Cătălin Cherecheș, fugit din țară folosind identitatea unui văr și cu ajutorul unui taximetrist, a devenit subiectul unor dezvăluiri recente. Taximetristul implicat a făcut declarații publice despre incident, afirmând: „A venit în fugă s-a urcat sus (n.r. în maşină), după care mi-a făcut semn să mă duc şi mi-a scris pe parbriz Satu Mare. Avea […]
Cherecheș a ieşit din ţară vineri la ora 7.49, prin punctul de frontieră Petea, sub identitatea unei rude, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Poliţiei de Frontieră. Se pare că acesta a ieşit într-un taxi, fostul primar fiind pasagerul şi prezentând o carte de identitate a unei rude care locuieşte într-un stat din Europa, scriu jurnalistii de la […]
În datele de 25 și 26 noiembrie, se va înregistra o scădere semnificativă a temperaturilor. Cerul va fi predominant noros, cu precipitații constante, predominând ploaia ziua și lapovița sau ninsoarea noaptea. Se așteaptă cantități importante de precipitații, depășind 20-25 l/mp. Vântul va sufla în general slab și moderat, însă va crește în intensitate în a […]
Parlamentul European a adoptat noi reguli pentru ambalaje iar primele pe listă sunt obișnuitele pungi de plastic. Cele foarte subțiri vor dispărea definitiv din obișnuința noastră. Ele vor mai fi permise doar pentru produsele vrac. Și turiștii vor constata schimbările pentru că în hoteluri nu vor mai fi sticluțele de plastic cu gel de duș. Și folia […]
ANAF scoate la vânzare un apartament cu două camere situat în Satu Mare. Licitaţia este organizată de ANAF Cluj, prin intermediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare. Evenimentul va avea loc pe data de 12 decembrie la ora 11:00. Persoanele interesate pot obține informații suplimentare la sediul AJFP Satu Mare și pot face programări […]
La Satu Mare se desfășoară în aceste zile Cupa 1 Decembrie la floretă. Competiția, aflată la cea de-a 46-a ediție, a luat startul vineri, 24 noiembrie și se va încheia duminică, 26 noiembrie. În prima zi de concurs s-au disputat întrecerile de la categoria 9-10 ani, masculin și feminin. Categoria 9-10 ani, feminin Clasament final: […]
25 noiembrie este Ziua Internațională Împotriva Violenței Domestice. Vineri, 24 noiembrie, după masa, cu acest prilej Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Satu Mare, așa cum a procedat și în anii trecuți, a organizat o amplă manifestare în centrul orașului, în vederea conștientizării existenței acestui fenomen, pentru prevenirea și combaterea sa […]
Trenulețul Moșului pornește în 30 noiembrie din fața magazinului Someșul. Acesta va face turul Targului de Craciun zilnic, între orele 18.00-20.00. “Vă așteptăm să vă ocupați locurile. Veți avea parte de aminitiri frumoase și fotografii de poveste” este mesajul Primariei Satu Mare.
Luni, 27 noiembrie, în intervalul orar 09.00-11.30, vor fi impuse restricții de circulație pentru participanții la traficul rutier. Mai exact, în intervalul orar menționat, traficul rutier va fi restricționat pe tronsonul de drum Piața Libertății (intersecție cu str. Horea)-Bulevardul I.C.Brătianu (Bulevardul Vasile Lucaciu)-Bulevardul Traian (intersecție cu str. Corvinilor), participanții putând utiliza celelalte rute.
Loga Dance School a participat in data de 18 Noiembrie 2023 la Cupa Potaissa, concurs ranking organizat la Turda, unde au participat peste 250 de perechi de dansatori. Sportivii au concurat in clasele: Hobby, D, Open Basic si Open unde au obtinut in total 5 medalii la aceasta competitie. Perechile au obtinut urmatoarele locuri: Smucz […]
Se anunță o veste importantă pentru fanii fotbalului din România care intenționează să asiste la meciurile echipei naționale la EURO 2024 din Germania. Începând cu data de 4 decembrie, biletele pentru această competiție pot fi achiziționate exclusiv prin intermediul site-ului de ticketing al organizatorului, UEFA, conform informațiilor publicate vineri pe frf.ro. Procedura de cumpărare implică […]
Meteorologii anunta Cod galben de intensificari ale vantului si ninsori pentru judetul Satu Mare. Interval de valabilitate: până la data de 24 noiembrie, ora 18:00. Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori viscolite la munte. În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în Carpații Orientali și în Munții Apuseni cu viteze de 60…80 km/h, iar în […]
Primarul Kereskényi Gábor a semnat contractul de finanțare privind modernizarea iluminatului public în zona de sud a municipiului Satu Mare. ”Creșterea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura sistemului de iluminat public a municipiului Satu Mare, zona de sud” este un proiect în valoare de 7.586.948 lei și este finanțat din fonduri […]
Sistemul de atenuare a efectelor negative generate de grindină, dezvoltat printr-un proiect inovator implementat de Consiliul Județean Satu Mare, va intra în operare din primăvara anului 2024. Reţeaua judeţeană antigrindină, formată din 44 de staţii de generatoare terestre automate, acţionate în mod centralizat, a fost realizată cu fonduri europene câştigate prin proiectul „Silver”, cu un […]
Casa Meșteșugarilor, gazda unei expoziții pline de culoare, expoziție care are în prim plan baticul în rol de povestitor. Culori și texturi conturează povești de viață în cadrul expoziției ,,Baticul – o poveste’’, organizată de Muzeul Județean Satu Mare în colaborare cu Popa Zsolt, colecționar ce deține sute de baticuri din cașmir, bumbac și mătase […]