Canicula a făcut victime în week-end la Satu Mare

ambulanta

Opt sătmăreni au ajuns în week-end la spital, după ce li s-a făcut rău și au căzut pe stradă, sau la biserică.

Având în vedere acest aspect, medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare revin cu câteva recomandări către populație în perioadele caniculare:

-Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00-18.00;

-Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

-Beţi zilnic între 1,5 și 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute;

-Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

-Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;

-Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castarveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;

-Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;

-Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate.

Persoanele care suferă de anumite afecțiuni trebuie să-și continue tratamentul conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade, persoanele cu afecțiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulație, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.