Cu ocazia evenimentelor organizate de “Ziua Armatei Române”, vineri 25 octombrie circulaţia va fi restricţionată pe arterele din zona Monumentului Ostaşului Român unde vor avea loc depuneri de coroane şi defilarea gărzii de onoare. În acest sens primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica anunţă devieri de trasee ale mijloacelor de transport în comun între […]
În cadrul etapei a VII-a a Ligii a II-a la fotbal ce se va disputa sâmbătă, 26 octombrie de la ora 11.00, elevii lui Tiberiu Csik vor primi vizita echipei FC Bihor. « Ne pregătim pentru a adjudeca cele trei puncte. Ne-am antrenat și suntem pregătiți să nu le dăm ocazia oaspeților să înscrie» a […]
Dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş” Satu Mare cu o autospecială de descarcerare şi de acordare a asistenţei medicale va reduce mult timpul de intervenţie în cazul unor urgenţe majore, susţine conducerea instituţiei. Valoarea totală a autospecialelor din acest lot, repartizate judeţelor: Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare este de 4,5 […]
Echipa de baschet a CSM Satu Mare s-a impus azi, 23 octombrie fără probleme pe teren propriu în faţa Nova Vita Târgu Mureş. Partida s-a jucat cu începere de la ora 18.00, în sala de sport a LPS de pe strada Ady Endre din Satu Mare. Sătmărencele au stăpânit jocul câştigând la o diferenţă de […]
Daniel Someşanu, coordonatorul echipei de voluntari care a căutat-o pe fetiţa de 10 ani, Vivien Dragoş îi mulţumeşte lui Felician Blidar, poliţistul care s-a implicat în anchetarea cazului micuţei. Acesta îl numeşte pe acesta ca fiind „un poliţist de clasă, un om cu coloană vertebrală, un profesionist”. Totodată, pe pagina sa de Facebook, Someşanu a […]
„Întotdeauna am pozat şi vom poza în apărătorii celor ce muncesc” a declarat preşedintele Organizaţiei judeţene a PDL Satu Mare, Petre Mureşan în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate azi, 23 octombrie la sediul formaţiunii politice. La întâlnirea cu presa, alături de Petre Mureşan a participat şi preşedintele Organizaţiei Negreşti-Oaş a PDL, consilierul judeţean Vasile […]
Cei trei democrat-liberali înscrişi în competiţia internă a PDL pentru desemnarea candidatului la Preşedinţia României: Simona Creţu, Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă vor veni în data de 30 octombrie la Satu Mare pentru a-şi prezenta proiectele în faţa membrilor Organizaţiei Judeţene. Anunţul a fost făcut azi, 23 octombrie în cadrul unei conferinţe de presă de […]
Anchetorii care se află pe urmele torţionarilor dezvăluie noi date legate de istoria recentă a României. Un fost cercetător al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Mihai Burcea a publicat marţi, 22 octombrie pe www.militiasprirituală.ro o listă cu 35 de persoane care în regimul comunist au îndeplinit funcţii importante în […]
În noaptea de marţi, 22 spre miercuri, 23 octombrie primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica împreună administratorul public Dan Băbuţ au verificat executarea lucrărilor de reparaţii la carosabil şi la rosturile de dilatare de pe Podul Decebal. Până dimineaţă s-au asfaltat porţiunile din carosabil care prezentau fisuri, degradări şi văluiriri. În zilele şi nopţile […]
Sâmbătă, 26 și duminică, 27 octombrie, în Satu Mare vor fi deschise zece puncte provizorii de colectare a deşeurilor, unde cetăţenii pot aduce deşeurile electrice şi electronice de care doresc să se debaraseze. Punctele de colectare vor fi amenejate în următoarele locuri: Cartier M16 –lângă Grup Şcolar “Emil Palade” Cartier M 14 – lângă Școala […]
Conducerile instanţelor şi parchetelor din ţară organizează vineri, 25 octombrie „Ziua Porţilor Deschise” acţiune ce vine să marcheze „Ziua Europeană a Justiţiei”. Cu acest prilej sătmărenii sunt invitaţi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, situate în Piaţa Libertăţii nr. 9, evenimentul având ca […]
Pentru al doilea an consecutiv, Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, aduce „ECOlimpiada Elevilor” în școlile din România. Programul educațional se va desfășura în perioada 24 octombrie 2013-4 aprilie 2014, în 33 de localități din țară printre care şi la Satu Mare. Programul educațional „ECOlimpiada Elevilor” se va desfășura pe durata primului semestrul […]
Sătmărenii sunt invitaţi să ia parte la manifestările prilejuite cu ocazia “Zilei Armatei Române” care vor avea loc vineri, 25 octombrie. La manifestări va participa şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa. În continuare vă prezentă programul acţiunilor dedicate “Zilei Armatei Române”: – ora 10.00 – Carei – Monumentul Ostaşului Român – ora 10.00 – municipiul […]
Din cauza unor reparaţii ce urmează a fi efectuate de specialiştii Apaserv pe Drumul Botizului, în noaptea de joi, 24 spre vineri, 25 octombrie într-o zonă a oraşului furnizarea apei se va face la presiune scăzută. Anunţul a fost făcut azi, 22 octombrie de către directorul SC Apaserv SA Satu Mare, Dan Stegerean. Potrivit acestuia […]