Concert caritabil de Craciun cu tenorul Nagy Norbert

Rotary Club Satu Mare alături de tenorul Nagy Norbert, vă invită la a șaptea ediție a concertului caritabil de Crăciun, care va avea loc în sala Teatrului de Nord Satu Mare, pe data de 8 decembrie 2021.

Pentru a putea oferi unui public cât mai numeros ocazia să asculte colindele interpretate de Norbert în condiții de siguranță maximă, în acest an el va susține două concerte în aceeași zi: de la orele 17.00 și 19.00.

A devenit deja o tradiție ca, în preajma Crăciunului, îndrăgitul tenor Nagy Norbert, în parteneriat cu Clubul Rotary Satu Mare, să susțină concertul caritabil prin care oferă comunității sătmărene colinde celebre din toată lumea și aduce veselie, bucurie și energie pozitivă în sufletul tuturor celor care-i ascultă vocea. Vă așteptăm, așadar, pe data de 8 decembrie, la două concerte minunate susținute de Norbert, acompaniat de membrii Filarmonicii “Dinu Lipatti” Satu Mare, conduși de dirijorul Mészáros Gergely“, anunță Alina Ionescu – Mălai, președintele Clubului Rotary Satu Mare.

Prin intermediul acestui concert, membrii Clubului Rotary au dorit să aducă magia Crăciunului în viaţa copiilor cărora li s-a furat această bucurie, de aceea toate fondurile obținute din vânzarea biletelor și din donații vor ajuta la dotarea Secției de Pediatrie a Spitalului din Tășnad cu un monitor de funcții vitale. În acest spital vor petrece Crăciunul zeci de bebeluși ce au fost abandonați din cauza problemelor de sănătate fizică sau psihică, sau de părinți cu probleme sociale sau cu educație precară.

Am fost impresionați de soarta acestor copii, dar și de personalul spitalului, care, deși redus ca număr, se dedică trup și suflet pentru salvarea micuților. Le oferă dragoste, atenție și multă răbdare și se asigură că au parte de șanse egale la viață. Cu ajutorul vostru, vrem să le facem Crăciunul mai cald și mai frumos acestor copii, iar achiziționarea unui bilet reprezintă contribuția fiecăruia la cadoul făcut Crăciunul acesta piticilor aflați în nevoie”, adaugă președintele clubului.

Concertul de anul acesta se va desfășura sub egida Cinema Paradiso și va fi cu totul deosebit pentru că va cuprinde și interpretarea cunoscutelor melodii a lui Ennio Moricone. Biletele pentru concert se pot achiziționa de la Casa de bilete a Teatrului de Nord Satu Mare, iar costul unui bilet este de 50 de lei.

Cei care doresc să facă o faptă bună, dar nu pot ajunge, fizic, la concert, pot face o donație online pe site-ul Rotary, sau într-unul dintre conturile asociației:

RO50INGB0000999902901863 – deschis la ING Bank

RO69BTRL03101205K39263XX – deschis la Banca Transilvania

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.