Începând de astăzi, 13 martie, sătmărenii se pot informa în timp util când va fi plombată strada lor și pe ce străzi se fac lucrări în oraș. În acest sens, Primăria Satu Mare pune la dispoziția cetățenilor o hartă a orașului unde sunt trecute străzile pe care se va interveni în următoarele zile. Harta va […]
Corul Cappella Giulia din Bazilica Sfântul Petru (Vatican), va fi prezent în această lună în Eparhia Greco-Catolică de Maramureș, pentru a concerta la Satu Mare și Baia Mare. Concertul pascal, cu tema „Polifonia Romană, piatră prețioasă a muzicii liturgice”, va avea loc duminică, 26 martie, de la ora 11.30 la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și […]
Top-managementul companiei ALU MENZIKEN, dezvoltatorul investiţiei din comuna Medieşu Aurit s-a întâlnit astăzi, 13 martie, cu prefectul Radu Bud și şi conducerea judeţului Satu Mare pentru a analiza stadiul derulării investiţiei. Din partea companiei au fost prezenţi Ingolf Planer, CEO (Chief executive officer) şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, Benedikt Wolfram, CFO (Chief Financial Officer) […]
Sâmbătă, 11 martie, la ora 13.00, ambulanțierii au fost solicitați în localitatea Amați, la o femeie de 64 ani, găsită spânzurată. „Echipajul cu medic care s-a deplasat la locul solicitării, unde a putut doar să constate decesul, având în vedere că pacienta era în afara resurselor terapeutice”, spune purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de […]
Trei puștani din Ardud au ajuns pe mâinile polițiștilor după ce au tâlhărit un bătrân de 88 de ani din localitate. Aceștia au intrat în miez de noapte în casa bătrânului, pe care l-au bătut și au furat banii pe care i-au găsit în locuință. Incidentul a avut loc în noaptea de duminică, 12 spre […]
O fetiță de 10 ani a fost rănită într-un accident de circulație ce a avut loc sâmbătă, 11 martie, pe DN 1C, între localitățile Turulung și Halmeu. Un șofer de 42 de ani din Satu Mare, aflat al volanul unei mașini între localitățile Turulung și Halmeu, a pătruns pe sensul opus de circulație și a […]
Un tânăr a scăpat, din fericire, doar cu răni ușoare după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod, într-o intersecție din Turț. Șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice. Accidentul a avut loc vineri (10 martie) seara, în jurul orei 22.00. La fața locului polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 21 […]
Un tânăr de 20 de ani este cercetat de polițiști după ce a făcut scandal într-un bar din localitatea Pomi. Incidentul a avut loc sâmbătă (11 martie) seara, în jurul orei 23.00. La fața locului a fost identificat un tânăr de 20 de ani din Pomi care provocase scandal în local și care se manifesta […]
Un sătmărean este cercetat de polițiștii reșițeni după ce a furat, zilele trecute, carnea de porc lăsată la afumat de către un reșițean. Incidentul a avut loc în municipiul Reșița. Hoțul a fost dus la Poliție pentru audieri. Bărbatul de 34 de ani a forțat ușa afumătoarei cu o rangă, iar după ce a rupt […]
Ministrul Apărării Naționale, sătmăreanul Gabriel Leș, a semnat ordinul referitor la nomele de aplicare a Legii Rezervistului Voluntar. Pentru anul 2017, sunt propuse pentru încadrare aproximativ 2.800 de posturi de ofiţeri, maiştri militari/subofiţeri şi gradaţi/soldaţi. „Am semnat ordinul referitor la nomele de aplicare a Legii Rezervistului Voluntar, documentul având în vedere crearea condiţiilor pentru realizarea […]
Sâmbătă, 11 martie, în jurul orei 11.00, specialiştii pirotehnişti din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare s-au deplasat în orașul Tășnad, unde în urma executării unor lucrări agricole, un cetăţean a găsit un proiectil exploziv de calibru 76 mm. Elementul de muniţie neexplodat a fost ridicat şi transportat în condiţii de siguranţă la depozitul special […]
Actualizarea indicatorilor tehnico-economici în ceea ce privește modernizarea mai multor străzi din municipiul reședință de județ, se află pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de marți, 14 martie, a Consiliului Local (CL) Satu Mare. Ședința va începe la ora 14.00. În continuare vă prezentăm ordinea de zi a ședinței extraordinare a CL Satu Mare: […]
Azi, 13 martie încep simulările examenelor naţionale pentru elevii clasei a VIII-a respectiv clasele a XI-a şi a XII-a. Rezultatele vor fi afișate în data de 31 martie. În continuare vă prezentăm calendarul detaliat pe clase şi discipline: Simulare Evaluare Naţională pentru elevii clasei a VIII-a 13 martie: Limba şi literatura română 14 martie: Limba […]
Un bărbat de 39 de ani din Arad a fost prins într-un supermarket de pe B-dul Lucian Blaga din municipiu, în timp ce încerca să fenteze supraveghetorii și să dispară cu zeci de cutii cu pastă de dinți pe care le-a furat din magazin. Incidentul a avut loc vineri, 10 martie. La fața locului polițiștii […]
„Blue tango” de Leroy Anderson, „Ciclul jocurilor populare românești” de Constantin Silvestri sau „Fox-trot” de Alfredo Casella, sunt doar câteva dintre piesele care fac parte din programul concertului de joi, 16 martie, de la Filarmonica „Dinu Lipatti” din Satu Mare. Spectacolul va începe la ora 18.30. Protagoniștii recitalului de pian vor fi Remus și Roman […]