Vineri, 12 februarie, ora 10.00, la sediul Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea al Culturii Tradiționale, va avea loc prezentarea noii reviste culturale „Sugárút” în prezența conducerii instituției și a redactorilor revistei. Revista apare trimestrial cu finanțarea din bugetul aprobat de Consiliul Județean al instituției sus amnintite și cu sprijinul unor asociații civile. Ea se […]
Cei 12 finaliști care intră în lupta pentru a reprezenta România la Stockholm, în cadrul Eurovision 2016 sunt următorii: Jukebox, Mihai Trăistariu, Ovidiu Anton, Florena, Doru Todoruţ şi Irina Baianţ, Dream Walkers, Hayley Evetts, Andra Olteanu, Irina Popa, Vanotek feat. The Code & Georgian, Xandra şi Mihai Băjinaru. Artiștii vor urca pe scena Sălii Polivalente […]
Sâmbătă, 6 februarie, în localitatea Apșa de Mijloc, raionul Rahău, din Ucraina s-a derulat o amplă manifestare culturală pusă sub semnul poetului nepereche, Mihai Eminescu. La inițiativa Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, prin inimosul om de cultură dr. Ion Mihai Botoş, şi a școlii medii de gr. I-III Apșa de Mijloc, cu sprijinul […]
Pe drumul judeţean dintre localităţile Sanislău şi Horea, poliţiştii au prins un bărbat care transporta cu căruţa 1,5 metri cubi de piatră, furată de pe un drum în reabilitare. Miercuri, 10 februarie, în jurul orei 20.00, polițiștii l-au surprins pe Gheorghe D. de 37 de ani din Sanislău în timp ce transporta cu căruţa 1,5 […]
Chiar dacă bursele europene au preluat trendul celor asiatice şi au revenit pe scădere, indicii pierzând circa 2%, după ce preţul barilului a reintrat pe o pantă descendentă, leul a avut o evoluţie stabilă faţă de euro. Media dolarului american a atins un nou minim al ultimelor aproape patru luni şi a scăzut de la […]
În cursul zilei de miercuri, 10 februarie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat trei persoane pe numele cărora existau emise mandate de executare a pedepsei închisorii. Astfel, a fost identificat Csaba M. de 43 de ani din Lazuri, care a fost condamnat pentru savârşirea infracţiunii de încredinţare cu ştiinţă a unui autovehicul pentru conducerea […]
Marţi, 11 februarie în sala de şedinţe a Primăriei Carei, prefectul Eugeniu Avram a convocat o întâlnire care a avut ca scop clarificarea procedurilor de reglementare a activităţilor economice, atât de primării cât şi de autorităţile de reglementare. În cadrul acestei întruniri au participat primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs alături de primari şi reprezentanţi ai […]
Senatorii și deputații discută astăzi, 11 februarie, normele de aplicare a legii privind pensiile speciale pe care şi le-au acordat. Parlamentarii vor încasa pensiile din momentul în care au decizii de pensionare în sistemul de stat, iar cuantumul este de 0,55% din indemnizaţia de parlamentar, raportat la numărul de mandate încheiate, însă în limita a […]
DN 19: Ciuperceni – Livada – Vama – Negreşti Oaş DN 1C: Apa – Halmeu DJ 193: Păuleşti –Pomi DN 19A: Satu Mare – Ardud – Supur DN 19: Carei – Petreşti DN 19A: Satu Mare- Dorolţ DN19 F: Odoreu- Apa Municipiul Carei: Strada Agosto Strada Petofi Sandor Strada 1 Decembrie 1918 DN 1F: Carei […]
Aeroportul Satu Mare a înregistrat anul trecut (2015) un număr total de 17.212 pasageri, în creștere cu aproape 5.000 față de 2014 (12.644 de călători). Astfel, în TOP-ul realizat de specialiștii de la www.newsair.ro, raportat la numărul de pasageri în 2015, Aeroportul Satu Mare se clasează cu un pas în fața Aeroportului Baia Mare (17.169 […]
350 milioane de lei este suma alocată de Guvern pentru alegerile locale din acest an. Potrivit purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, suma alocată în acest an este mai mare faţă de sumele atribuite la scrutinele precedente. În suma alocată de la bugetul de stat, sunt incluse şi fondurile necesare pentru plata indemnizaţiilor membrilor […]
Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 10 februarie, data în care vor avea loc alegerile locale din acest an. Potrivit deciziei Executivului, scrutinul de la locale va avea loc în data de 5 iunie. Conform calendarului stabilit de Guvern, startul campaniei electorale va fi dat în data de 6 mai 2016, iar o […]
Bărbatul din Batarci internat vineri, 5 februarie, la Secția de Boli Contagioase a Spitalului Județean Satu Mare, nu are gripă porcină. Rezultatele probelor de laborator efectuate la Institutul Cantacuzino din capitală, infirmă suspiciunea medicilor. „Probele biologice prelevate şi trimise la Centrul Naţional de referinţă Institutul Cantacuzino, au demonstrat absenţa virusului gripal tip A şi tip […]
Până în prezent PNL a validat un număr de 30 de candidați pentru funcțiile de primari din 30 de municipii, orașe și comune din județul Satu Mare. Anunțul a fost făcut de către deputatul PNL Andreea Paul, în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, 10 februarie. Potrivit listei prezentate de parlamentarul sătmărean, este vorba […]
În perioada 9-10 februarie, Județul Satu Mare participă la cea de-a 22-a ediție a Târgului de Turism „International Mediterranean Tourism Market” din Tel Aviv (Israel). Acestă manifestare este singurul târg de anvergură de pe piața din Israel, Orientul Apropiat și Mijlociu. Este destinat atât specialiștilor din domeniu cât și publicului larg, participând circa 1.450 de […]