Cinci migranţi ascunşi într-un TIR, printre bidoane cu gem (Foto)

Luni, 10 ianuarie, la PTF Borș I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din România, un cetăţean bulgar, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Bulgaria.

Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, gem pentru o societate comercială din Rusia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă al semiremorcii, cinci cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări suplimentare.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan și Pakistan, solicitanţi de azil în ţara noastră.

În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.