Studenții de la universitățile de stat, dar și de la cele private acreditate sau autorizate vor beneficia de gratuitate pe tren (în transportul feroviar intern) începând de miercuri, 1 februarie, spune secretarul de stat pentru învățământ superior, Gigel Paraschiv. „Este vorba de 464.273 de studenți. Sunt toți studenții beneficiari, nu există niciun fel de discriminare […]
Doi bărbați, unul de 28 de ani din Trip, iar al doilea de 49 de ani din Gherla au rămas fără permisele de conducere după ce au apăsat prea tare pedala de accelerație. Cele două incidente au avut loc sâmbătă, 28 ianuarie. Aceștia au fost surprinși de aparatul radar, circulând pe DN 19, primul în […]
Institutul Francez Cluj-Napoca organizează în perioada 25-26 februarie 2017 o nouă sesiune de examene DELF – DALF în cinci centre. Este vorba despre: Cluj-Napoca, Bistrița, Satu Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. DELF şi DALF sunt diplome oficiale eliberate de Ministerul Educaţiei Naţionale din Franţa şi recunoscute internaţional. Valabile pe viață, aceste diplome certifică nivelul de cunoaștere […]
Orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare, în colaborare cu Universitatea de Muzică „Robert Schumann” din Dusseldorf va organiza joi, 2 februarie, un concert simfonic. Spectacolul va avea loc pe scena filarmonicii de la ora 18.30. Instrumentiștii vor aduce în fața sătmărenilor creațiile lui Bizet, Ceaikovski și Dvorak. Solistul serii va fi Michiaki Ueno. Biletele […]
Un număr de 22 de taxe nefiscale vor fi eliminate începând cu prima zi a lunii februarie 2017. Printre taxele care vor fi eliminate se numără taxa de cazier judiciar şi taxa de examinare pentru obţinerea permisului de conducere. Astfel, se va elimina taxa de 10 de lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, documentul […]
Un adolescent de 17 ani s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volanul unei mașini. Totul s-a întâmplat vineri (27 ianuarie), în jurul orei 23.00 pe strada Virgil Sălăjan din Tășnad. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către […]
Sâmbătă, 4 februarie, de la ora 16.00 în sala de expoziții de la parterul Castelului Károlyi va avea loc vernisajul expoziției de fotografie a Asociației Mondiale a Artiștilor Fotografi Maghiari. Evenimentul se desfășoară în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Artă Fotografică. Clubul Foto „Vasile Vénig László” organizează acest eveniment în fiecare […]
La sfârșitul săptămânii, polițiștii au aplicat 263 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 48.528 de lei. Ca măsură complementară, oamenii legii au reţinut 16 permise de conducere.
Câteva zeci de persoane s-au adunat în această seară (azi, 29 ianuarie) în Centrul Nou al municipiului Satu Mare pentru a protesta împotriva legii grațierii și amnistiei. Inițial protestatarii s-au strâns în Piața 25 Octombrie, de unde au pornit spre groapa de lângă Magazinul „Someșul”. Protestul s-a desfășurat pașnic, oamenii având în mâini hârtii pe […]
Starea proastă a drumurilor din județ revine tot mai mult în actualitate. Tronsonul de la intrarea în municipiul Carei dinspre Satu Mare, este plin de gropi, așa cum o demonstrează și fotografiile postate pe o pagină de socializare de către unul dintre cititorii ziarului nostru. Vasile Todea a postat pe Facebook câteva fotografii cu acel […]
În cazul unui stop cardio-respirator, fiecare secundă este cât se poate de importantă. Șansele de supraviețuire cresc dacă se începe imediat resuscitarea. După apelul la „112”, fiecare dintre noi poate aplica câteva gesturi simple care să-l salveze pe cel aflat în stop cardio-respirator. Un video care arată pașii care trebuie urmați în cazul unei resuscitări […]
Pietonii s-au răzbunat pe un șofer care și-a parcat mașina pe un trotuar de pe strada Ambudului din Satu Mare. Oamenii i-au ridicat ștergătoarele mașinii, și au pus în fața autoturismului carcasa unui televizor. Fotografia cu mașina parcată necorespunzător a ajuns pe pagina de Facebook „Ai parcat ca un bou Satu Mare”. Poza este însoțită […]
Sătmăreanul Florin Gardoș a jucat, sâmbătă, 28 ianuarie, primul său meci pentru Southampton FC după o pauză de aproape doi ani. Fotbalistul român a intrat pe teren în partida împotriva echipei Arsenal. Meciul a fost câștigat cu scorul de 5 la 0 de către adversarii lui Gardoș. Ultimul meci al lui Gardoș (28 ani) pentru […]
Doi sătmăreni, soț și soție, au fost amendați cu 3.000 de lei, după ce au umblat disperați pentru ca un medic să îi pună o branulă fetiței lor. Totul s-a întâmplat în seara zilei de 26 ianuarie. Inițial, părinții și-au dus copilul la un centru de permanență, unde fetiței i s-a prescris un tratament injectabil. […]
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat s-a aflat astăzi, 28 ianuarie, la Satu Mare, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii administraţiei publice, respectiv cu factorii de decizie din domeniul sănătăţii şi al situaţiilor de urgenţă. Interesant este faptul că, vizita lui Arafat a fost […]