I-au pradat apartamentul

I-au pradat apartamentul

Polițiștii au fost sesizați, de către o femeie, de 40 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute  ar fi pătruns în apartamentul acesteia situat în municipiul Satu Mare, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, printre care și un card bancar de pe care persoanele în cauză ar fi efectuat trei operațiuni neautorizate […]

Usa blocata ! Femeie transportata la Urgente !

Usa blocata ! Femeie transportata la Urgente !

Pompierii au intervenit astăzi, 26 ianuarie, la deblocarea ușii unui apartament, aflat într-un bloc pe strada Zenit din Satu Mare. În locuinta se afla o femeie. La sosirea echipajelor aceasta era constienta. Femeia a fost transportata cu Ambulanța la Urgențe.

Barbat salvat de politisti dintr-un apartament inundat de fum

Barbat salvat de politisti dintr-un apartament inundat de fum

Azi, 17 iunie, cu câteva minute înainte de miezul zilei, polițiștii de ordine publică din Satu Mare au fost sesizați despre faptul că dintr-un apartament situat pe Aleea Neajlov, iese fum dens. Totul s-a intamplat la un apartament situat la parterul blocului. Prin geam polițiștii au observat silueta unei persoane, fapt pentru care au forțat […]

Panica la bloc. Un apartament a luat foc

Panica la bloc. Un apartament a luat foc

Un apartament de pe Aleea Muresului din Satu Mare a luat azi (16 martie) foc. La fata locului au fost solicitate echipaje de interventie. Pompierii au reușit sa stinga focul. Se pare ca incendiul a pornit de la o lumanare. Vom reveni cu detalii.

Polițist mituit cu un apartament. S-a autodenunțat

Polițist mituit cu un apartament. S-a autodenunțat

Pentru a-l ierta ca a calcat pe bec, un șofer a încercat sa îl mituiasca pe un polițist din Cluj, cu un apartament. Șoferul a fost oprit în trafic la Turda, și dus la sediu pentru cercetări. „În timp ce politistul întocmea actele şi discuta cu inculpatul, cel din urmă a continuat cu rugăminţile de […]

Bătrână blocată în apartament

Bătrână blocată în apartament

O femeie de 88 de ani din Cartierul Solidarității din Satu Mare s-a blocat azi, 11 august, în apartament. Soțul acesteia a sunat la pompieri. Soțul femeii a plecat la cumpărături, însă când s-a întors acasă nu a mai putut intra în propriul apartament. Pe lângă că a închis ușa cu cheia, femeia a asigurat-o […]

Bărbat găsit mort în propriul apartament

Bărbat găsit mort în propriul apartament

Îngrijorat din cauza prietenului său care de zile în șir nu mai dădea nici un semn de viață, un bărbat a sunat azi, 4 august la „112” pentru a cere ajutorul specialiștilor. Potrivit acestuia, amicul său nu mai răspunde de câteva zile la telefon și nici nu deschide ușa apartamentului situat într-un bloc de pe […]

Copil blocat în apartament (Foto)

Copil blocat în apartament (Foto)

Un copil de doar 3 anișori a rămas blocat astăzi, 12 iulie în apartamentul blocului situat lângă Zidul Chinezesc de pe Calea Traian. Incidentul a avut loc în jurul orei 13.30. La fața locului a ajuns și un echipaj de pompieri care, cu ajutorul scării, au urcat până la geamul apartamentului aflat la etajul cinci […]

Apartament din Satu Mare, distrus de flăcări

Apartament din Satu Mare, distrus de flăcări

Un bărbat din Satu Mare și-a dat foc propriului apartament după ce și-a uitat țigara aprinsă pe geamul de la balcon. Vecinii au sunat imediat la „112”. Incendiul a avut loc azi, 20 august, într-un apartament de pe Aleea Mureșului din Satu Mare. Pentru a potoli flăcările, pompierii au intervenit cu două autospeciale. Vom reveni […]

A furat de la colegul său de apartament

A furat de la colegul său de apartament

În dimineaţa zilei de miercuri, 11 martie, poliţiştii au fost sesizaţi de către un sătmărean despre faptul că, din imobilul în care locuieşte i-au fost furate mai multe bunuri. Din verificările efectuate a rezultat că sistemul Home Cinema, marca Philips, a fost sustras chiar de colegul său de apartament, Csaba P. Prejudiciul creat este de […]

Un sătmărean și-a dat foc la apartament

Un sătmărean și-a dat foc la apartament

Un sătmărean și-a dat foc la apartament, încercând astfel să-și pună capăt zilelor. Pompierii au intervenit la timp, reușind să salveze atât proprietarul cât și apartamentul de la distrugere. Incidentul a avut loc luni, 9 februarie, în jurul orei 18.11. În momentul sosirii pompierilor, flăcările au pus stăpânire pe o suprafaţă mică din bucătăria apartamentului, […]

Bărbat găsit mort într-un apartament din Satu Mare

Bărbat găsit mort într-un apartament din Satu Mare

Un bărbat de aproximativ 65 de ani a fost găsit mort în propriul apartament de pe Aleea Humulești din Satu Mare, de către echipajul de pompieri solicitat să deblocheze ușa locuinței acestuia. Intervenția a avut loc joi (15 ianuarie) după-amiază, în jurul orei 15.30. În prima fază pompierii au fost anunțați că este vorba despre […]

Incendiu la un apartament din Satu Mare

Incendiu la un apartament din Satu Mare

Marți, 16 decembrie, la ora 17.29, pompierii au fost anunţați despre izbucnirea unui incendiu la un apartament situat la parterul unui bloc, pe Aleea Mureş din municipiul, reședință de județ. Valoarea pierderilor materiale este de aproximativ 2.000 lei. Ajuns la faţa locului, echipajul de intervenție a constatat că incendiul a izbucnit în bucătărie cu pericol […]

Păcălit de cămătar

Păcălit de cămătar

Sătmăreanul Toth Andras a rămas fără apartamentul cu două camere, după ce a fost victima unui cămătar. Toth Andras și-a expus cazul marți, 17 mai, cu prilejul audiențelor organizate de Csehi Arpad, președintele Consiliului Județean Satu Mare. Potrivit celor relatate de Toth Andras, în luna februarie 2007 acesta a împrumutat 7.000 euro de la o […]