Mașină burdușită cu țigări. Peste 13.000 de pachete

Miercuri, 25 aprilie, în jurul orei 12.00, un echipaj al poliției de frontieră a depistat și oprit în trafic, pentru control, pe raza municipiului Satu Mare, o autoutilitară marca Ford, înmatriculată în România, condusă de către cetățeanul român Ioan H., în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, în remorcă a fost descoperit un spațiu special amenajat din placaj, fapt pentru care șoferul şi autovehiculul au fost duşi la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

În urma efectuării unui control amănunțit, în spațiul special amenajat s-au descoperit mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană, iar în urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 13.720 de pachete cu țigări, marca Jin Ling, în valoare de 160.500 lei.

Drept urmare, țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

De asemenea, autoturismul în valoare de 13.800 lei, folosit la transportul țigărilor, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.