Ascultă înregistrarea primului apel la 112 făcut de Gabriela Pelin în cazul morții lui Dan Condrea

Primul apel la 112 în cazul morţii patronului Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost făcut de pe telefonul sătmărencei Gabriela Pelin. Femeia a ajuns la locul accidentului la 2-3 minute după producerea impactului. Din înregistrarea dată publicității de Mediafax reiese că femeia şi un poliţist care trecea prin zonă au fost primii care au aflat că este vorba despre Dan Condrea.

În continuare vă redăm înregistrarea primului apel la „112” în cazul morţii lui Dan Condrea:

Operator: 112. Ce urgenţă aveţi?

Martor Gabriela Pelin: Bună ziua! Un super accident aici, la Corbeanca, spre Buftea.

Operator: Corbeanca?

Martor Gabriela Pelin: Da, a murit, nu mai mişcă.

Operator: Ce fel de accident? Un pieton lovit sau ce?

Martor Gabriela Pelin: A intrat într-un copac cu maşina şi s-a făcut praf. Nu mai mişcă, nu mai mişcă. Nu poţi să-l atingi.

Apoi, se aude vocea martorei care întreabă o altă persoană de la faţa locului dacă mai e cineva în maşină.

După aproape un minut intervine un operator de la Poliţia Ilfov care o întreabă pe Gabriela Pelin dacă sunt persoane încarcerate.

Martor Gabriela Pelin: Este în şanţ maşina, este un sfert din maşină, nu mai e nimic din maşina asta.

Operator Poliţia Ilfov: Persoane în afara maşinii sunt?

Martor Gabriela Pelin: Da, este în afara maşinii.

Operator Poliţia Ilfov: Persoane blocate care nu au ieşit din maşină?

Martor Gabriela Pelin: Nu, nu se văd. Încercăm, dar nu se vede nimeni …

Operator ambulanţă: Este bărbat? Femeie? Ce vârstă are?

Martor Gabriela Pelin: Este. Nu ştiu, este cu faţa în jos. Nu se vede.

Apoi, telefonul femeii este luat de un agent de poliţie din Periş, aflat în trecere. Acesta continuă discuţia cu operatorul de la ambulanţă.

Operator ambulanţă: Spuneţi-mi cam ce vârstă are?

Poliţist martor: Nu putem să ne dăm seama, este întors cu spatele.

Operator ambulanţă: Respiră?

Poliţist martor: Nu, nu respiră, persoana e decedată.

Pe fundal se aude apoi vocea martorei Gabriela Pelin în timp ce spune numele victimei: „Condrea Dan Alexandru”. Poliţistul martor continuă și spune „da, în ’75, 41 de ani.
Condrea Dan Alexandru”.

Sătmăreanca Gabriela Monica Pelin a ajuns la locul accidentului la aproximativ 2-3 minute după producerea impactului. La acea vreme, femeia a povestit pe Facebook tot ceea ce a văzut la fața locului (http://www.satmareanul.net/2016/05/25/o-satmareanc-martor-cheie-al-accidentului-in-care-a-murit-dan-condrea-foto/).

Înregistrarea audio poate fi ascultată dând click pe următorul link:

http://www.mediafax.ro/social/audio-inregistrarea-primului-apel-la-112-in-cazul-mortii-lui-dan-condrea-patronul-hexi-pharma-15509689/audio/

Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea a murit la data de 22 mai după ce maşina pe care o conducea s-a izbit de mai mulţi copaci, în Ilfov, pe drumul ce leagă localităţile Buftea şi Corbeanca.

Imediat după impact, la locul accidentului a ajuns Gabriela Pelin, o femeie care trecea cu mașina prin zonă, şi un biciclist.

Pentru mai multe informații cu privire la accidentul în care a murit dan Condrea puteți citi dând click pe următorul link:

http://www.satmareanul.net/2016/05/23/moartea-patronului-hexi-pharma-anchetata-de-un-procuror-din-satu-mare/

Gabriela Pelin

accident3

accident1

accident2

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.