În perioada 4 – 11 februarie, inspectorii sanitar-veterinari sătmăreni au efectuat un număr de 73 de controale dintre care, unul s-a lăsat cu un avertisment iar alte trei cu amenzi în valoare totală de 4.100 lei. Un sătean din Berveni a rămas fără porcul tăiat, după ce analizele medicilor au arătat că, animalul este infestat […]
Harnic, nu glumă! Un tânăr din Pişcolt a dat nu mai puţin de 17 spargeri într-un interval de aproximativ 4 luni. Crezând că va scăpa basma-curată, Mircea V., de 18 ani a cutreierat mai multe sate, pentru a-şi duce la bun sfârşit meteahna. Astfel, oamenii legii i-au „luat urmele” atât în Pişcolt cât şi în […]
La nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare au fost declanşate demersuri în vederea stabilirii împrejurărilor în urma cărora un copil de 7 ani a căzut de la etajul II, duminică, 6 februarie. În acest scop au fost solicitate informaţii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, aceleaşi demersuri fiind făcute şi […]
Săturată să mai bâjbâie seară de seară prin întuneric, unei bătrâne din Doba, i-a venit o idee salvatoare. Sau, poate nu chiar ei, că la urma-urmei, femeia de unde ar fi ştiut ce şi cum să facă, pentru a se racorda la reţeaua de energie electrică? În fine! Oamenii legii, pe ea au găsit-o vinovată […]
Cei care se gândesc să petreacă de Valentine’s Day pe ritmuri de Hip-Hop sau R&B, nu au decât să-şi facă timp mâine seară, cu începere de la ora 19.00 şi până … au chef, pentru show-ul organizat de Casa de Cultură „G.M. Zamfirescu” din Satu Mare. Pentru distracţia participanţilor, vor fi prezenţi trei trupe de […]
La fel ca în aproape toată ţara, Polidinul a dispărut din farmaciile din Satu Mare. Unii dintre farmacişti susţin că, deşi nu mai dispun demult de Polidin, numărul sătmărenilor care solicită acest medicament este foarte mare. Alţii, în schimb, afirmă că cererea este foarte mică, deoarece nici medicii nu mai prescriu Polidin, înlocuit cu succes […]
Primăria municipiului Satu Mare închide în acest an robinetul pentru finanţarea tuturor activităţilor culturale şi sportive pentru care au fost sau vor fi depuse solicitări, urmând a fi alocaţi bani exclusiv pentru acţiuni de interes major, care au deja tradiţie ori s-au dovedit a fi de succes. Miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Iuliu Ilyes […]
Medicii stomatologi din Satu Mare îşi vor vota săptămâna viitoare colegii care vor face parte din Consiliului Colegiului şi Biroul Executiv. Ulterior, cei votaţi în Biroul Executiv vor alege viitoarea conducere a Colegiului Medicilor Stomatologi, care va fi alcătuită din preşedinte, doi vicepreşedinţi, secretar şi membri. Înainte de şedinţa de alegeri, care va avea loc […]
Treaba merge destul de greu cu sfărâmatul gheţuşului de pe fostul amplasament al patinoarului din Centrul Nou. De când şi-a închis porţile, pe 6 februarie, o mână de oameni nu fac decât să de-a cu târnăcopul şi barosul în gheaţa care, parcă s-a jurat să nu se mai spargă. Şi, urmărind sârgul cu care lucrează, […]
Scoase cu bună ştiinţă ori ba, două plăci sau, mai bine zis bucăţi de tencuială, zac de câteva săptămâni rezemaţi de peretele Liceului de Artă Satu Mare, de pe strada George Coşbuc. Desprinse doar Dumnezeu mai ştie cum, se pare că nu supără la ochi pe nimeni. Trecătorii le ocolesc, ca pe un „dat” al […]
În vederea stârpirii căpuşelor, echivalentul în bani româneşti a circa 100.000 euro a fost inclus în bugetul propriu al municipiului Satu Mare pentru anul 2011, care urmează să fie aprobat miercuri, 10 februarie, în şedinţa Consiliului Local. Primarul Iuliu Ilyes a declarat astăzi, cu prilejul unei conferinţe de presă, că decizia cuprinderii în buget a […]
Centrul Multicultural „Poesis” va găzduii vineri, 11 februarie, a XII-a ediţia al „Anului Editorial Sătmărean”. Evenimentul cultural va începe de la ora 12.00. Pentru această sărbătoare a cărţii, Biblioteca Judeţeană (BJ) a adunat toate publicaţiile scoase de sub tipar în cursul anului trecut la editurile sătmărene, dar şi cele semnate de scriitori sătmăreni însă, apărute […]
Pe tot mapamondul, prima zi de joi a lunii februarie este celebrată „Ziua Internaţională a Alegerilor”. Organizarea acestei zile vizează consolidarea încrederii în ireversibilitatea procesului democratic, reiterarea importanţei alegerilor ca prim criteriu al democraţiei, informarea populaţiei despre principalele realizări şi provocări legate de sistemele electorale folosite, atragerea atenţiei Parlamentului, Guvernelor, politicienilor asupra rolului major pe […]
Ieri dimineaţă, doi dâmboviţeni au încercat să iasă din ţară, pe la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Petea, cu o maşină furată din Italia. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că maşina a fost furată în noiembrie 2006, şi a fost înmatriculată în România abia doi ani mai târziu. Cel care […]
În conformitate cu prevederile art. 1 din HCL 284/2008, modificată prin HCL 222/2010, toţi agenţii economici, persoane fizice sau juridice, au obligaţia de a deţine autorizaţie de funcţionare eliberată de Primărie. Vizarea autorizaţiilor este prevăzută anual până în 31 ianuarie. După această dată, unităţile care nu şi-au vizat autorizaţia de funcţionare, se consideră că îşi […]