Doi foști mari campioni ai scrimei românești, vor fi omagiați la Satu Mare

Doi foști mari campioni ai scrimei românești, vor fi omagiați la Satu Mare

Municipiul Satu Mare va găzdui În perioada 3-8 februarie întrecerile Campionatului Național de floretă cadeți, feminin și masculin, individual și pe echipe, respectiv Cupa Satu Mare la floretă cadeți, feminin și masculin, doar la individual. Începând din acest an, la inițiativa organizatorilor, Primăria și Consiliul Local Satu Mare, CS Satu Mare, DJTS Satu Mare și […]

Cod galben de ploi și vânt la Satu Mare

Cod galben de ploi și vânt la Satu Mare

Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru 18 judeţe din jumătatea de vest a ţării, unde începând de azi (30 ianuarie) după-amiază şi până sâmbătă (31 ianuarie) dimineaţă va ploua, la munte va ninge şi se va depune un strat consistent de zăpadă, iar vântul va atinge la rafală viteze de 70-90 de kilometri […]

Tot mai mulți elevi din Carei aleg să învețe o meserie

Tot mai mulți elevi din Carei aleg să învețe o meserie

Numărul elevilor care frecventează cursurile Liceului Tehnologic „Simion Bărnuțiu” din Carei a înregistrat un trend crescător în ultimii ani. Potrivit celor declarate de directorul instituției de învățământ, Gindele Imre, în cadrul ședinței de bilanț pe 2014, dacă în 2012 liceul avea 553 de elevi, numărul acestora a crescut în anul școlar 2014/2015, la 621. Mai […]

Statuia din Oradea a lui Ion I. C. Brătianu, va purta semnătura sătmăreanului Radu Ciobanu

Statuia din Oradea a lui Ion I. C. Brătianu, va purta semnătura sătmăreanului Radu Ciobanu

Consiliul Local din Oradea a hotărât în şedinţa ordinară de joi, 29 ianuarie, cu unanimitate de voturi că viitoarea statuie a omului de stat, Ion I. C. Brătianu, va fi turnată în bronz după proiectul sculptorului sătmărean Radu Ciobanu. Compoziţia câştigătoare, premiată cu 2.000 euro, îl reprezintă pe politicianul liberal în picioare, având în spate […]

Centru de colectare și depozitare a legumelor pentru micii producători

Centru de colectare și depozitare a legumelor pentru micii producători

Se dorește realizarea unui Centru de colectare și depozitare a legumelor pentru producătorii agricoli din județul Satu Mare. În cadrul ședinței de bilanț pe anul 2014 a Camerei Agricole, întâlnire ce a avut loc azi, 30 ianuarie, președintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Adrian Ștef, a declarat că un asemenea centru va veni în sprijinul […]

Veniturile Depozitului ecologic de la Doba cresc de la an la an

Veniturile Depozitului ecologic de la Doba cresc de la an la an

Veniturile Serviciului Public de Administrare a Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor județului Satu Mare cresc de la an la an. Potrivit administratorului Depozitului ecologic de la Doba, Claudiu Ardelean, anul trecut instituția pe care o conduce a înregistrat venituri în valoare totală de 3.875.854 de lei, față de 3.530.723 lei, cât a fost în […]

Cursuri de pregătire profesională la Camera Agricolă Satu Mare

Cursuri de pregătire profesională la Camera Agricolă Satu Mare

280 de persoane au absolvit anul trecut (2014) cursurile de specialitate organizate de Camera Agricolă Satu Mare. Potrivit directorului instituției, Fodor Istvan, aceste cursuri și atestatele obținute la absolvire sunt indispensabile în situațiile în care persoanele în cauză doresc să acceseze fonduri europene pentru activități în domeniul agricol. În cursul anului trecut în cadrul instituției […]

Careian prins cu 43 de tone de porumb în județul Bihor

Careian prins cu 43 de tone de porumb în județul Bihor

Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării peste 43.000 de kg de porumb boabe de la un bărbat care le transporta în baza unor documente false. Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal pentru uz de fals. Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au oprit pentru control, pe raza municipiului Oradea, […]

CS Satu Mare a câștigat Campionatul Național de spadă juniori, proba masculină pe echipe

CS Satu Mare a câștigat Campionatul Național de spadă juniori, proba masculină pe echipe

Sala Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trișcu” din Craiova a găduit azi, 30 ianuarie, proba masculină pe echipe din cadrul Campionatului Național de spadă juniori. Competiția a fost câștigată de CS Satu Mare. La startul competiției s-au prezentat opt echipe, iar medaliile de aur au revenit celor de la CS Satu Mare. Echipa pregătită de […]

Proiect transfrontalier pentru creșterea eficienței în cazul situațiilor de urgență

Proiect transfrontalier pentru creșterea eficienței în cazul situațiilor de urgență

Azi, 30 ianuarie, a avut loc conferința de deschidere a proiectului „Întărirea operabilității transfrontaliere și intersectoriale în zonele cu risc de inundații”, la care au participat reprezentanții organizațiilor care se ocupă de situațiile de urgență din județele Satu Mare și Szabolcs-Szatmar-Bereg (Ungaria). Bugetul proiectului este de 257.976 de euro, din care 75% îl reprezintă suportul […]

Programul spectacolelor Secției române, februarie 2015

Programul spectacolelor Secției române, februarie 2015

Joi 05 februarie, ora 19.00 – Casa de Cultură, Sala Amfiteatru FRUMOASA, DEȘTEAPTA ȘI URÂTA de Sorin Oros Un spectacol de Sorin Oros Distribuția: Sorin Oros, Vlad Mureșan, Tibor Székely și Stelian Roșian Sâmbătă 07 februarie, ora 19.00 – Casa de Cultură, Sala Mare NEÎNŢELEGEREA de Albert Camus Regia: Cristian Ioan Scenografia: Klara Labancz Coregrafia: […]

Polițiștii rutieri au dat peste 300 de amenzi contravenționale

Polițiștii rutieri au dat peste 300 de amenzi contravenționale

În cadrul acţiunilor desfăşurate joi, 29 ianuarie, de poliţiştii rutieri în vederea diminuării riscului rutier şi impunerii respectării normelor rutiere, au fost aplicate 331 sancţiuni contravenţionale în valoare de 43.701 lei. În vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au aplicat 29 de sancţiuni contravenţionale în […]

Cel mai periculos traficant de țigări din județul Satu Mare, săltat de mascați

Cel mai periculos traficant de țigări din județul Satu Mare, săltat de mascați

Zeci de jandarmi din județele Bihor și Cluj, împreună cu procurorii DIICOT au efectuat azi (29 ianuarie) dimineață mai multe percheziții la locuințele contrabandiștilor de țigări din zona municipiului Carei. A fost percheziționată și casa lui Andrei Lakatos (zis Tono) din Carei, considerat cel mai periculos traficant de țigări din nord-vestul țării. Lakatos, zis Tono, […]

Dr. Paula Mare: „Din cauza radiațiilor, nu este bine să se facă un număr mare de CT-uri”

Dr. Paula Mare: „Din cauza radiațiilor, nu este bine să se facă un număr mare de CT-uri”

Sătmărenii sunt nemulțumiți din cauza defecțiunilor frecvente înregistrate la Computer Tomograful (CT) aflat la Spitalul Județean. Potrivit directorului medical al Spitalului Județean Satu Mare, dr. Paula Mare, în cursul anului trecut CT-ul a fost nefuncțional aproximativ 30 de zile. În ultimele zece zile CT a fost nefuncțional din cauza unei defecțiuni la masa aparatului, survenit […]

Medici noi la Spitalul Județean Satu Mare

Medici noi la Spitalul Județean Satu Mare

În cursul anului trecut, în cadrul Unității de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Satu Mare s-au prezentat un număr de aproximatv 60.000 de pacienți, din care au fost internate, pe diferite secții ale unității, 11.000 de persoane. Făcând o comparație cu anul precedent, directorul medical al Spitalului Județean Satu Mare, dr. Paula Mare spune […]