La nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare au fost declanşate demersuri în vederea stabilirii împrejurărilor în urma cărora un copil de 7 ani a căzut de la etajul II, duminică, 6 februarie. În acest scop au fost solicitate informaţii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, aceleaşi demersuri fiind făcute şi către Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
În seara zilei de 6 februarie, după ce a căzut de la etajul II al imobilului în care locuieşte, la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean a fost transportat minorul N.R. în vârstă de 7 ani. Investigaţiile efectuate au stabilit că în urma impactului cu solul, N.R. s-a ales cu un traumatism cranio cerebral acut, şi cu mai multe contuzii la nivelul toracelui si a membrelor. S-a constatat, de asemenea, că minorul nu prezenta fracturi care să necesite intervenţii chirurgicale.
În comunicatul de presă remis de purtătorul de cuvânt Constantin Demian, se menţiona că mama copilului a refuzat internarea acestuia în spital, asa cum i s-a recomandat de către medicii de la UPU.