Peste 11 tone de produse second hand, oprite la intrarea în ţară

Vineri, 16 decembrie, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean român în vârstă de 54 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 8.900 kg de produse second-hand (mobilier, haine uzate și electronice), de la o asociație din Austria pentru o altă asociație din județul Satu Mare.

Polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție.

În data de 17 decembrie a.c., în jurul orei 09.00, în același punctul de trecere a frontierei s-au prezentat pentru a intra în ţară, doi cetățeni – unul român, în vârstă de 43 de ani, și unul olandez, în vârstă de 74 de ani, conducând fiecare câte un automarfar înmatriculat în România, respectiv în Olanda.

Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, 2.240 kg de saltele second-hand și 300 kg îmbrăcăminte uzată), care erau destinate unor firme din județele Botoșani și Satu Mare.

Și în acest caz, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție.

În toate cele trei cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.