Lucrarile inainteaza intr-un ritm alert. Cum arata santierul NEPI (Fotogalerie&video)

Shopping City Satu Mare, se deschidă în 6 decembrie, conform dicuțiilor cu reprezentanții concernului, iar investiția este evaluată la aproximativ 40 milioane de euro. Dintre cele 90 de branduri ce urmează să fie deschise, unele vor fi prezente pentru prima oară în regiune.

Pentru NEPI Rockcastle, Shopping City Satu Mare, cu o suprafață construită deaproape 40.000 de metri pătrați, va fi un proiect care va marca și o serie de inovații, aduse pentru prima dată în centrele din România. Un exemplu este conectarea terasei exterioare, printr-o pasarelă peste râul Someș, cu zona de promenadă și Centrul Vechi ale orașului, facilitând crearea unor spații exterioare de petrecere a timpului liber, cu vedere unică asupra orașului.

În completarea lucrărilor la construcția centrului comercial, NEPI își propune să realizeze și o serie de îmbunătățiri în infrastructură, prin construirea unui sens giratoriu, prin amenajarea a două străzi adiacente centrului comercial (strada Digului și strada Dunării), cât și printr-o contribuție la realizarea unei pasarele pietonale peste Someș, care va facilita tranziția între cele două părți ale orașului.

Dintre cele 90 de branduri ce urmează să fie deschise, unele vor fi prezente pentru prima oară în regiune, mixul de chiriași fiind croit special pentru a răspunde dorințelor și nevoilor sătmărenilor. Astfel, centrul comercial vacuprinde o ofertă completă, acoperind toate segmentele de interes: de la fashion, frumusețe, sport, tehnologie, home&deco, jucării și produse pentru copii, până la servicii pentru toate nevoile. Viitorul mall pune la dispoziție și peste 1.100 de locuri de parcare, dispuse pe două nivele.

Shopping City Satu Mare, ar urma să se deschidă în 6 decembrie, conform dicuțiilor cu reprezentanții concernului, iar investiția este evaluată la aproximativ 40 milioane de euro.

Un scurt film despre santierul mall-ului NEPI poate fi vazut aici:

https://www.facebook.com/kereskenyigabor/videos/715672788766257/

Un Comentariu la "Lucrarile inainteaza intr-un ritm alert. Cum arata santierul NEPI (Fotogalerie&video)"

  1. Pingback: Stiri din Satu Mare – Satmareanul

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.