Peste 200 de percheziții au avut loc în această dimineaţă în 7 județe din România. Sunt suspiciuni de fraudă cu bani pentru cazarea refugiaților ucraineni, cu un prejudiciu de peste 2 milioane de euro. Polițiștii din Maramureș fac 203 percheziții într-un dosar în care sunt cercetați români care ar fi obținut pe nedrept fonduri pentru cazarea refugiaților ucraineni. […]
Azi-noapte, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean român, în vârstă de 35 de ani, conducând o autoutilitară marca Peugeot Boxer, având numere de înmatriculare specifice Poloniei. La controlul de frontieră efectuat în cooperare cu autoritățile maghiare, […]
Echipa de fotbal din cadrul Clubului Sportiv Municipal își începe aventura în a doua parte al campionatului ligii a 3-a îndeplininduși principalele obiective: joacă în grupa play-off, primul meci pe teren propriu. Urmează nouă meciuri de foc, deoarece în această grupă participă cele mai bune patru echipe ale seriei a 10-a, care vor lupta pentru […]
Binecunoscutul artist sătmărean Călin Borșe a lansat o nouă melodie în cinstea locuitorilor satului Crucișor unde acesta a copilărit. Videoclipul acesteia a fost lansat la sfârșitul acestei săptămâni. „Am învățat să merg pe drumul meu uitându-mă mereu înainte, am mai oprit din când în când și atunci mi-am adus aminte, că am plecat din Satul […]
În această săptămână, conform programului de activitate stabilit, DSVSA Satu Mare a verificat în exploatații profesionale și non profesionale de animale, condițiile de biosecuritate, zoo igienă și de bunăstare a animalelor, monitorizarea și eliminarea subproduselor improprii consumului uman, existența echipamentelor de protecție,asigurarea unor stocuri de substanțe dezinfectante, dezinsectante și raticide. În […]
Pe fondul creșterii consumului de pește și a produselor din pescuit, ca urmare a sărbătorii de Buna Vestire de sâmbăta trecută, inspectorii DSVSA au efectuat o serie de controale, în Supermarketuri și magazinele specializate în vânzarea de pește, pentru a verificarespectarea normelor și legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în comerțul cu aceste produse. […]
Marți, 04.04.2023, va avea loc o acțiune de plantare de puieți încomuna Tiream ca parte a proiectului „Plantăm păduri pentru viitor!”. Voluntarii sunt bineveniți! Acţiunea de plantare va începe la ora 10.00, pe terenul în suprafață de 3,95 ha aparținând comunei Tiream, urmând a fi plantați 19.750 de puieți de salcâm. Cei care doresc să […]
Teatru la Cinema este onorat să anunțe că duminică, 2 aprilie, de la ora 12:00, locuitorii orașului Satu Mare sunt invitați să urmărească, proiectat pe marele ecran al cinematografului, spectacolul de teatru depăpuşi „Aladdin”, la Cineplexx Satu Mare din Shopping City Satu Mare. Teatru la Cinema oferă o alternativă și iubitorilor de teatru care nu […]
În timpul unei inspecții pe autostrada M1, polițiștii maghiari au descoperit marți, 28 martie, 54 de imigranți ilegali, într-un camion românesc, ascunși între cauciucuri. Șoferul român a fost reținut pentru trafic de persoane, scrie cotidianul Magyar Nemzet. Cei 54 de migranți ilegali care au fost găsiți în apropiere de Győr vor fi predați României, scrie […]
Ilfovenii şi bucureştenii au asigurat anul trecut circa 37% din finanţarea statului prin Fidelis, iar clujenii, doljenii şi ieşenii au avut puţin peste 11%. Următoarele judeţe în ordinea apetitului pentru titluri de stat au fost: Prahova (187 mil. lei), Constanţa (186 mil. lei), Argeş (181 mil. lei), Braşov (175 mil. lei), Timiş (169 mil. lei), Galaţi […]
Consiliul director al Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare a aprobat propunerea, ca să mărească numărul secțiilor, și să introducă în Certificatul de Identitate Sportivă sportul national, oina. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat în data de 14 martie un proiect de lege prin care oina este declarată sportul naţional al României, iar 9 mai va […]
Hidrologii anunta scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE. În intervalul 31.03.2023 ora 06:00 – 01.04.2023 ora 24:00 sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: […]
Consiliul Județean Satu Mare a suplimentat astăzi cu 3.776.000 de lei amplul proiect de refacere integrală a sistemelor electrice interioare, de iluminat și forță ale celor două clădiri principale ale Spitalului Județean de Urgență, clădirea de pe strada Ravesburg, respectiv cea din Piața Eroilor Revoluției. Lucrările se află în plină desfășurare în ambele locații și […]
Colaborarea dintre Consiliul Județean Satu Mare și DGASPC Satu Mare cu UNICEF România, în vederea sprijinirii copiilor și familiilor ucrainene care fug din calea războiului, deschide noi parteneriate în domeniul social. Primăria Satu Mare, în colaborare cu UNICEF și Asociația ASSOC Baia Mare, vor înființa un centru de zi în Cartierul Sătmărel care va avea […]
Târgul de Paște vine cu multe surprize și noutăți ce se vor încadra într-un decor viu și colorat ce marchează începutul primăverii. “Vă invităm, începând cu 31 martie, zilnic între orele 10.00 și 18.00, pe pasajul Corneliu Coposu la Târgul de Paști să alegeți produse locale, decorațiuni hand-made, precum și o gamă variată de produse […]