Ca în fiecare an de 1 Martie, poliţiştii rutieri sătmăreni au ieşit în stradă pentru a dărui mărţişoare şoferiţelor. Acțiunea a avut loc azi (1 martie) de la ora 10.00, în Piața Libertății din Satu Mare. Mărțișoarele oferite de către polițiști au fost confecționate de către copiii de la Centrul Sfanta Tatiana. Doamnele şi domnişoarele […]
Element de patrimoniu cultural imaterial, Mărţişorul a fost înscris de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii. „Deoarece copiii beneficiari ai Centrului de zi „Sfânta Tatiana” sunt educați în spiritul păstrării tradițiilor strămoșești, ne-am reluat și anul acesta activitatea în cadrul atelierului de confecționat mărțișoare, unde și-au unit talentele […]
Cei 24 de producători vă așteaptă la Targul Martisorului, deschis în Piața Libertății, până marți 2 martie, cu mărțișoare speciale. Micile podoabe sunt realizate din materiale prietenoase cu natura, din ceramică și lut, țesături, piele naturală, plante uscate, dar și cu mărțișoare dulci, în forme interesante și vesele, si vor aduce zâmbetul pe fețele celor […]
După ce Ministerul Educaţiei a explicat că acest lucru nu va fi interzis, secretarul de stat Raed Arafat a confirmat şi el informaţia, adăugând totuşi că va trebui respectată o regulă. „Cred că domnul ministru al Educației s-a pronunțat pe această temă și nu are rost să intrăm într-o discuție foarte controversată. Da, eu am […]
Satmarenii sunt așteptați în acest week-end la Târgul Martisorului. Evenimentul își deschide porțile vineri, 26 februarie și va avea loc în Piața Libertății. „Încurajăm creativitatea artistică și promovăm meșteșugurile locale! Sătmărenii sunt invitați de vineri, 26 februarie până luni, 1 martie, la Târgul Mărțișorului. Evenimentul va avea loc în parcul din Piața Libertății, între orele […]
Cu ocazia zilei de 1 Martie, angajații Biroului Locuințe Sociale și expertul local pentru romi din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Satu Mare au împărțit mărțișoare doamnelor și domnișoarelor locatare în blocul de locuințe de necesitate situat pe str. Ostrovului 2CD și în cartierul de locuințe sociale situat pe str. Zefirului. Mărțișoarele au fost […]
Elevii Colegiului Economic „Gheorghe Dragoș” din Satu Mare au „pus în scenă” azi, 1 martie, un eveniment special. La reușita acțiunii a pus umărul și personalul supermarchetului Auchan din sectorul patiserie-cofetărie. Delicioasele „Mărțișoare dulci” le-au fost oferite celor care au vizitat standul elevilor, alături de un gând bun dar și câte o broșură cu oferta […]
Cu ocazia zilei de 1 Martie, polițiștii locali au întâmpinat doamnele şi domnişoarele nu cu amenzi, ci cu mărţisoare. Poliţia Locală Satu Mare urează tuturor doamnelor şi domnişoarelor fericire, sănătate şi multe împliniri ! Gestul polițiștilor locali a fost apreciat de către sătmărence.
Un grup de social-democrați, în frunte senatorul Gabriel Leș, consilierii municipali Radu Roca respectiv Ciprian Crăciun și consilierul județean Ciprian Ardelean au oferit mărțișoare de 1 martie, doamnelor și domnișoarelor din Satu Mare. Acțiunea a avut loc de la ora 11.00, în zona centrală a municipiului. Gestul social-democraților a fost bine primit de către sătmărence. […]
Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) Satu Mare și cei ai Tineretului Național Liberal au împărțit astăzi, 1 martie, în centrul municipiului mărțișoare doamnelor și domnișoarelor. Cei de al ALDE, în frunte cu Adrian Ștef au oferit peste 200 de mărțișoare. De asemenea, reprezentanții TNL, în frunte cu Victor Cernea au oferit sătmărencelor simbolul primăverii.
Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, prin Casa Orăşenească de Cultură, în colaborare cu instituţiile de învăţământ, Muzeul Țării Oașului și ONG-urile din oraş au organizat cea de-a şasea ediție a Târgului Mărţişorului Tradiţional. Târgul si-a deschis porţile marți, 27 februarie, de la ora 10:00, în centrul oraşului Negreşti-Oaş și s-a închis azi 1 martie cu […]
Astăzi, 28 februarie, cu ocazia „Zilei Protecției Civile”, pompierii au primit vizita a zeci de preșcolari, elevi, dar și adulți. Cu toții au asistat la exercițiile demonstrative și la prezentarea tehnicii specifice de intervenție. La final, cei mai mici dintre vizitatori, Grupa „Fluturașilor” de la Grădinița nr. 7 Satu Mare au împărțit mărțișoare create […]
Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, prin Casa Orăşenească de Cultură, în colaborare cu instituţiile de învăţământ, Muzeul Țării Oașului și ONG-urile din oraş organizează cea de-a șasea ediție a Târgului Mărţişorului Tradiţional. Târgul se va deschide marți, 27 februarie, de la ora 10.00, în centrul oraşului Negreşti-Oaş și se va finaliza în 1 martie. Scopul […]
Muzeul Județean Satu Mare organizează un atelier de creat mărțișoare. La acțiune sunt invitaţi să participe copii şi adulţi alături de meşterii: Matyas Noemi, Adela Ulici, Levai Iosif, Reiz Agnes, Szeremi Annamaria, Simon Szuzsanna și eleve de la Colegiul Național „Ioan Slavici”, coordonate de profesoara Antonela Porumbăcean. Evenimentul va avea loc sâmbătă 24 februarie, între […]
Așa cum se întâmplă de câțiva ani buni, de 1 martie, polițiștii oferă mărțișoare șoferițelor oprite în trafic. Acțiunea s-a desfășurat în Piața Libertății din Satu Mare. Doamnele şi domnişoarele oprite în trafic au rămas plăcut surprinse de gestul oamenilor legii. Un moment mai aparte față de anii precedenți a fost cel în care polițiștii […]