Profesorul Titus Doboș își lansează duminică, 8 mai, la ora 17.00, volumul „Însemnări târzii de lumini și umbre”, cel de-al treilea material al acestuia, după ce anul trecut au fost lansate cărțile cu titlul „Amalgam” și „Nostalgii pozitive”. Acțiunea va avea loc la Castelul Karolyi. Evenimentul este realizat cu sprijinul Direcției de Cultură și Sport […]
Ca urmare a faptului că Sărbătorile Pascale readuc în ţară mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia şi rudele, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria, Bulgaria dar şi în cele de la graniţa cu R. Moldova se preconizează o creştere a traficului […]
Vineri, 13 mai, de la ora 18.00, la Sala Teatrului Municipal din Carei va avea loc concertul extraordinar cu muzică din filme celebre, al orchestrei Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare, sub bagheta renumitului dirijor Shinya Ozaki din Japonia. În cadrul programului vor putea fi audiate fragmente din coloana sonoră a unor filme celebre precum: […]
Poliţiştii sătmăreni au aplicat miercuri, 27 aprilie, un număr de 114 sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.985 lei, pentru nereguli depistate pe linie rutieră. De asemenea, au mai fost applicate și 41 de amenzi în valoare de 13.750 lei la acte normative ce reglementează menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Paștele cailor este o sărbătoare care pică în aceeași zi cu Înălțarea Domnului sau ziua de Ispas, adică exact la 40 de zile după Paști. Bătrânii povestesc că „Paștele Cailor” era sărbătorit odinioară în zilele când Paștele Ortodox coincidea cu cel Catolic. În anii în care Paștele Ortodox și cel Catolic nu cădeau în aceeași […]
Zece sătmăreni și-au depus candidaturile pentru fotoliul de primar al municipiului reședință de județ. De asemenea, au fost depuse și zece liste de candidați pentru Consiliul Municipal, iar alte două persoane candidează din postura de independenți pentru un loc în viitorul executiv local. Cei zece pretendenți pentru fotoliul de primar care și-au depus candidaturile la […]
Noul membru ALDE Satu Mare, Nicolae Bura, a fost prezentat astăzi, 27 aprilie, în mod oficial, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul formațiunii politice. Președintele Organizației Municipale ALDE Satu Mare, Adrian Ștef, i-a mulțumit managerului public al județului că s-a alăturat echipei Alianței Liberalilor și Democraților Europeni. Ștef a subliniat și faptul […]
Un accident de circulație soldat cu pagube materiale a avut loc azi, 27 aprilie, în jurul orei 13.00, la sensul giratoriu de la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș” din Satu Mare. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi „este vorba despre o simplă tamponare, soldată cu pagube materiale. Nu sunt victime. În asemenea […]
Începând de astăzi, 27 aprilie, șoferii care vin pe strada Horea, dinspre Tribunal spre Ceasul electric, trebuie să vireze obligatoriu la dreapta. La intersecția dintre străzile Horea și Bulevardul „I. C. Brătianu” a fost instalat semnul „Obligatoriu la dreapta”. Regulile de circulația la intersecția de la Ceasul electric au fost schimbate după ce în urmă […]
Marți, 26 aprilie, în jurul orei 23.20, polițiștii din Carei au fost solicitați să aplaneze un scandal izbucnit la un imobil de pe strada Ecoului. La faţa locului a fost identificat un tânăr de 21 de ani, David D. din Ciumeşti, care pe fondul consumului de alcool l-a bătut atât pe Ioan G. cât şi […]
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, poate candida pentru un nou mandat de edil. Potrivit președintelui Biroului Electoral Județean (BEJ) Maramureș, judecătorul Nicolae Tămășan „ca urmare a interesului manifestat de presă în privința situației unui candidat la funcția de primar al municipiului Baia Mare, precizăm că procesul electoral aflat în curs de desfășurare pentru alegerile […]
În perioada următoare vor fi derulate lucrări de modernizare pe toate cele zece tronsoane de drum județean finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Este vorba despre peste 120 km de drum județean pentru care s-a alocat suma de 400 milioane de lei. Lucrările se vor derula în această vară. Anunțul a fost făcut […]
Cântăreața Corina Bud va petrece câteva zile în orașul ei natal, Satu Mare. Corina s-a fotografiat pe dig, în centrul orașului, lângă Palatul Administrativ și a postat astăzi, 27 aprilie, poza pe pagina sa de Facebook. „Să nu uiți niciodată de unde ai plecat!” scrie cântăreața în dreptul fotografiei. În ultimii ani, Corina și-a făcut […]
Centru Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Satu Mare cu sprijinul Consiliului Județean organizează, luni 2 mai, de la ora 14.00, în Soconzel cea de-a IX a ediție a festivalului folcloric „Danțu’ la șură”. „Danțu’ la șură” este un obicei specific zonei Codrului organizat de feciorii și chizeșii locului, dar la care participă […]
Proiectul cu titlul „You/th facilitate!” finanțat de Uniunea Europeană, s-a desfășurat prin intermediul Asociației Culturale pentru Tinerii din Satu Mare (SZAFKE). Evenimentul organizat intre 4-10 aprilie, cu participarea tinerilor din nouă țări, câte cinci tineri din fiecare țară, a fost găzduit de municipiul Satu Mare. Tinerii au lucrat timp de o săptămână cu doi facilitatori, […]