Polițiștii satmareni au fost sesizați de către un bărbat, de 48 de ani, din Livada cu privire la faptul că, în timp ce se afla în incinta unui local din municipiul resedinta de judet, persoane necunoscute i-ar fi sustras din portmoneu suma de 1.200 de lei. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat, în aceeași […]
Un pieton a fost lovit de o mașină, azi (20 decembrie) dimineața, pe B-dul Vasile Lucaciu, pe trecerea de pietoni din fata Policlinicii CFR din Satu Mare. Potrivit primelor informații, un șofer nu ar fi acordat unui pieton aflat pe trecere. La fața locului au ajuns un echipaj de Poliție și o ambulanță SMURD. Oamenii […]
În ultimele 24 de ore, în judet, s-au înregistrat două decese. Este vorba despre o pacientă de 51 de ani la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare și un pacient de 83 de ani la Spitalul Municipal Carei, persoane cu multiple comorbidități. Până în prezent au fost efectuate 204092 teste, din care 74 realizate în […]
Primăria Satu Mare a depus la Administrația Fondului pentru Mediu un nou proiect privind reabilitarea iluminatului public. Proiectul se intituleaza „Creșterea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public a Municipiului Satu Mare, zona Nord-Est, jud. Satu Mare”. Valoarea lui este de 6.224.871 lei, din care 4.912.788 lei reprezintă finanțarea […]
Magia sărbătorilor mai aproape de inimile elevilor! Colegiul Național „Ioan Slavici” strălucește într-o atmosferă minunată de sărbătoare! Crăciunul bate deja la ușa tuturor, chiar și la ușa prestigiosului liceu din Satu Mare, astfel că alături de conducerea acestuia s-a reușit aducerea magiei sărbătorilor mai aproape de inimile elevilor.
Sfârșitul de săptămână aduce temperaturi neașteptat de ridicate, astfel că de Crăciun am putea avea până la 13 grade în unele zone, potrivit prognozei ANM. Temperaturile vor scădea brusc, însă, iar de Anul Nou în mai toate regiunile țării vom avea vreme destul de rece. Meteorologii anunță temperaturi sub limita înghețului, mai ales în timpul […]
Vacanța elevilor de gimnaziu, liceu sau școli profesionale ar trebui să fie de doar o săptămână, în condițiile în care aceștia ar trebui să se întoarcă în bănci pe data de 3 ianuarie. Extrem de puțin, susțin părinții acestora. Așa că au inițiat o petiție prin care cer prelungirea vacanței de iarnă până pe data […]
Până astăzi, 20 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.798.629 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.738 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În judet au fost confirmate 15 cazuri noi, în ultimele 24 de […]
Accident pe DN1F la ieșire din localitatea Borla, acolo unde un camion s-a răsturnat în șanț. Accidentul a avut loc astăzi, 19 decembrie. Un bărbat de 55 de ani, din județul Satu Mare, în timp ce conducea un autocamion de mare tonaj, din direcția Satu Mare către Zalău, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare […]
Purtatoarea de cuvânt a Grupării Mobile de Jandarmi Cluj, Ramona Pop, apare în clipuri provocatoare pe site-uri pentru adulți. Cazul a fost semnalat pe linie internă, în Jandarmerie și MAI, fiind declanșată o anchetă, dar între timp imaginile s-au „scurs” în presă, fiind postate de site-ul www.strictsecret.ro Imaginile apar pe două site-uri, iar fotografiile cu […]
A 12-a extragere săptămânală la Loteria de Vaccinare are loc în aceasta seara (azi, 19 decembrie), la ora 20.50. La această extragere participă numerele de ordine din intervalul 3.258.167 – 3.318.950, corespunzătoare participanţilor care s-au înscris, conform regulamentului, până vineri, 17 decembrie, la ora 12.00. La cea de-a douăsprezecea extragere săptămânală se vor acorda 80 […]
Până astăzi, 19 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.798.205 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.729 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În judet au fost confirmate 13 cazuri noi, în ultimele 24 de ore. […]
Inagurarea unei linii de tren în Laos a creat cea mai lungă rută feroviară continuă din lume. Din Lagos, sudul Portugaliei, până la Singapore, via Paris, Moscova și Beijing, călătorii pot parcurge cu trenul 18.755 km în circa 21 de zile. La începutul lunii decembrie a fost deschisă o linie feroviară de mare viteză care […]
În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 168.300 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 48.500 mijloace de transport. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 120.000 persoane cu 33.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 48.300 persoane cu 15.500 […]
Muzeul Județean Satu Mare în parteneriat cu Muzeul de Arhitectură și Civilizație Populară Ujgorod și Muzeul Civilizației Ucrainene Svidnik organizează expoziția de fotografii „Peisajul rural între cultură și turism”. Vernisajul expoziției a avut loc în data de 17 decembrie, la Muzeul de Artă din Piața Libertății nr. 21. Evenimentul este realizat în cadrul proiectului european […]