De vorbă cu sătmăreanca Simona Miculescu – ambasadorul României la ONU

Simona-Miculescu

Ambasadorul Simona-Mirela Miculescu deține postura actuală din 2008. În timpul celor 22 ani de carieră diplomatică a fost de două ori purtător de cuvânt al MAE şi consilier de presă al ministrului (în 1993 şi 1999), director al Departamentului de Comunicare Publică al MAE (1994 și 2008), ataşat de presă al Ambasadei României la Washington (1994-1998), precum şi coordonatorul Departamentului pentru informaţii publice al Misiunii OSCE în Kosovo (1999-2000). Între 2000 şi 2004 a exercitat funcţia de consilier de politică externă al Preşedintelui României, devenind prima femeie din istoria diplomaţiei române căreia i s-a conferit rangul diplomatic de Ambasador. Între 2006 şi 2007 a deţinut poziţia de consilier principal al guvernului irakian pentru comunicare publică, în cadrul unui program finanţat de USAID.

După numirea sa la New York, Simona Miculescu a deţinut poziţiile de vicepreşedinte al Consiliului Executiv al UNICEF, vicepreşedinte al Adunării Statelor Părţi la Curtea Penală Internaţională, membru al Biroului Francofoniei şi preşedinte al Comisiei Speciale pentru Politică şi Decolonizare a Adunării Generale a ONU, în cea de a 66-a sesiune a acesteia. Ambasadorul Miculescu a fost aleasă recent vicepreședinte al Adunării Generale ONU pentru cea de-a 68-a sesiune a acesteia. Complementar carierei diplomatice, Simona Miculescu deţine o bogată experienţă academică şi de comunicare publică, care include deţinerea unui doctorat în literatură, iniţierea şi predarea de cursuri de relaţii publice internaţionale la două universităţi din România, precum şi publicarea mai multor cărţi şi articole pe teme conexe. Este recunoscută ca fiind unul dintre cei mai buni experţi în domeniul managementului relaţiilor publice internaţionale, fiind apreciată în special datorită elaborării primei curricule universitare pe acest subiect, program de studiu folosit în prezent de mai multe universităţi din ţară.

Reporter: Este o onoare pentru noi că avem posibilitatea să stăm de vorbă cu una dintre cele mai de seamă personalităţi ai diplomaţiei româneşti. Pentru început vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră.
Simona Miculescu: Sunt mamă, soţie şi diplomat de carieră. Sunt un om energic, tenace, pozitiv şi sentimental, un perfecţionist incurabil, un artizan al detaliului, un iubitor al frumosului în toate formele sale.

R.: Am înţeles că, în calitate de cadru didactic aţi predat şi la Şcoala Generală de la Iojib (Medieşu Aurit). Care sunt cele mai plăcute amintiri din perioada de la catedră?
S.M.: Elevii mei sunt cea mai frumoasă amintire, care mă face să uit de naveta cu diverse maşini de ocazie pe care o făceam zilnic și de ultimii 6 km a drumului până la școală făcuţi adesea la pas. Dar sclipirea de bucurie din ochii copiilor atunci când mă vedeau a meritat tot efortul ! Predam franceza şi engleza şi orele noastre erau vesele şi creative. Mi-aduc aminte şi de mica « revoluţie culturală » pe care am generat-o în sat cu serbarea şcolară de final de an, unde am avut câteva îndrăzneţe momente artistice fără precedent !

R.: Sunteţi prima femeie din România căreia i s-a acordat gradul diplomatic de ambasador şi de asemenea, prima femeie care conduce Misiunea Permanentă a României pe lângă ONU, din 2008. Cât de lung a fost drumul de la Satu Mare la … New York?
S.M.: Drumul a fost lung şi anevoios, plin de obstacole şi de sacrificii personale, a necesitat multă trudă, devotament, loialitate, tenacitate, conştiinciozitate, curiozitate intelectuală, profesionalism, creativitate, auto-disciplină, dar mi-a dăruit experienţe extraordinare care au compensat greutăţile. Asta pentru că diplomaţia este specială, fiind o profesie a noilor începuturi, o profesie care necesită un nivel intelectual, cultural şi profesional impecabil, o profesie dedicată totalmente construirii unei lumi mai bune şi mai drepte. Sătmarul şi Clujul m-au ajutat mult să ajung azi aici, la New York, unde, conducând o echipă inimoasă, practicăm cea mai pură formă de diplomaţie, valorificându-i întregul arsenal, căutând mereu o abordare cât mai aplicată şi mai nuanţată, cu alianţe mai puternice, cu instituţii internaţionale mai eficiente şi cu o fidelitate absolută faţă de valorile noastre democratice.

R.: Vă rog să ne spuneţi în câteva cuvinte, în ce constă activitatea ambasadorului României la ONU?
S.M.: Ca ambasador la ONU reprezint România în această unică arenă universală, unde interacţionez zilnic cu 192 de parteneri – adică celelalte state membre ONU – alături de care sunt implicată, împreună de echipa mea, în dezbateri şi negocieri legate de cele peste 170 de teme principale de pe agenda onusiană, sau de cele peste 600 de rezoluţii tematice pe care le adoptăm annual. Coordonez, totodată, buna desfăşurare a tuturor prezenţelor oficiale ale României la ONU, de la delegaţii prezidenţiale, guvernamentale la cele parlamentare; girez o vastă corespondenţă cu instituţiile onusiene, cu cele româneşti, cu celelalte 192 de misiuni permanente de la New York; îmi reprezint ţara nu doar în sesiunile Adunării Generale ONU sau în cele ale celorlalte organe onusiene, ci şi în toate activităţile curente ale corpului diplomatic (cel mai mare din lume !); nu în ultimul rând, am şi datoria de a face multă « gospodărie », pentru că administrez clădirea cu 17 etaje a Misiunii permanente la ONU, unde funcţionează trei instituţii diplomatice şi locuiesc şi muncesc cca 100 de persoane. Ca ambasador la ONU trebuie să mă documentez permanent (de multe ori la ore târzii în noapte, după un dineu protocolar sau trei recepţii) ca să asimilez un volum enorm de informaţie. Asta pentru că trebuie să cunosc toate domeniile care figurează pe agenda ONU, adică absolut tot ce ţine la ora actuală de dinamica globală şi problemele lumii contemporane – de la chestiuni de dezvoltare, la cele de drepturile omului, de la cele de securitate la cele de dezarmare, de la chestiuni legate de dreptul internaţional la cele sociale – şi am enumerat doar domenii generice ! La zecile de reuniuni, întâlniri, runde de negocieri, dezbateri, evenimente conexe, seminarii ce se desfăşoară la ONU, România are permanent o voce ! De această “voce“ trebuie să mă ocup permanent să fie cât mai activă şi mai articulată, în armonie cu interesele naţionale !

R.: Cum este privită România în cercurile diplomatice internaţionale? Dar de către cetăţeanul american de rând?
S.M.: Aş vrea să vă spun, în primul rând, că România noastră, care ni se pare tuturor mai frământată decât este, nu se deosebeşte cu nimic, în ce priveşte dinamica internă, de celelalte state din Europa de sud-est, sau din alte colţuri ale planetei. Frământările care ne copleşesc sau ni se pare că ne copleşesc uneori, sunt, de fapt, etape inerente ale tranziţiei societăţii noastre spre o democraţie matură şi modernă … Fiecare dintre noi construieşte realitatea românească, fie în ţară fie în afara ei. Din această perspectivă, rolul meu şi al inimoasei mele echipe de la New York este de valorifica această realitate, sporind vizibilitatea ţării noastre pe plan internaţional, de a face România parte a dialogului global pe toate subiectele aflate pe agenda onusiană. Chiar dacă munca mea şi a echipei noastre nu este vizibila în ţară, pentru că este extrem de tehnică, construim şi noi un colţ de realitate românească aici, negociind o rezoluţie a Adunării Generale, sau promovând acerb o candidatură românească într-un organism onusian, sau făcând auzită vocea României la tribuna ONU, care – am plăcerea de a vă spune – aici este unică şi foarte respectată. În ce priveşte spaţiul american, imaginea României este mult mai bună decât în alte părţi ale lumii, fiind înnobilată, în primul rând, de sutele de mii de români care s-au stabilit aici şi au muncit din greu ajungând la vârf în domeniile lor purtând însă, în continuare, ţara în suflet.

R.: De-a lungul carierei dumneavoastră diplomatice aţi fost prezentă atât în Kosovo cât şi în Irak, în vederea solidificării procesului de pace în acele regiuni. În ce a constat munca dumneavoastră diplomatică în acele zone conflictuale?
S.M.: Mărturisesc că, experienţele incitante din zone post-conflictuale şi periculoase sunt deja o pasiune care, până la experienţa kosovară, era latentă. Cred sincer că, după ce ai parte de prima experienţă de acest gen şi te “contaminează” adrenalina ei, dezvolţi, pentru tot restul vieţii, o dependenţă pe care trebuie să încerci să o controlezi, altfel te absoarbe complet. Ar fi multe de povestit despre aceste două experienţe absolut extraordinare, dar mă voi limita la a vă spune că atât în Kosovo cât şi în Irak am activat din perspectiva experienţei mele în diplomaţie publică şi relaţii publice internaţionale, ajutând cele două societăţi traumatizate de rănile războiului să înveţe să comunice instituţional.

R.: Deşi putem spune că aţi ajuns în vârful carierei dumneavoastră diplomatice, mă simt obligat să vă întreb: Ce proiecte de viitor are doamna ambasador Simona Miculescu?
S.M.: Să îmi continui cariera diplomatică undeva mai aproape de casă pentru a fi mai aproape de cei dragi, să fiu sănătoasă alături de familia mea şi să trăiesc intens şi frumos fiecare clipă a vieţii.

R.: Vă propun o schimbare de direcţie şi vă invit să ne vorbiţi despre hobby-urile dumneavoastră.
S.M.: Sunt o mare pasionată de jazz şi de teatru şi am şansa să trăiesc, pentru câţiva ani, în capitala mondiala a acestor arte. Iubesc artele în general, sunt un avid consumator de cultură, iar New York-ul deţine cea mai consistentă, complexă şi diversă ofertă culturală din lume, aşa că încerc să profit de ea în puţinul timp liber.

R.: Ce vă vine prima dată în minte când spun România?
S.M.: România înseamnă “acasă” – concept pe care reuşeşti să îl înţelegi în toate profunzimile lui doar când eşti departe. Înseamnă adorata familie şi dragii prieteni, fiind miezul fierbinte al eforturilor mele de fiecare zi, de fiecare clipă, de a o reprezenta cu cinste, mândrie, şi professionalism …

R.: Dar… Satu Mare?
S.M.: Bineînţeles că, atunci când spun Satu Mare, îmi vine în minte casa părintească, cu mama aşteptându-mă zâmbitoare în poartă. Nu uit nicio clipă că sunt un “produs“ al Sătmarului căruia îi datorez fundamentul solid a tot ceea ce am construit în viaţă. Am avut şansa unor părinţi extraordinari, a unei familii frumoase şi unite, a unei copilării şi adolescenţe marcate de dascăli minunaţi ce mi-au luminat mintea, de oameni frumoşi care m-au inspirat, de prieteni şi colegi care mi-au înfrumuseţat anii cu clipe de neuitat ! Şi pentru asta voi fi mereu recunoascătoare.

R.: Pentru final vă rog să le transmiteţi un gând sătmărenilor.
S.M.: I-aş îndemna pe sătmărenii pe care îi reprezint cu mândrie şi drag la ONU să se bucure mai mult de ce au, să nu se lase copleşiţi de exasperări, justificate câteodată, şi să-și iubească şi mai mult oraşul natal şi România, dăruindu-le mai mult şi transformând toate energiile negative în energii pozitive, menite să ne ajute să identificăm propriile noastre soluţii la problemele care abundă. Le doresc, totodată, tuturor sătmărenilor să îşi împlinească toate făgăduinţele pe care le poartă în ei înşişi, să fie fericiţi şi să trăiască în tihnă în acel oraş fermecator, nepermiţând ca simbolurile şi valorile sale să fie distruse vreodată!