Cum au apărut judeţele în România ?

Cum au apărut judeţele în România ?

Județul este o unitate administrativ-teritorială și își trage denumirea de la jude (din cuvântul latinesc judicium) și era specific Țării Românești. Prin înființarea acestora, domnitorii au urmărit înlăturarea oricărei autonomii politice a cnezatelor. După Marea Unire din 1918 teritoriul României a fost împărțit în județe. Conform proiectului de lege, de la acea vreme, inițial s-a dorit crearea […]

Ministerul Finanţelor – La nivel local dispare funcţia de şef de birou !

Ministerul Finanţelor – La nivel local dispare funcţia de şef de birou !

Ministerul Finanțelor a anunțat miercuri setul de măsuri privind structurile organizatorice autorități publice și locale. La nivel local, spune că dispare funcția de șef birou. Numărul de secretari de stat, subsecretari de stat, funcţiile asimilate de demnitate publică vor fi reduse 20%. Totodată, se are în vedere reducerea numărului de posturi vacante din sectorul public. […]

Chestionar privind cresterea transparentei în administratia publica

Chestionar privind cresterea transparentei în administratia publica

Județul Satu Mare realizează un sondaj privind percepția cetățenilor privind aspecte legate de corupție, acțiune derulată cu sprijinul ALMARO Training SRL în cadrul proiectului „Creșterea transparenței, eticii și integrității în administrația publică din județul Satu Mare”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. „Opiniile dvs. sunt importante pentru noi de aceea vă rugăm să răspundeți […]