O delegaţie alcătuită din 50 de elevi, însoţitori ai acestora dar şi oficialităţi au participat săptămâna trecută la manifestările organizate în oraşul Wolfenbuttel din Germania. Vizita delegaţiei sătmărene a fost prilejuită de împlinirea a 40 de ani de încheierea protocolului de înfrăţire dintre cele două oraşe.
Detalii despre vizita în Germania au fost oferite în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate azi, 15 iulie de către primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica şi de consilierul local, Gheorghe Pop.
„Cu această ocazie au avut loc o serie de manifestări cultural-artistice şi sportive. Noi am mers şi cu o formaţie de dansuri populare, dar şi cu scrimeri şi baschetbalişti pentru ca tinerii noştri să aibă un schimb de experienţă cu cei din Wolfenbuttel. Noi vom primi vizita lor în luna septembrie”, a declarat primarul Dorel Coica.
Cu prilejul vizitei în Germania, cei doi primari, din Satu Mare şi Wolfenbuttel, au semnat un document de prelungire a colaborării dintre cele două oraşe.