Proiectul antreprenorial dezvoltat de Marius Ursache a uimit o lume întreagă. Românul vine cu o idee inedită, temă tratată până nu demult doar în cărţile de sciece-fiction. Împreună cu o echipă de antreprenori de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din SUA, Ursache a lansat start-up-ul Eterni.me, prin care, potrivit românului nostru se va putea […]
Toţi cei care doresc să economisească la întreţinerea autovehiculului şi cei care vor să-şi îmbogăţească cunoştiinţele despre maşini sunt aşteptaţi la un seminar organizat în premieră în România. Experţii autoeconom.ro organizează în data de 25 februarie, de la ora 20.00, un seminar online intitulat „Cum să previi reparaţiile auto costisitoare?”. Moderatorii evenimentului vor fi electromecanicul […]
Stare de alertă din cauza gripei în Ungaria, unde autorităţile au declarat epidemie la nivel naţional. În mai puţin de o săptămână, 17.000 de oameni s-au prezentat la medic cu simptome de gripă. Cele mai multe cazuri au fost semnalate în jurul capitalei şi în mai multe judeţe din apropierea graniţei cu Austria şi Slovacia. […]
Preşedintele executiv al PSD,Liviu Dragnea, a precizat, joi, că discuţiile PSD-PNL nu reprezintă negocieri pe funcţii, întrucât „în Guvern nu suntem la talcioc”, el arătând că premierul a propus o formulă guvernamentală care include un vicepremier în plus, şi nu preluarea unei funcţii de la alt partid. Întrebat ce concesii sunt dispuşi să facă social-democraţii […]
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis susţine că liberalii au cedat destul în faţa PSD. „Noi credem că este bine să accepte ceea ce am propus noi. Orice altceva este pentru noi inacceptabil şi este o tragere de timp. Nu am discutat ieşirea de la guvernare. Noi nu putem să acceptăm ca PC să fie pus pe picior […]
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că dacă PNL vrea să iasă de la guvernare, e bine să o spună, precizând că PSD aşteaptă de la liberali să fie contactaţi într-un termen „rezonabil” pentru a discuta despre restructurarea guvernului propusă de premierul Ponta. Dragnea a adăugat că nu se poate sta cu […]
Preţul pentru un iPhone 5S de 16 GB fără abonament în România, de 1.025,7 dolari, este cel mai mare din Uniunea Europeană, iar în lume se situează pe locul al patrulea, depăşind cu aproape 35% costul unui model similar din Statele Unite şi cu peste 10% pe cel din Bulgaria scrie Mediafax. Cele mai scumpe […]
Primul lucru pe care i l-a reproşat, luni seara la România Tv, Crin Antonescu partenerului său de guvernare a fost faptul că după câştigarea alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, s-a dus la Palatul Cotroceni pentru a semna un pact de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu. Documentul privind colaborarea interinstituţională a fost semnat miercuri 12 […]
Potrivit cercetării INSCOP Research, realizată la comanda ziarului Adevărul, viitorul preşedinte al României ar trebui să fie de sex masculin (88,1% din respondenţi), mai tânăr (75,1%), echilibrat şi echidistant (69,8%), independent politic (51,1%) şi de dreapta (51,4%) „51,4% din români preferă un preşedinte de dreapta, în timp ce 48,6% – un preşedinte de stânga. Locuitorii […]
Întrebat la Romania TV cum comentează faptul că Antonescu a apreciat că vicepremierii nu au avut până în prezent, în mod oficial, prerogative exacte de coordonare a unor ministere, iar Oprea a intrat în Guvern ca vicepremier fără portofoliu, dar „lucrurile au decurs tacit mai departe”, Ponta a răspuns: „A fost prin decizia mea. Domnul […]
Revista franceză Gala a publicat ieri o adevarata bomba media. Francezii sustin ca cei de la Washington Post lucreaza la un subiect care va zgudui presa: Presedintele Barack Obama a avut o relatie cu Beyonce. Gala sustine ca presedintele Americii va divorta de sotia sa, Michelle Obama, dupa un scandal amoros in care protagonista este chiar […]
Comisiile Juridică, pentru Apărare şi Administraţie din Senat propun ca limita maximă de viteză în localităţi să fie de 60 km/h, potrivit unui amendament la proiectul de lege de modificare a Codului rutier, adoptat, luni, de membrii acestor comisii, informează Mediafax. De asemenea, senatorii au votat ca limita maximă de viteză în afara localităţilor să fie […]
Un sălăjan a fost prins, duminică, 9 februarie, de poliţiştii de la Rutieră în timp ce conducea un autoturism cu 238 de kilometri la oră, pe Autostrada Transilvania. Bărbatul, în vârstă de 37 ani, a fost depistat de poliţiştii de la Biroul de Poliţie Autostrada Transilvania în jurul orei 11.25, la kilometrul 15, pe sensul […]
Aşadar, USL este în faţa unui noi test al nervilor, mai ales că în Guvernul Ponta se vorbeşte de remaniere, în special în tabăra liberală a echipei. Acum, liberalii trebuie să-i găsească un înlouitor lui Daniel Chiţoiu. Mai au de rezolvat şi problema de la Interne, unde trebuie să numească pe altcineva în locul lui […]
Importurile de carne de porc în creştere din Ungaria, unde TVA a scăzut de la 1 ianuarie de la 27% la 5%, ar putea duce la ieftinirea cărnii de porc de pe piaţa românească în următoarele luni, a declarat agenţiei MEDIAFAX Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc. „Crescătorii de porci sunt îngrijoraţi […]