Azi dimineață, în jurul orei 5.30, polițiștii de frontieră au depistat, în localitatea Oar, doi cetățeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă de frontieră. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări. Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre cetățeni din Turcia, cu vârste de 34 și 41 […]
Acest „obicei” adoptat ulterior în toată lumea creștină, își are originea în evul mediu și se leagă de numele lui Iancu de Hunedoara. În iulie 1456 are loc victoria de la Belgrad a lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, împotriva armatelor otomane conduse de Mahomed al II-lea. Mai trebuie spus că lupta de la […]
În data de 5 noiembrie, în jurul orei 20.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Halmeu, aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat, au observat un grup de trei persoane care se îndrepta spre frontiera cu Ucraina, dinspre localitatea Porumbești. La aproximativ 300 metri de linia de frontieră, oamenii legii au reținut […]