15 sătmăreni au ajuns la spital cu înțepături de căpușe

15 sătmăreni au ajuns la spital cu înțepături de căpușe

În intervalul 10-13 iunie, ora 07.00, la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) Satu Mare au solicitat asistență medicală, 470 de persoane. Potrivit evidențelor Spitalului Județean, un număr de 15 persoane s-au prezentat la UPU după ce au fost înțepate de căpușe, șase după ce au fost mușcate de câini dar și trei victime ale unor […]

Au mâncat ciuperci otrăvitoare

Au mâncat ciuperci otrăvitoare

Doi bărbați și o femeie au ajuns sâmbătă, 4 iunie, la Urgențele Spitalului Județean Satu Mare după ce au consumat ciuperci. Din fericire, au suferit doar forme ușoare de intoxicație, astfel că, în urma intervenției medicale starea acestora s-a ameliorat, fiind lăsate acasă. Potrivit evidențelor Spitalului Județean, în week-end, la Urgențe, au fost înregistrați un […]

Sute de sătmăreni au ajuns la spital, de Paște

Sute de sătmăreni au ajuns la spital, de Paște

Aproape un sfert dintre sătmărenii care începând de sâmbătă, 30 aprilie, ora 07.00 și până astăzi, 3 mai ora 10.00, au trecut pragul Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean s-au plâns de probleme digestive, provocate de consumul excesiv de alimente și alcool, în perioada Sărbătorilor Pascale. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, […]

Week-end aglomerat la Urgențele Spitalului Județean

Week-end aglomerat la Urgențele Spitalului Județean

În intervalul 22-25 aprilie, un număr de 478 de pacienți au fost consultați de medicii de la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Satu Mare. Purtătorul de cuvânt al instituției, Constantin Demian, spune că 12 persoane au ajuns la UPU după ce au fost înțepate de căpușe, iar alți 12 sătmăreni, în stare […]

Peste 500 de pacienți în week-end, la Urgențele Spitalului Județean

Peste 500 de pacienți în week-end, la Urgențele Spitalului Județean

Opt sătmăreni au ajuns în week-end al Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Satu Mare după ce au fost victimele unor accidente de circulație. Alte nouă persoane, au fost transportate la Urgențe după ce au fost bătute, spune purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian. La acest sfârșit de săptămână, […]

Copil de 3 ani, în stare gravă, după ce a băut insecticid

Copil de 3 ani, în stare gravă, după ce a băut insecticid

Un copil de doar 3 ani a ajuns vineri, 8 aprilie, la Urgențele Spitalului Județean Satu Mare după ce a băut, accidental, insecticid. Având în vedere starea gravă a pacientului, acesta a fost transportat la Clinica de Pediatrie din Cluj. „În data de 8 aprilie la UPU a fost adus un copil în vârstă de […]

Week-end aglomerat la Urgențele Spitalului Județean

Week-end aglomerat la Urgențele Spitalului Județean

Șase persoane au ajuns la acest sfârșit de săptămână la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Satu Mare, după ce au fost agresate. Alți șase sătmăreni au apelat la ajutorul medicilor după ce au fost mușcați de câini, iar cinci persoane după ce au fost înțepate de căpușe. Purtătorul de cuvânt al Spitalului […]

Numărul copiilor care ajung la Urgențe, în creștere la Satu Mare

Numărul copiilor care ajung la Urgențe, în creștere la Satu Mare

În cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, 4 aprilie, purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean, Constantin Demian, a declarat că la acest sfârșit de săptămână a crescut destul de mult numărul copiilor care au ajuns la UPU. În completare, managerul SJU, Marcela Papici, prezentă la întâlnirea cu presa a subliniat faptul că doar vineri, […]

Două tentative de suicid, în week-end, la Satu Mare

Două tentative de suicid, în week-end, la Satu Mare

Doi sătmăreni, un bărbat și o femeie, au încercat să-și pună capăt zilelor, în week-end, potrivit evidențelor Spitalului Județean. Femeia a fost internată pentru supraveghere medicală. Patru persoane au primit îngrijiri medicale după ce au fost victimele unor evenimente rutiere iar două după ce au fost bătute. S-au înregistrat și două tentative de suicid, un […]

Au mâncat peste măsură și au ajuns de Paște la spital

Au mâncat peste măsură și au ajuns de Paște la spital

Zeci de sătmăreni au ajuns la Urgențele Spitalului Județean Satu Mare cu probleme digestive, în prima și a doua zi de Paște. De asemenea, până astăzi, 28 martie, la ora 13.00, au fost înregistrate și zece persoane aflate în stare avansată de ebrietate. Din evidențele Spitalului Județean de Urgențe (SJU) reiese că în intervalul 25 […]

Doi sătmăreni au vrut să se sinucidă în week-end

Doi sătmăreni au vrut să se sinucidă în week-end

Tânărul de 28 de ani din Ambud care sâmbătă, 27 februarie și-a înfipt un cuțit în piept este în afara oricărui pericol. În prezent, acesta este internat la Secția de Chirurgie a Spitalului Județean Satu Mare. După ce a băut câteva pahare de alcool, un tânăr din Ambud a încercat să-și pună capăt zilelor într-un […]

I s-a făcut rău și a căzut pe stradă

I s-a făcut rău și a căzut pe stradă

Un pacient aflat în stop cardio-respirator a fost salvat de către ambulanțieri. Bărbatului i s-a făcut rău pe strada Cuza Vodă, marți, 16 februarie, în jurul orei 14.00. Acesta a căzut pur și simplu pe stradă, iar una dintre persoanele aflate în preajmă a sunat imediat la „112”. „Echipajul a examinat rapid pacientul căzut în […]

Aglomerație mare la Urgențe în perioada Crăciunului

Aglomerație mare la Urgențe în perioada Crăciunului

573 de sătmăreni s-au prezentat la Urgențele Spitalului Județean în perioada Crăciunului. Dintre aceștia 93 prezentau afecțiuni digestive. Din statisticile Spitalului Județean Satu Mare reiese că în perioada Crăciunului la Urgențe au ajuns și 24 de persoane aflate în stare avansată de ebrietate, dintre care șapte au fost găsite căzute pe stradă, fiind în comă […]

A ajuns la spital după ce a căzut de la înălțime

A ajuns la spital după ce a căzut de la înălțime

Un bărbat de 66 de ani a ajuns în week-end la Urgențele Spitalului Județean Satu Mare după ce a căzut de la înălțimea de aproximativ 3 metri. În urma căzăturii acesta a suferit o fractură de șold. Bărbatul este internat la Secția de Ortopedie a Spitalului Județean Satu Mare. Starea victimei este stabilă.

Nouă sătmăreni beți turtă, au ajuns la Urgențe

Nouă sătmăreni beți turtă, au ajuns la Urgențe

Nouă persoane au ajuns în week-end la Urgențele Spitalului Județean Satu Mare, în stare avansată de ebrietate. Unul dintre aceștia, un bărbat de 41 de ani aflat în comă alcoolică, și-a revenit din beție și a părăsit unitatea medicală. Potrivit evidențelor Spitalului Județean, în intervalul 9-12 octombrie, la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) au primit […]