Un telefon primit pe drumul spre Baia Mare, o ultimă binecuvântare și o rugăciune rostită lângă patul de spital. La zece ani de la moartea PS Justinian, actualul episcop PS Iustin evocă ultimele lor conversații și despărțirea de omul care i-a fost părinte duhovnicesc și îndrumător. Mărturia din 30 octombrie 2026 păstrează cuvintele unei legături care a însemnat încredere, recunoștință și o moștenire de dus mai departe.

În octombrie 2016, părintele Iustin era episcop-vicar al Maramureșului și Sătmarului, iar părintele Justinian conducea eparhia. La 95 de ani, acesta din urmă se simțea tot mai rău, dar accepta cu greu să fie consultat de un medic.

Părintele Iustin se întorcea de la lucrările Sfântului Sinod, desfășurate la București, când maica Emanuela, care îl îngrijea pe părintele Justinian, l-a sunat și l-a rugat să intervină. Telefonul a ajuns lângă ierarhul suferind. Vocea îi era apăsată, dar limpede.

Ultima conversație: „Te îmbrățișez și te sărut”

„Mă simt tare rău, Iustine. Ți-am scris pe o coală de hârtie tot ce trebuie să faci în ce privește bunurile mele personale și am toată încrederea că vei împlini întocmai.”

Părintele Iustin a încercat să îndepărteze gândul despărțirii:

„Dar nu trebuie să scrieți, că sunt pe drum, ajung acasă, ne vedem și povestim tot ce trebuie.”

Răspunsul părintelui Justinian a venit rar și fără ezitare:

„Nu ne mai vedem, Iustine! Nu ne mai vedem. Te îmbrățișez și te sărut și odată cu tine pe voi toți și vă încredințez purtării de grijă a lui Dumnezeu și ocrotirii Maicii Domnului!”

La insistențele părintelui Iustin, a acceptat vizita medicului și, ulterior, recomandările acestuia. Ultimele cuvinte pe care părintele Iustin le-a auzit de la îndrumătorul său au fost simple:

„Bine, bine, fac cum zici tu!”

Investigațiile au arătat gravitatea stării sale, iar medicii Spitalului Județean „Constantin Opriș” din Baia Mare au intervenit chirurgical de urgență. După operație, părintele Justinian a rămas în comă indusă.

Rugăciunea pe care nu a mai putut să o ceară

Ajuns seara la Baia Mare, părintele Iustin a mers direct la spital. Nu au mai putut vorbi. Împreună cu cei aflați lângă pat, a îngenuncheat și a rostit Paraclisul Maicii Domnului.

Alegerea rugăciunii păstra o amintire pe care părintele Justinian le-o împărtășise: propriul său tată îi ceruse, pe patul de moarte, să-i citească același paraclis.

„M-am gândit că, dacă ne-ar putea vorbi, mi-ar cere, ca fiu duhovnicesc, să-i citesc Paraclisul Maicii Domnului. I-am împlinit dorința nerostită, cu lacrimi în ochi”, mărturisește părintele Iustin.

A doua zi, duminică, 30 octombrie 2016, părintele Iustin slujea la Măriuș, în județul Satu Mare. În timpul Liturghiei, după ce se rugase alături de credincioși pentru sănătatea părintelui Justinian, a primit vestea morții acestuia.

„Acum să ne rugăm pentru sufletul luminos, blând și bun al Părintelui nostru vrednic de pomenire Justinian!”

Slujba a continuat printre lacrimile preoților și ale credincioșilor.

„Mi-ați dat tot, m-ați luat de mână”

La înmormântarea din 3 noiembrie 2016, părintele Iustin și-a luat rămas-bun de la cel alături de care lucrase și de care îl lega mai mult decât slujirea bisericească.

„Acum, la despărțire, ce aș mai putea să vă cer? Mi-ați dat tot, m-ați luat de mână, m-ați dus în Sfântul Sinod, m-ați socotit cel mai apropiat colaborator cu care ați împărtășit și împărțit totul.”

În același cuvânt, părintele Iustin vorbea despre apropierea dintre ei:

„M-ați socotit fiul dumneavoastră, dar m-ați tratat ca pe un frate, împreună lucrător în Via lui Hristos. Ne-ați lăsat o moștenire sfântă, unică și neprețuită: Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.”

Părintele Justinian a fost înmormântat la Mănăstirea Rohia, potrivit dorinței sale. Pe drumul dinspre Baia Mare, credincioșii au ieșit cu flori în întâmpinarea convoiului, iar clopotele bisericilor au însoțit ultima sa călătorie.

Dintre toate amintirile, părintele Iustin păstrează și o conversație din anul 2016, în care părintele Justinian îi încredința continuarea lucrării lor comune:

„Iustine, îți dai seama de unde am plecat și unde am ajuns? Eu voi pleca acum, că a sosit vremea, dar tu rămâi să le duci mai departe pe toate. Rog pe Dumnezeu să-ți dăruiască sănătate, putere, înțelepciune și viață lungă, pentru că ai avut grijă ca bătrânețile mele să fie liniștite și ai purtat cu răbdare și râvnă sfânta povară a slujirii.”

La împlinirea celor zece ani de la despărțire, părintele Iustin a anunțat invitarea ierarhilor din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului la Rohia și pregătirea unui număr special al revistei „Graiul Bisericii Noastre”. Mărturia sa poartă un titlu în care se adună întreaga durere a absenței: „Un deceniu de dor după Părintele nostru Arhiepiscop Justinian”.