Este parlamentarul puterii actuale în judeţul Satu Mare. Când foarte direct şi brutal de sincer, când evaziv şi ezitant. Spune despre sine că este un „nebun” idealist. Este vorba – v-aţi dat seama, suntem siguri ! – despre deputatul PDL Ioan Holdiş. Cel care preferă să se vorbească despre el mai degrabă ca despre omul de afaceri Ioan Holdiş, nu despre politicianul Ioan Holdiş (doar a pus pe picioare o firmă – SC Plastica SRL – cu zeci şi zeci de angajaţi). A fost de acord să acorde un interviu în exclusivitate pentru Sătmăreanul şi sperăm să nu-şi fi complicat, totuşi, existenţa politică din cauza a ceea ce a spus pe şleau  sau doar a sugerat. Fiind un interviu mai lung (peste 40 de minute de conversaţie !), vom  publica transcrierea integrală a acestuia în trei părţi, că doar timpul şi răbdările cititorilor noştri au şi ele o limită. Oricum, Ioan Holdiş vorbeşte despre dezamăgire parlamentară şi lupta dură cu „talibanii” din partide (inclusiv din PDL !), despre motivul – omul, de fapt – neîncheierii unui protocol local dintre PDL şi UDMR, despre incorectitudinea numirilor politice a directorilor din instituţiile deconcentrate şi şcoli, despre fraudarea sau nefraudarea votului din Camera Deputaţilor la noua lege a pensiilor şi despre multe altele. Poate că ar mai fi fost o tonă de întrebări suplimentare care i se puteau pune lui Ioan Holdiş, dar avem certitudinea că nu au intrat zilele în sac şi vom mai prinde o discuţie directă cu el. Chiar puteţi să ne sugeraţi dumneavoastră, cititorii, întrebările pe care să i le transmitem. Că nu ne ferim să i le punem, nici el nu se fereşte să răspundă.

Acum vă prezentăm prima parte a acestui interviu (şi aşteptăm şi comentarii, că doar d-aia suntem pe net – să comunicăm).

Aţi fost cunoscut ani la rând ca un bun om de afaceri care nu prea s-a implicat în politică. Deci eraţi bine. Ce v-a făcut să intraţi în politică brusc, direct şi multilateral – organizatoric, financiar, emoţional ?

– Înainte nu că „nu prea” m-am implicat în politică, eu chiar nu făceam politică deloc ! Eu am intrat în politică în toamna anului 2007. Un grup de iniţiativă din PDL, mai exact prieteni de-ai mei pe care-i ştiam de mulţi ani şi care de mai multă vreme încercau să mă atragă către acest partid, m-au convins să mă implic. În momentul în care m-am decis să intru în PDL şi să fac politică, eu chiar am crezut în ceva şi în ceea ce o să fac, pentru că am fost şi rămân în continuare un idealist. Cred că politica trebuie făcută de oameni care au reuşit să facă ceva, să demonstreze că pot să facă ceva înainte de a face politică. Nu am fost niciodată de acord cu acel slogan că politica are nevoie de oameni tineri – poate tineri în politică ! Eu cred că politica trebuie făcută de la o vârstă până la care vrând-nevrând ai acumulat o oarecare experienţă.

Adică tinerii sunt în plus sau cum ?

-Sigur că este bine să avem şi tineri printre noi, adică tineri biologic vorbind. Dar încă o dată revin la părerea mea: politica poate fi făcută de oameni maturi ! Oameni care au demonstrat că ştiu poate administraţie, ştiu şi afaceri, oameni care au experienţă şi o oarecare maturitate.

Spuneaţi că aţi intrat mai mult ca un idealist în politică. Acum, după doi ani de parlamentarism, vă mai păstraţi idealismul ?

– Ca om de afaceri, mi-am pus foarte multe întrebări – şi am pus multe întrebări altora ! -, am fost un om incomod. Mereu întrebam şi eram curios să aflu câte ceva, să întreb ce se întâmplă de fapt de merg toate aşa cum merg acum. După doi ani de zile am rămas idealist, cred că se poate face ceva, dar am şi găsit foarte multe răspunsuri la întrebările ce mi le-am pus de-a lungul anilor. Personal, vreau să vă spun că încă e bine faţă de ce administraţie am avut din ’90 încoace – şi când spun „administraţie” mă refer şi la cele locale, şi la cele naţionale. Se pare că oamenii care ar trebui să ne conducă nu reuşesc să ajungă acolo, iar astăzi ştiu motivul pentru care nu reuşesc…

Ni-l puteţi spune ?

– Vi-l spun, nu e nici un secret. Fiecare partid are „talibanii” lui, oamenii care fac politică dintotdeauna. Din păcate, majoritatea conducătorilor sunt oameni care au făcut doar politică şi nu altceva. Au ajuns mai târziu, datorită poziţiilor pe care le-au avut şi privilegiilor pe care le-au dobândit în timp, să acumuleze sau să ajungă şi „onorabili” oameni de afaceri care de fapt niciodată n-au făcut afaceri şi niciodată nu vor face. Ei gestionează sau sunt proprietari sau co-proprietari ai unor active pe care unii le-au luat cum le-au luat, toată lumea ştie ce s-a întâmplat cu economia României în cei douăzeci de ani care au trecut…

Astfel de oameni se întâlnesc în toate partidele, inclusiv în PDL…

– Aşa e. Vă spuneam că acei „talibani” care deţin controlul puterii partidelor nu vor pleca niciodată de acolo şi nu acceptă ca un om nou, care a venit din afară, să le spună cum se vede din afară politica şi cum o văd cei mulţi. Ei, din interior, nu au cum să vadă aşa cum vedem noi din afară şi cum o vedeam eu, de exemplu, care veneam din afara sistemului – aşa cum vă spuneam, n-am fost implicat deloc în politică ! Dar sigur că eram curios pentru că economicul depinde enorm de mult de politic. Poţi să devii un om prosper de afaceri şi să-ţi faci un plan de investiţii pe termen lung numai dacă există stabilitate politică, iar acolo unde este instabilitate nici un investitor nu va investi pentru că riscul este foarte mare. Şi atunci noi, cei care venim din mediul de afaceri, din păcate nu prea ne regăsim şi nu ne găsim locul în aceste grupări care au fost deja de mult consolidate. Ai două variante acolo: dacă intri…

În sistem ?

–  … în sistem, nu mai rămâi cel care ai fost, vrând-nevrând trebuie să te schimbi pentru că sistemul este altfel decât credeam la început – şi asta e părerea mea personală. Dacă nu intri şi nu faci parte din sistem, nu poţi să fii beneficiarul lui. Dacă stai şi priveşti din afară, rămâi tot în afară iar ceilalţi te marginalizează pentru că tu poţi chiar deveni un pericol real pentru ei.

Să înţeleg că vă simţiţi marginalizat ?

– Nu, nu sunt marginalizat…

Sau aţi intrat în sistem ?

– Eu am o poziţie privilegiată în partid. Într-adevăr, cazul meu este unul mai atipic. Am avut o evoluţie fantastică într-un termen foarte scurt. Nici mie nu-mi venea să cred ! Dacă în urmă cu trei ani mi-ar fi spus cineva că eu voi ajunge parlamentar, aş fi zis că e cea mai bună glumă pe care am auzit-o în ultimii 40 de ani, ţinând cont de faptul că acum mă apropiu încet de 50… Vreau să vă spun că eu nu am crezut niciodată că voi ajunge preşedinte de partid, că voi ajunge parlamentar şi voi ajunge în forul suprem al ţării, acolo unde pot să decid şi eu cum se face sau cum nu se face o lege. Sigur, nu e ceea ce am crezut eu, e departe de ceea ce am crezut eu, dar – în idealismul meu şi în lipsa mea de experienţă vis-a-vis de politică – chiar am crezut că un „nebun” ca mine, cu ghilimelele de rigoare, şi alţii ca mine pot schimba ceva în România… Nu putem… E greu să te lupţi cu sistemul şi poate aţi văzut ce se întâmplă în ultima perioadă…

La ce anume vă referiţi ? Că se întâmplă multe.

– Premierul Boc, pe care nu vreau nici să-l ridic în slăvi şi nici să-l critic, este un om fantastic ! A încercat şi încearcă în continuare să se lupte cu sistemul. Este foarte greu pentru că sistemul este format din anumiţi oameni iar în spatele lor sunt interese. N-o să spun acum cine sunt în spatele intereselor acestor oameni… E greu. Dacă premierul va reuşi să învingă sistemul, România are perspective şi şanse. Dacă premierul, indiferent că este Boc sau oricine altcineva, va fi învins de sistem, România nu are perspective, vă spun eu. Pentru că trăim într-o economie a globalizării unde cei mari nu-şi doresc alţi mari şi puternici, îşi doresc întotdeauna ţărişoare sau economii mai slăbuţe care să fie aservite intereselor pe care le reprezintă acele grupuri, acei oameni…

Să înţeleg că, din punctul dumneavoastră de vedere, premierul Boc nu face parte din sistem ? Că el se luptă cu sistemul ?

– Vrând-nevrând, datorită poziţiei pe care o ocupă – este preşedintele celui mai puternic partid din România şi este prim-ministru -, el se luptă, dar eu întotdeauna am spus că „cu o floare nu e poate face primăvară”… E trist – şi acum vă spun ce am constatat eu – că, din păcate, chiar şi din interiorul partidului nostru nu se doreşte cu adevărat o reformare a statului ! Deci, acei „talibani” de care vă spuneam înainte – să punem ghilimelele de rigoare, să nu înţeleagă lumea că e vorba de cei din Afghanistan ! -, având acele privilegii, nu-şi prea doresc schimbarea. Şi să ştiţi că aceşti oameni care conduc partide sunt transpartinici, să nu credeţi că relaţiile lor de 20 de ani sunt cele pe le vedeţi dumneavoastră „pe sticlă” (la televizor – n.r.). Personal vă spun că sunt alte relaţii.

Asta se ştie, nu-i nimic nou…

– Ei şi-au consolidat aceste relaţii şi ar fi o grămadă de motive pe care le putem invoca, dar n-am să o fac acum… Să revin la întrebarea pe care mi-aţi pus-o. Eu am crezut că, odată cu mine, vor veni şi alţi oameni din mediul de afaceri, adică oameni care au pornit de jos şi au construit ceva în timp, nu oameni care s-au trezit peste noapte cu nişte active şi acum le gestionează prin alte persoane interpuse şi ei rămân oamenii „din spate”. Din păcate, oameni ca mine nu se regăsesc şi nu se vor regăsi niciodată în ceea ce însesamnă azi Parlamentul României… Şi suntem puţini… Şi, din păcate, chiar dacă uneori suntem ascultaţi, deciziile se iau de către alte persoane şi niciodată aşa cum ne-am dori noi…

Nu vreţi să fiţi mai concret… La nivel local se întâmplă acelaşi lucru ?

–  Cînd am intrat în politică la PDL Satu Mare, după prima şedinţă în care mi-am cunoscut colegii şi Biroul Permanent Judeţean, am rămas stupefiat de ce se discuta la acea şedinţă ! Eu nu am fost membru de partid înainte de Revoluţie, doar utecist făcut în armată, dar la şedinţa de care vă spun se discuta ca la şedinţele de dinainte, adică toată lumea vorbea frumos şi nu se făcea nimic după aceea. În momentul în care se pleca de acolo, toată lumea uita, rămâneau doar în şedinţă toate problemele şi nimeni nu discuta despre ceva constructiv, concret şi cu perspectiva de a se face ceva efectiv. Eu am venit în partid, sincer vă spun, ca un om de  afaceri cu activitate din 1992, adică eram obişnuit în fiecare dimineaţă să îmi creionez un program şi seara să-mi bifez ce am rezolvat şi ce n-am rezolvat. Aşa că am făcut şi aici la PDL un program şi o structură piramidală şi am început să-i pun pe toţi la lucru, ceea ce la un moment dat a incomodat anumite persoane – colegi mai vechi de-ai mei care chiar spuneau, pe ici-pe colo, pe la colţuri, că „ăsta crede că aici este Holdiş-PDL-SRL de ne face nouă program ?!”. Însă mie îmi plac lucrurile concrete şi care, odată începute, să aibă şi finalitate. Ei bine, în politică sunt multe lucruri care încep şi nu se mai finalizează niciodată sau dacă se finalizează, se finalizează prost, din păcate ! În cei doi ani şi ceva de când am preluat preşedinţia partidului în judeţ, am muncit mult – în primul rînd la partea de organigramă, la organizarea în teritoriu. Acum pot să spun că avem organizaţii în tot judeţul, inclusiv de tineret şi de femei.

Da, se ştie foarte bine că înainte de asta PDL-ul nu conta la nivel de Satu Mare. Exista doar cu numele şi eticheta.

– Da, a contat mai puţin în Satu Mare. Dar trebuie să remarcaţi că ultimele patru alegeri le-am câştigat, unele chiar detaşat, ceea ce eu zic că este meritul întregii echipe de aici. S-a format o echipă care într-adevăr îşi dorea şi doreşte să facă treabă. Sigur că, aşa cum spunea cineva, este foarte important cine este „locomotiva”, aşa cum la nivel naţional pentru PDL a fost preşedintele Băsescu la un moment dat, o „locomotivă” care vrând-nevrând a tras partidul şi l-a dus unde e astăzi…

Acuma îl trage direct în jos. Dar dumneavoastră chiar credeţi că sunteţi „locomotiva” PDL pe plan local ?

– Încerc. Eu nu sunt un politruc, eu sunt în politică vremelnic. Voi rămâne în politică atâta timp cât voi crede că pot face ceva. Dacă nu voi reuşi să ajung la obiectivele pe care mi le-am propus, voi pleca exact cum am venit. Eu nu am intrat în politică să fac matrapazlâcuri, nu am intrat în politică să mă căpătuiesc şi nu am intrat în politică având gânduri ascunse de a mă realiza eu. Eu sunt un om care, din fericire, am realizat deja cam tot ce-şi poate dori un om, sincer vă spun… Ştiţi ce nu am eu acuma, de doi ani încoace ? Linişte. Eu nu mai am timp pentru familie, nu mai pot să mă ocup de afaceri, nu mai am timp de hobby-uri şi de prieteni. De dimineaţa până seara sunt într-una pe drumuri şi încerc să rezolv tot ce poate rezolva un om care-i la Bucureşti şi colegiul său este în judeţul Satu Mare, cu tot ce înseamnă asta: ministere, agenţii, relaţii, contacte, tot ce poate ajuta oamenii. Credeţi-mă, în mod normal activitatea parlamentară este stric cea legislativă. Din păcate, nu toată lumea înţelege că doar asta este datoria mea şi mulţi încearcă să obţină de la mine rezolvarea unor probleme care nu se pot rezolva la nivel local: primari, viceprimari, directori de instituţii, oameni de afaceri, oameni care trăiesc drama de a nu avea un loc de muncă… Toată această lume apelează la un parlamentar, şi în special la un parlamentar al puterii pentru că, aşa zic ei, noi – cei de la putere – avem pârghiile şi frâiele în mână, pe când cei din opoziţie nu le au. Dar nu e chiar aşa. Să ştiţi că un om care chiar doreşte să facă ceva, indiferent că e la putere sau în opoziţie, poate să facă pentru judeţ dacă vrea, dar trebuie să-şi dorească asta !

Şi să fie mai încăpăţânat, nu ?

– Da… Eu întodeauna am făcut tot ce am putut să ajut oamenii şi de aici apare şi faptul că eu nu am timp liber. Cei doi ani au trecut atât de repede pentru mine şi cu o uzură fizică şi psihică foarte mare, simt că am îmbătrânit în ăştia doi ani, mai mult decât ar fi fost normal ca simplă trecere a timpului biologic…

Click aici pentru partea a doua a interviului

Click aici pentru ultima parte a interviului

Interviu realizat de Dorin Prunilă