Duminică (6 septembrie) după-amiază, polițiștii din Petrești au fost sesizați prin „112” de către Anuța B., de 36 ani, din Tiream, despre faptul că doi bărbați din localitate cosesc lucernă de pe o parcelă ce aparține familiei sale. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Duminică, 6 septembrie, polițiștii din Carei l-au depistat în trafic pe Mihai V., de 30 ani din Lucăceni, conducând o mașină marca Renault în timp avea o concentrație de 0,74 mg/l alcool în aerul expirat. Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Carei unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauza […]
În cadrul acţiunilor desfăşurate duminică, 6 septembrie, de poliţiştii sătmăreni au fost aplicate 104 sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.677 lei. În vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au aplicat 29 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7.490 lei.
Un artist rus, pe numele său Salavat Fidai, originar din orașul Ufa, sculptează mine de creioane, realizând microsculpturi incredibile. Turnuri, soldați, roboți sau animale sunt doar câteva dintre minunățiile ce ies din mâinile sculptorului. Sursa foto: www.salavatfidai.com
O femeie în vârstă de 28 de ani și un copil de 7 ani au suferit mai multe leziuni în urma unui accident de circulație care a avut loc sâmbătă (5 septembrie) în Bârsău de Sus. În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit faptul că Ioan C. de 61 ani, din Bârsău de Sus, aflat la […]
CSM Satu Mare a învins la limită Universitatea Cluj-Napoca, în prima etapă a Diviziei A la handbal masculin, scor 29-28. Meciul s-a jucat azi, 6 septembrie, de la ora 11.00, în Sala „Ecaterina Both” de pe strada Ady Endre din Satu Mare. Cele două echipe au mers cap la cap de la începutul până la […]
Doi bărbați din Satu Mare, Andrei G. și Pal V., au ajuns în atenția polițiștilor după ce au vrut să fure mai multe sticle de băuturi alcoolice dintr-un magazin situat pe strada Milcov din municipiul, reședință de județ. Incidentul a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, în jurul orei 14.00. Andrei G. a furat din magazin […]
Sâmbătă, 5 septembrie, în jurul orei 12.00, poliţiştii din Carei au fost sesizaţi telefonic de către o femeie, despre faptul că în timp ce curăţa o suprafaţa de teren din localitatea Foieni, în zona numită „sub pădure”, a găsit un proiectil. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase […]
În cadrul acţiunilor de la sfârşitul săptămânii, pe raza municipiului şi a judeţului Satu Mare au fost aplicate 283 de amenzi contravenţionale, în valoare de 32.167 lei şi au fost reţinute șase permise de conducere. Pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice au fost aplicate 111 […]
Dumitru Contra, proprietarul Restaurantului „Hello Margot” din Satu Mare și-a pus capăt zilelor vineri (4 septembrie) seara. Bărbatul a fost găsit de către familie. Contra s-a spânzurat în propria casă. Familia a chemat de urgență Ambulanța, însă echipajul nu a mai putut face nimic pentru a salva viața bărbatului. Vom reveni cu detalii.
O persoană și-a pierdut viața azi (5 septembrie) dimineață într-un accident de circulație ce a avut loc la ieșirea din localitatea Odoreu, spre Băbășești. Potrivit oamenilor legii, un microbuz a lovit un biciclist. În urma impactului biciclistul a fost proiectat în șanț. La fața locului a ajuns și un echipaj de la Ambulanță însă medicii […]
O tânără de 25 de ani, Nagy Monika, a dispărut de acasă în cursul zilei de vineri, 4 septembrie. Tânăra își are domiciliul pe strada Iuliu Maniu din municipiul Satu Mare. La momentul dispariției aceasta purta pantaloni scurți de blugi, o bluză portocalie, o vestă de blugi și o poșetă maro. Tânăra are părul negru […]
Cunoscuta cântăreață, sătmăreanca Corina Bud, a șocat publicul de la Sibiu după ce a urcat pe scenă împodobită cu accesorii extravagante. Însoțită de dansatoarele sale, Corina a dat un show fără perdea la sosirea la Media Music Awards de la Sibiu. În cadrul galei muzicale de la Sibiu au cântat joi (3 septembrie) seara nume […]
Amenajat în anul 1978, într-un vechi conac nobiliar, reconstruit în a doua jumătate a sec. XVIII (1771), Muzeul din Tășnad cuprinde 4 săli expoziționale, grupate pe două secții: arheologie-istorie locală și etnografie. Patrimoniul arheologic provine din săpăturile efectuate în zona limitrofă orașului Tășnad și cuprinde vestigii ale epocii neolitice, bronzului și aparținând dacilor liberi. Diverse […]