Cinci medici specialiști s-au alăturat de curând colectivului de cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, iar în felul acesta a fost acoperit și necesarul de medici în cadrul secțiilor descoperite până în prezent. Chiar și așa, alte secții, precum Anestezie Terapie Intensivă, Radiologie, Nefrologie și Psihiatrie, respectiv Unitatea de Primire a […]
Aceași persoană, același pod și același scenariu a pus din nou pe jar astăzi, 17 octombrie, în jurul orei 10.50 echipajele de pompieri și jandarmi. După ce în urmă cu mai bine de o săptămână (5 octombrie, ora 20.30) a amenințat că se aruncă în apele Someșului, se pare că bărbatul nu a renunțat la […]
După succesul de anul trecut, chitaristul israelian Yaron Hasson revine în acest an pe scena Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti”, cu un recital solo pe care-l va susține în cadrul festivalului Zilele Muzicale Sătmărene. Recitalul va avea loc marți, 18 octombrie, ora 18:30, iar de data aceasta data Yaron Hasson va oferi publicului meloman un […]
Greu de învins ar putea să spună, pe bună dreptate, fetele lui Dan Fleşeriu după ce au pierdut în faţa arădencelor cu scorul de 56 la 63. Întâlnirea a avut loc astăzi, 16 octombrie, de la ora 18.30 în Sala de sport a LPS Satu Mare. După un început destul de ezitant a baschetbalistelor noastre, […]
Din cei peste 25 de căţeluşi şi cinci pisicuţe oferite astăzi, 16 octombrie, spre adopţie doar şase căţeluşi şi-au găsit stăpâni. Târgul de Adopţie a Animalelor a avut loc în Piaţa 25 Octombrie în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor cu începere de la ora 13.00. Căţeluşii adoptaţi au fost vaccinaţi şi deparazitaţi de medicii […]
FORD KA Motor: diesel, capacitate cilindrică 1.300 cmc, 75 CP, consum mediu 4,5-5 l/100 km An fabricaţie: 1998 Preţ: 1.450 Euro Tel.: 0744439925 AUDI A4 Motor: benzină, capacitate cilindrică 1.600 cmc, 125 CP, cutie de viteză manuală (5+1), consum mediu 6 l/100 km An fabricaţie: 1995 Preţ: 2.350 Euro sau variante Tel.: 0744818824 CITROEN C3 […]
Până la sfârşitul anului, Secția Zone Verzi din cadrul SC Florisal SA va finaliza o serie de lucări importante în parcurile şi spaţiile verzi aflate pe domeniul public al municipiului Satu Mare. Astfel, se are în vedere plantarea florilor perene pentru iarnă, adică a panseluţelor şi primulelor. Până în prezent a fost efectuată deja mai […]
Până la sfârșitul lunii noiembrie, în cartierele municipiului Satu Mare va fi efectuată curățenia generală de toamnă. Cele zece echipe ale SC Florisal vor aduna reziduurile care vor fi încărcate și transportate zilnic din cartiere. Cea mai mare suprafață, 94.946 mp, va fi curățată în Micro 14, 65.018 mp în Micro 15, 51.183 mp, respectiv 46.000 […]
SC Tehnic Asist SRL începe de luni, 17 octombrie, executarea unor lucrări de reparaţii curente ale drumului către Sătmărel. Realizarea lucrărilor este prevăzută în trei etape, cu termen de finalizare data de 28 octombrie. În prima etapă, în zilele de 17, respectiv 18 octombrie, vor fi efectuate lucrări între podul de la biserică şi Căminul […]
Câteva mere, un grup de tineri îmbrăcaţi în pulovere negre, blugi albaştri şi pantofi sport de culoare albă şi un decor mai „retro” au constituit „scena” unei „piese” dedicată comemorării geniului erei digitale, Steve Jobs. Pentru a aduce un omagiu co-fondatorului Apple, cei câţiva prieteni şi-au dat întâlnire astăzi, 14 octombrie, de la ora 17.00 […]
Bătrâna din Baba Novac găsită fără suflare joi, 13 octombrie, a murit în urma loviturilor primite la nivelul capului. Polițiștii au la această oră și un suspect, Iosif Varga, un tânăr de 27 de ani din aceași localitate. În urma cercetărilor efectuate la fața locului de către echipa alcătuită din criminaliști, procuror și medicul legist […]
O întoarcere în timp, prin intermediul muzicii, cu mai bine de 200 ani, este prevăzută pentru duminică, 16 septembrie, în sala Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare. Este vorba despre un concert al formației Imago Mundi, specializată în muzica veche și tradițională, nu doar românească, ci din întregul areal balcanic și oriental. Soundul acesteia […]
Un proiect în valoare de 398.866 lei, este derulat de Consiliul Local al Orașului Tășnad în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5, în vederea dezvoltării și promovării Staţiunii Balneare Tăşnad ca destinaţie turistică. Derularea proiectului a început anul trecut la 1 septembrie, iar durata acestuia este de doi ani. Potrivit celor declarate de […]
Joi, 13 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Halmeu au desfășurat o acțiune pentru combaterea activităților ilegale cu produse din tutun ce provin din Ucraina. În jurul orei 09.00, în Ciuperceni, polițiștii de frontieră au oprit pentru control un autoturism marca Opel Vectra, înmatriculat în Satu Mare. Mașina era condusă de Ana […]
Joi, 13 octombrie, polițiștii de frontieră sătmăreni au desfășurat o acțiune pentru combaterea traficului cu produse accizabile. În jurul orei 14.30, în Botiz, polițiștii de frontieră au oprit pentru control un autovehicul marca Ford Transit, înmatriculat în Satu Mare. Mașina era condusă de Liviu G., în vârstă de 34 de ani, din municipiul Satu Mare. În […]