Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit la intrarea în țară o motocicletă marca KTM, fără numere de înmatriculare și care figurează ca fiind furată din Belgia. Ieri, în jurul orei 12.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România un cetățean român, în vârstă de 37 de ani, domiciliat […]
Clubul Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare inițiează un program inedit pentru elevii sătmăreni pentru perioada programului naţional „Şcoala altfel”. Învățătorii și profesorii școlilor din județul Satu Mare vor avea posibilitatea de a participa cu elevii la un antrenament demonstrativ sau o prezentare la una dintre secțiile Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare. Astfel, copii vor […]
Având în vedere publicarea în 17 februarie 2023, în Monitorul Oficial, a Ordonanței de urgență nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, contribuția de asigurări sociale de sănătate, reținută din veniturile din pensii în perioada 1 ianuarie – 27 decembrie 2022, aferentă perioadei 1 ianuarie – 27 […]
Economia socială reprezintă ansamblul activităților organizate independent de sectorul public, al cărui scop este să servească interesul general, interesele unei colectivități și/sau interesele nepatrimoniale, prin creșterea gradului de ocupare a persoanelor aparținând grupului vulnerabil și/sau producerea și furnizarea de bunuri, prestarea de servicii sau execuția de lucrări, conform Legii nr.219/2015. Obiectivele economiei sociale sunt: Consolidarea […]
Ediția de primăvară 2023 a celui mai #mare târg de turism organizat în România se desfășoară în perioada 23-26 februarie în București, la Centrul Expozițional ROMEXPO și reunește propuneri și oferte avantajoase pentru pasionații de turism din România și nu numai. Vizitatorii pot descoperi câteva dintre cele mai frumoase zone ale României și găsesc pachete turistice pregătite pentru o vacanță […]
Modificare importantă în Codul Rutier pentru şoferi. Poliţiştii au acum posibilitatea de a retrage permisul de conducere, însă nu pentru mai puţin de 12 ore. Codul Rutier a fost modificat pe 17 februarie 2023, după ce Guvernul a adoptat hotărârea nr. 130/2023 prin care a fost modificat şi completat Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de […]
Consiliul Județean Satu Mare a fost astăzi gazda unei întâlniri care a avut loc între primarii din județ și experți din cadrul Agenției de Dezvoltare Nord-Vest, în vederea pregătirii unor proiecte de dezvoltare pentru comunitățile rurale în următoarea perioadă de finanțare. Programul Regional Nord-Vest pentru perioada 2021-2027 este unul vast și are alocate fonduri de […]
Lucrările pentru extinderea rețelei de apă și canalizare din județul Satu Mare se desfășoară într-un ritm foarte bun. Până în prezent au fost finalizate 45% dintre lucrările contractate, au afirmat astăzi reprezentanții Apaserv Satu Mare, în cadrul Adunării AGA a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) apă/canal. Termenul de finalizare a acestui proiect este finele anului […]
Bugetarii din Neamț au ajuns să ceară concediu mai mare cu 7 zile pentru stat prea mult pe scaun, la calculator sau la volan. Solicitarea a fost făcută de Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Târgu Neamț, instituție subordonată Consiliului Județean de acolo. Cererea a ajuns pe masa consilierilor locali, alături […]
Azi, 22 februarie, Miercurea Cenușii (post și abstinență) începe Postul Mare la romano-catolici. Pentru creştinii romano-catolici, prima zi de post pică întotdeauna într-o zi de miercuri și nu lunea, ca la ortodocși. Denumirea „Miercurea Cenușii” se datorează obiceiului ca ramurile de salcie (palmier, măslin sau de alt arbore) sfințite cu ocazia Floriilor de anul trecut, […]
Astazi, 22 februarie, 08:25:59 (ora României), s-a produs în Oltenia un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.1, la adâncimea de 15 km. Cutremurul s-a produs la 104km SV de Sibiu, 108km NV de Craiova, 140km V de Pitesti, 163km SE de Timisoara, 180km S de Cluj-Napoca, 181km SE de Arad, 199km V de Brasov, 215km […]
Clubul Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare a finalizat transferurile la echipa de fotbal din Liga a 3-a, ultimele achiziții fiind cei cinci tineri de 18, respectiv 19 ani, crescuți la Satu Mare, și care au evoluat anul trecut pentru Viitorul Vetiș. Este vorba de portrul Rareș Oșan, și jucătorii de câmp Denis Lazăr, Patrik Tamaș, […]
Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Satu Mare au dispus arestarea preventiva pentru 30 de zile a lui L. F., acuzat de omor calificat. Va reamintim ca trupul neinsufletit al unui barbat de 62 de ani a fost gasit in curtea casei sale. In referatul intocmit in acest dosar, procurorii au retinut urmatoarea stare de […]
Deși miroase apăsător și oricât de ciudat ar suna, oțetul de mere îți îmbunătățește sănătatea și te scapă de bătături dacă îl amesteci în mod egal cu apă caldă și stai timp de 45 minute cu picioarele în soluția rezultată, apoi exfoliezi tălpile cu ajutorul unei pietre ponce. Acest tratament de înmuiere a picioarelor în […]
Frunza de dafin este folosită nu numai la gătit. Unele gospodine o pun în mașina de spălat când spală hainele, iar rezultatul merită cu siguranță. În orice caz, însă, nu este necesar să aruncați frunzele uscate direct în tamburul mașinii de spălat. În acest caz, ele se vor rupe și acest lucru va duce la […]