Ce mănâncă românii de Revelion

Din rândul aperitivelor, salata de beouf este, de obicei, nelipsită. În rețeta originală, preparatul era cu carne de vită, dar românii preferă puiul sau porcul.

Piftia este un preparat fie foarte îndrăgit, fie pe lista neagră. Dar, în general, se spune că nu trebuie să lipsească de pe mese în seara de Revelion.

www.agromedia.ro amintește și de slănina cu ceapă roșie, brânză și pâine proaspătă care, puse pe un platou simplu de realizat, oferă un gust inconfundabil ce amintește de copilărie.

Spre deosebire de Crăciun și de Paște, când se consumă porc, respectiv miel, trecerea dintre ani e marcată, pe mesele românilor, prin preparate din pește, pui și/sau curcan.

„Tradiția spune că, de Anul Nou, trebuie să consumăm pește. Fie că este prăjit, la grătar sau la cuptor, gătit cu ierburi aromatice și cartofi natur aburinzi, peștele este delicios și foarte sănătos. În plus, ne acordă o pauză de la cantitatea mare de carne de porc pe care am consumat-o în ultima perioadă”, se arată pe agromedia.ro.

Dincolo de acest aspect, se spune atât despre pește, cât și despre pui și curcan, că trebuie servite de Revelion în locul porcului, deoarece vor aduce noroc, prosperitate și sănătate, dar și un an mai ușor – asemenea preparatelor, deoarece sunt mai ușor de digerat.

În ciuda unor superstiții care elimină carnea de porc în meniu, altele spun că e aducătoare de avuție, la rândul său, acesta fiind motivul pentru care multe pușculițe au formă de purceluși.

În consecință, preparate precum friptura sau sarmalele de porc continuă să își facă loc și în seara de Revelion pe mesele românilor. Atenție însă, se recomandă maxim 4 sarmale la o masă, pentru a evita excesul de calorii.

Desertul de Revelion variază de la o familie la alta, în funcție de preferințe. Cele mai multe aleg să pună pe masă cozonac, prăjituri de casă și salam de biscuiți.

„Fie că vorbim despre Albă-ca-Zăpada, despre negrese, despre cornulețe, tiramisu sau prăjitura cu mere, atât timp cât sunt făcute în casă, aceste deserturi vor fi apreciate cu adevărat”, notează agromedia.ro.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.