Tendințe de decor 2018 – Te poți bucura de un design de clasă în bucătăria ta

Fiecare din aceste tendințe poate deveni una dintre inspirațiile tale în proiectarea propriului interior de apartament. Ne referim mai ales la designul bucătăriei – funcționalitatea, designul acesteia – pentru a înțelege că și această încăpere a casei este deosebit de importantă, mai ales pentru simplul fapt că trebuie să te simți bine, relaxat, atunci când servești masa.

Cu puțină creativitate poți pune în valoare fereastra bucătăriei tale, prin actualizarea idelor de decorare. Ține cont de tipul și dimensiunea ferestrei și alege un element potrivit ei, care să îmbunătățească designul zonei. Poți avea o fereastră personalizată dacă știi să alegi perdeaua potrivită și ghivecele cu flori care pot crea o atmosferă deosebită pe pervazul acesteia. Dacă vrei ca bucătăria să fie luminoasă alege draperiile sau perdelele potrivite, care să aibă lungimea corespunzătoare și textura potrivită astfel încât să permită pătrunderea luminii naturale într-un mod cât mai adecvat.

Un alt lucru important de care trebuie să ții cont este să ai cel mai bun sistem de iluminat în fiecare cameră din apartament, precum și în bucătăria ta. Iluminarea este o necesitate pentru ca respectivul spațiu să fie interesant, confortabil și funcțional, ai nevoie și de lumină naturală și de lumină artificială. Poți avea lumini suspendate (chiar și un candelabru), spoturi încastrate, dar și lumină ambientală. Foarte important este să ai lumină bună și pentru zona de gătit, unde este recomandat să ai și cea mai bună plită incorporabilă. Aparatele electrice de înaltă calitate sunt alegerea ideală, perfecte pentru o bucătărie modernă și elegantă.

De asemenea lumina trebuie să fie foarte bună și pentru zona unde se ia masa. Lumina în bucătărie trebuie să fie potrivită, confortabilă, să creeze o atmosferă plăcută. Sunt foarte bune becurile LED de calitate și becurile economice care atenuează lumina și consumă puțin.

Bucătăria nu este doar un loc pentru gătit, ea reprezintă și un loc unde savurezi preparatele culinare împreună cu toți membrii familiei, unde te bucuri de o cafea caldă în orice moment al zilei sau servești micul dejun dimineața. De aceea bucătăria trebuie să fie un loc relaxant, care se poate realiza alegând cu atenție nuanțele de culori cele mai potrivite pentru văruirea pereților.

Se va ține cont și de designul dulapurilor suspendate, al rafturilor, al mobilierului de bucătărie în general. De exemplu dacă se alege un model de mobilier special, elegant, realizat din lemn, nuanțele pentru pereți trebuie să fie luminoase, cum este galbenul sau coraiul. Pereții pot fi și de un albastru-închis spre indigo deoarece această nuanță este la modă și foarte elegantă mai ales dacă este în contrast cu tonurile de culoare ale mobilei.

Dacă bucătăria este mică nu este nicio problemă, o poți decora foarte frumos dacă alegi un design adecvat, pentru că acesta va reuși să facă spațiul plăcut și confortabil. Designul alb în bucătărie este o alegere bună dacă spațiul este mic pentru că astfel se va crea senzația de extindere. Poți alege și varianta unui decor modern, contemporan, care să fie armonios prin combinațiile dintre mobilier și pereți. Stilul modern al acestui spațiu din casa ta este caracterizat de diversitatea culorilor și a suprafețelor. Alege materialele și culorile în funcție de dorințele tale, dar ține cont de design, nu uita că liniile drepte și elementele netede pot face ca bucătăria ta să pară un pic obositoare.

În acest an sunt în trend și tapițeriile mai ales acelea care imită stofa și care sunt de calitate (au fluor și atomi de carbon) și pot rezista în timp la murdărie, la petele de cafea sau vin. Alege materiale contrastante și culorile care se asortează cât mai bine, care se completează între ele.

Designul modern al bucătăriei la un nivel de eleganță și calitate înalt se bazează pe contrast. Pentru a avea o bucătărie impresionantă ține cont de contrast, acesta trebuie realizat între toate elementele din acest loc (între mobilier și blatul de lucru, mobilier și pereți, etc.). Cu puțină atenție și creativitate poți alege nuanțele potrivite care pot da un aspect deosebit bucătăriei, o atingere mai specială din punct de vedere al eleganței.

Alege un design colorat, îndrăzneț, modern și confortabil pentru bucătăria ta!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.