Președintele României, Klaus Iohannis a participat în această după-amiază (azi, 24 octombrie), de la ora 17.00, la o dezbatere despre Armata Română, eveniment ce a avut loc la Teatrul de Nord. Șeful Statului a ajuns la teatru cu puțin înainte de ora 17.00. La eveniment a participat și vicepremierul Vasile Dîncu. De la nivel local […]