Șofer prins cu țigări de contrabadă. Unde le-a ascuns

tigari1

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Halmeu au confiscat 600 pachete de țigări, în valoare de 2.700 de lei, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere.

Luni, 24 octombrie, la Vama Halmeu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, Beniamin Stelian I., în vârstă de 48 de ani, din județul Satu Mare. Acesta conducea un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Satu Mare.

Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra microbuzului.

Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spaţiu special amenajat în caroseria autoturismului, cantitatea de 600 de pachete de ţigări, mărcile Rothmans și Jin Ling, de provenienţă ucraineană.

Ţigările în valoare de 2.700 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Totodată, autoturismul Volkswagen Passat, în valoare de 5.000 de lei a fost indisponibilizat în vederea confiscării, deoarece avea un spaţiu special amenajat pentru transportul ţigărilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.