Vineri, 16 decembrie, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean român în vârstă de 54 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 8.900 kg de produse second-hand (mobilier, haine uzate […]
Prin PTF Petea au intrat în țară, în ultimele 24 de ore, aproximativ 10.000 de persoane, călătorind cu peste 3500 mijloace de transport. Prefectul Radu Roca alături de comisar-șef de politie Alin Pârcălab, șeful Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Satu Mare s-au asigurat pe parcursul zilei că nu există probleme legate de timpii de […]
Hidrologii au emis două avertizări Cod galben și Cod portocaliu de viituri, care va fi valabilă de astăzi ora 14:00, până luni, în jurul prânzului, pe râuri din 17 județe printre care și județul SATU MARE. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) anunță scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide […]
Cristian Valer Beșeni secretar general al PNL Satu Mare a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului. Prin Decizia cu nr.566/16.12.2022 a domnului prim – ministru, Nicolae – Ionel Ciucă, colegul nostru, Cristian Valer Beșeni, a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. “În […]
O locomotivă s-a aprins, sâmbătă, în gara din Dej (Cluj) şi, pentru a putea să intervină cu jet de apă, pompierii au tăiat curentul electric. „Pompierii din cadrul Detașamentului Dej acționează în aceste momente pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o locomotiva ce tracta o garnitură de vagoane fără pasageri. Pentru a se acționa asupra […]
Este alertă alimentară în Australia, după ce a fost descoperit un aliment care a provocat delir, ritm cardiac crescut și febră. Un lot de spanac toxic a declanșat o alertă sanitară în Australia, după ce persoanele care l-au consumat au avut reacţii severe. Cel puțin 17 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au consumat spanac, ceea ce […]
Traficul prin punctele de trecere a frontierei sătmărene Petea și Urziceni este intens pe sensul de intrare în țară, titreaza www.vasdiledale.ro Cel mai tranzitat rămâne, cel puțin până la această oră, PTF Petea, unde poliţiştii de frontieră lucrează pe șase artere de control (din cinci câte are configurația punctului). A fost suplimentat cu o arteră […]
“Orasul Luminilor” are de acum inainte o piata care poarta numele marelui violonist roman, George Enescu, “micul Jurjac” care a dus faima tarii noastre mult dincolo de granite. Evenmentul a avut loc joi 15 decembrie 2022, la Paris, locul de unde avem si noi cateva instantanee deosebite. (Sursa:Inquam Photos / Octav Ganea) George Enescu s-a […]
Satmareanul Vasile Lup, desemnat cu putin timp in urma “Cel mai bun speaker motovational al anului 2022”, a fost distins cu un nou premiu. “Nu am cuvinte să descriu cât sunt de recunoscător pentru acest premiu și pentru cât de multe binecuvântări am avut parte în acest an. Dar mai ales, sunt fericit că am […]
„De 18 ani, noi trăim aşa. Prin educaţie și credință ne luptăm ca toți copiii care ajung la noi, să-şi întărească încrederea în forţele proprii şi în alte persoane. Nu ne este frică de nereușită, copiii aceștia sunt oricum o minune a lui Dumnezeu!”. Cu aceste cuvinte simple dar rezonante, măicuţele catolice ale congregației „Fiicele […]
Prefectura Satu Mare a avut parte azi de un colind din suflet venit din partea unor copii deosebiți de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare. ”Le mulțumim și le dorim sărbători fericite atât lor cât și doamnelor profesoare care i îndrumă cu atâta dragoste…Mariana Sălăjan, Bianca Riț, Andreea Oros, Alina Lorincz, Ioana Dumitrescu, […]
Un demers important in sanatatea satmareana este infiintarea unui Centru Stroke in cadrul Sectiei de Neurologie a Spitalului Judetean Satu Mare. „Centrul Stroke va avea 10 paturi, dotate cu aparatura necesară intervențiilor minim invazive utilizate în situații de accident vascular cerebral. Dotarea acestei unităţi cu echipament medical este finanțată din acest proiect și include echipamente […]
Constatarea amiabilă poate fi completată online din 15 octombrie. În plus, completarea în format electronic a constatării amiabile va genera și un desen care constituie schița accidentului, după ce șoferul în cauză va completa datele necesare. De altfel, documentul poate fi completat de comun acord între părți, care pot trimite inclusiv acte comune către firmele […]
Poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit, în cooperare cu jandarmii careieni, o cantitate de țigări pe care un sătmărean a ascuns-o în toaleta publică din piața din Carei. Bărbatul a fost amendat cu 20.000 de lei, iar țigările au fost confiscate. Joi, 15 decembrie a.c, în jurul orei 08.30, polițiștii de frontieră din cadrul […]
În data de 15 decembrie, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-au prezentat pentru a intra în ţară, doi cetățeni maghiari, în vârstă de 65, respectiv 44 de ani, conducând fiecare câte un automarfar înmatriculat în Ungaria. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, 33.427 kg […]