Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Satu Mare, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 33 de ani, din Racșa, ar fi împușcat un căprior în timp ce s-ar fi aflat pe fondul de vânătoare din zona localității. Îoamenii legii au constatat faptul că persoana în cauză […]
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au extins urmărirea penală și au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 24 noiembrie 2021 a Dianei Patricia Barta, asistent medical în cadrul Direcției de Sănătate (DSP) Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la fals […]
Până astăzi, 25 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.771.887 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.196 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.663.637 de pacienți au fost declarați vindecați. În judet au fost confirmate […]
Potrivit datelor furnizate de agenții economici din județul Satu Mare privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare sunt disponibile 196 locuri de muncă. Dintre acestea: – 9 locuri vacante sunt pentru cei cu studii superioare (asistent de cercetare,inginer electroenergetică,inginer agronom, inginer prelucrarea metalurgiei, meneger resurse umane, […]
Consilierii județeni sătmăreni au aprobat în ședința ordinară de astăzi înființarea unei echipe mobile, ca serviciu social, fără personalitate juridică, prin care se vor face intervenții specializate la domiciliu, în funcție de nevoile specifice fiecărui caz. Astfel, Satu Mare este primul județ din România care înființează un asemenea serviciu social. Personalul de specialitate al echipei […]
Se extind serviciile turistice din județul Satu Mare și se înființeaza o nouă bază Salvamont la Batarci. În vederea amenajării acestei noi baze, consilierii județeni au aprobat proiectul de hotărâre privind preluarea în domeniul public al Județului Satu Mare a unui teren intravilan în suprafață de 1.280 mp, situat în localitatea Batarci, destinat înființării unei […]
În urma unei Hotărâri de Guvern, a fost eliminat criteriul limitei de vârstă (35 de ani) pentru specialiștii din sănătate care puteau închiria aceste locuințe. Ca urmare a acestei modificări legislative, în ședința ordinară de astăzi, consilierii județeni sătmăreni au votat proiectul de hotărâre privind aprobarea noilor criterii privind repartizarea locuințelor din Blocul ANL de […]
Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas, a mediat o întrunire de lucru a comisiilor județene de fond funciar Satu Mare și Bihor pentru a soluționa o problemă a multor cetățeni de pe raza comunei Pișcolt a cărei rezolvare trenează de mai bine de douăzeci de ani. În acest sens în data de 19 noiembrie, la […]
Proiectul Muzeului Industrializarii Fortate este parte a Planului Național de Redresare și Reziliență prin care vor fi înființate sau extinse nouă muzee în mai multe orașe din țară, printre care și în Satu Mare, spune conducerea Primariei municipiului resedinta de judet. Muzeul se va amenaja pe locul unei foste centrale termice dezafectate, în zona cap […]
Azi, 24 noiembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO au efectuat un număr de 48 de percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. […]
În ultimele 24 de ore, în judet, s-au înregistrat doua decese. Este vorba despre un pacient de 65 de ani la Spitalul Municipal Carei si 1 pacient de 86 de ani la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, persoane cu multiple comorbidități. Până în prezent au fost efectuate 194122 teste, din care 462 realizate în […]
Rotary Club Satu Mare alături de tenorul Nagy Norbert, vă invită la a șaptea ediție a concertului caritabil de Crăciun, care va avea loc în sala Teatrului de Nord Satu Mare, pe data de 8 decembrie 2021. Pentru a putea oferi unui public cât mai numeros ocazia să asculte colindele interpretate de Norbert în condiții […]
Până astăzi, 24 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.769.783 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.156 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În judet au fost confirmate 30 de cazuri noi, în ultimele 24 […]
O imagine veche de tot, ne infatiseaza o farama din trecutul Centrului vechi al Satmarului. Știți ce clădire exista în trecut pe locul actualului Hotel „Dacia” ? Ce scop indeplinea ? Este vorba despre clădirea vechii Primării a Sătmarului. Construirea acesteia a fost începută în 1768 iar clădirea se găsea pe locul unde astăzi se […]
O satmareanca are nevoie de sânge. Pentru a o salva, nepoata acesteia face un apel disperat la toți oamenii cu inima mare. „Ajutoor !! Caut donatori de sange pentru a o slava pe Bunica mea. Cer ajutorul tuturor prietenilor, cunostintelor și oamenilor cu suflet mare din Satu Mare care pot mâine dimineața sa se prezinte […]