Calauze si migranti, opriti la granita

Calauze si migranti, opriti la granita

Sambata, 3 august, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești au identificat în trafic un autovehicul înmatriculat în Slovacia, la volanul căruia se afla un bărbat, de 43 de ani, cetățean leton. În urma efectuării unui control asupra autovehiculului, polițiștii au identificat 20 de bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, toți […]

Doi turci prinsi in zona frontierei

Doi turci prinsi in zona frontierei

Azi dimineață, în jurul orei 5.30, polițiștii de frontieră au depistat, în localitatea Oar, doi cetățeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă de frontieră. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări. Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre cetățeni din Turcia, cu vârste de 34 și 41 […]

Patru cetățeni din Bangladesh, opriți la frontiera cu Ungaria

Patru cetățeni din Bangladesh, opriți la frontiera cu Ungaria

În data de 14 august, polițiștii de frontieră sătmăreni au identificat și reținut, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Dara, un grup de patru persoane care se îndrepta spre teritoriul Ungariei. Deoarece cele patru persoane nu își justificau prezența în zonă, polițiștii de frontieră le-au condus la sediu, în vederea continuării cercetărilor. În urma […]

50 de migranti, opriti la Petea. Doi soferi de TIR, retinuti (Foto)

50 de migranti, opriti la Petea. Doi soferi de TIR, retinuti (Foto)

Doi șoferi ai automarfarului, ambii cetăţeni români, sunt cercetați pentru trafic de migranți în stare de reţinere pentru 24 de ore; O a treia persoană, respectiv bărbatul care le-a propus şoferilor de tir să participe la traficul de migranţi, ajutând inclusiv ca aceştia să fie ascunşi printre produsele electrocasnice transportate, este cercetată, de asemenea, în […]

Trei straini opriti la granita

Trei straini opriti la granita

În data de 11 iulie, polițiștii de frontieră, au depistat, în municipiul Satu Mare, trei cetăţeni străini care nu vorbeau limba română şi nu au putut să prezinte documente de identificare. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul STPF Satu Mare pentru cercetări. Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre un cetăţean […]

Cine este traficantul de migranti din Sighet ? (Foto)

Cine este traficantul de migranti din Sighet ? (Foto)

Coordonatorul grupării este un român, în vârstă de 28 de ani, cunoscut cu antecedente penale încă din perioada minoratului. Nicolae Gabriel Codruț Oprișan (28 ani) din Sighetu Marmației. Acesta este nepotul unui cunoscut preot din Maramureșul Istoric, acuzat recent de o refugiată din Ucraina că ar fi agresat-o sexual. Acesta locuia la Sighetu Marmației, iar […]

Un sighetean conducea o rețea internațională de trafic de migranți. Ar fi câștigat 150 milioane euro

Un sighetean conducea o rețea internațională de trafic de migranți. Ar fi câștigat 150 milioane euro

Poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, împreună cu autorităţile austriece, au documentat şi finalizat activitățile derulate pentru destructurarea unei grupări de criminalitate organizată specializată în migrația ilegală. Coordonatorul grupării este un român, în vârstă de 28 de ani, cunoscut cu antecedente penale încă din perioada minoratului. Acesta este […]

Focuri de arma in judet. Detalii in articol

Focuri de arma in judet. Detalii in articol

În data de 7 aprilie, și polițiștii de frontieră au observat, un grup de persoane care se îndreptau dinspre localitatea Carei spre granița cu Ungaria, nejustificându-şi prezenţa în zonă. Persoanele au fost somate să se oprească, fiind executate trei focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. Persoanele în cauză au fost oprite […]

Nouă cetăţeni din Ghana au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria

Nouă cetăţeni din Ghana au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria

Vineri, 8 aprilie, polițiștii de frontieră au observat pe direcția localității Oar, nouă persoane care se îndreptau spre granița cu Ungaria, nejustificându-şi prezenţa în zonă, fiind oprite la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră. Cei în cauză au fost conduşi la sediu pentru cercetări, constatându-se că sunt cetățeni străini, din Ghana, cu vârste […]

Patru cetăţeni din Bangladesh au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria

Patru cetăţeni din Bangladesh au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria

În cursul zilei de duminică, 13 martie, polițiștii de frontieră au observat pe direcția localității Oar, patru persoane care se îndreptau spre granița cu Ungaria, nejustificându-şi prezenţa în zonă, fiind opriţi la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră. Cei în cauză au fost conduşi la sediu pentru cercetări, constatându-se că sunt cetățeni străini, […]

Ucrainenii fug de razboi. Au trecut frontiera verde

Ucrainenii fug de razboi. Au trecut frontiera verde

Sâmbăta, 5 martie, polițiștii de frontieră de la Tarna Mare, au depistat, la aproximativ 1.000 de metri de linia de frontieră spre interiorul țării, un grup de 12 cetățeni ucraineni, având vârste cuprinse între 26 și 55 de ani, care au trecut granita din Ucraina în România, pe frontiera verde. În aceeași zi, în jurul […]

Patru tineri din Bangladesh, opriți din drumul ilegal spre spațiul Schengen

Patru tineri din Bangladesh, opriți din drumul ilegal spre spațiul Schengen

Vineri, 18 februarie, polițiștii de frontieră satmareni, au observat pe direcția localității de frontieră Dara, patru persoane care se întreptau spre granița cu Ungaria, nejustificându-şi prezenţa în zonă. Cei în cauză au fost conduşi la sediu pentru cercetări, constatându-se că sunt cetățeni străini, din Bangladesh, și au vârste cuprinse între 23 și 28 de ani. […]

Trei migranti din Congo si Guineea, opriti de politistii de frontiera satmareni

Trei migranti din Congo si Guineea, opriti de politistii de frontiera satmareni

Ieri, 26 ianuarie, polițiștii de frontieră au observat pe direcția localității Carei trei persoane care se întreptau spre granița cu Ungaria, nejustificându-şi prezenţa în zonă. Cei în cauză au fost conduşi la sediu pentru cercetări, constatându-se astfel că sunt cetățeni străini, doi din Guineea și unul din Congo, cu vârste cuprinse între 25 și 47 […]

Cinci migranţi ascunşi într-un TIR, printre bidoane cu gem (Foto)

Cinci migranţi ascunşi într-un TIR, printre bidoane cu gem (Foto)

Luni, 10 ianuarie, la PTF Borș I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din România, un cetăţean bulgar, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Bulgaria. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, gem pentru o societate comercială din Rusia. În urma efectuării […]

Cinci cetăţeni străini opriţi la frontiera de nord

Cinci cetăţeni străini opriţi la frontiera de nord

Polițiştii de frontieră din Tarna Mare au depistat în noaptea de duminica spre astăzi, trei cetățeni străini care se deplasau pe jos, prin localitatea Tarna Mare. Întrucât persoanele nu își justificau prezența în zonă, acestea au fost conduse la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări suplimentare. În urma verificărilor s-a stabilit că doi dintre cei […]