TIR încărcat cu peste șase tone de deșeuri, oprit la PTF Petea

TIR încărcat cu peste șase tone de deșeuri, oprit la PTF Petea

Marți, 20 iunie, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 32 de ani, din județul Maramureș. Acesta conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România și transporta articole second-hand (textile) de la o […]

Liber la animalele de companie în instituțiile publice și în mijloacele de transport. Proiect de lege

Liber la animalele de companie în instituțiile publice și în mijloacele de transport. Proiect de lege

Un proiect de lege depus de mai mulți parlamentari propune ca animalele de companie să își poată însoți stăpânii în mijloacele de transport în comun și în instituțiile publice. Inițiativa legislativă modifică Legea 205/2004 privind protecția animalelor. În proiect există și reguli: pisicile trebuie transportate în cuști speciale, iar câinii trebuie duși în lesă. Reguli […]

Facilități pentru toți pensionarii la transportul public local

Facilități pentru toți pensionarii la transportul public local

Vor beneficia de gratuitate la transportul în comun toți pensionari din municipiul Satu Mare, anunta Primaria municipiului, resedinta de judet. Totul se va intampla din data de 1 februarie 2023.  Până acum beneficiau de această facilitate doar pensionarii cu vârsta de peste 70 de ani și cei care aveau pensii mai mici de 2.500 de […]

Două transporturi agabaritice trec prin Satu Mare

Două transporturi agabaritice trec prin Satu Mare

Două transporturi speciale, agabaritice, trec pe drumurile din județul Satu Mare, iar șoferii pot afla mai jos traseele. În perioada 14.01.2023 – 20.01.2023 se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Borș 2 PTF (județul Bihor) – A3 – DN19 – Satu Mare – DN19A – DN1F – Zalău – A3 – DN1 Cluj […]

TIR cu aproape 10 tone de deseuri, oprit in Vama Petea

TIR cu aproape 10 tone de deseuri, oprit in Vama Petea

În dimineața zilei de 28 iulie, în jurul orei 9.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un ieșean în vârstă de 42 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 9.700 kg de […]

Transporturile de animale de lungă durată, suspendate temporar pe perioada caniculei

Transporturile de animale de lungă durată, suspendate temporar pe perioada caniculei

ANSVSA a dispus suspendarea temporară a transporturilor de animale de lungă durată, efectuate cu mijloace de transport care nu sunt echipate cu sistem de răcire a aerului. Măsura a fost luată având în vedere faptul că pentru săptămâna în curs şi săptămâna viitoare în ţara noastră sunt prognozate temperaturi foarte ridicate, maximele urmând să depăşească […]

Naveta elevilor nu poate fi încă decontată. Cine spune asta ?

Naveta elevilor nu poate fi încă decontată. Cine spune asta ?

Executivul pregătește o ordonanță de Urgență pentru ca toți elevii să beneficieze de transport gratuit. Naveta elevilor nu poate fi decontată deocamdată, deoarece face obiectul unei legi privind transportul nereglementat. Ministrul Educatiei, Sorin Cîmpeanu spune că toți elevii beneficiaza de gratuitatea integrală a transportului, însă cei care fac naveta sunt, deocamdată, puși în dificultate, iar […]

Transporturi de mare tonaj prin judet. Vezi traseul

Transporturi de mare tonaj prin judet. Vezi traseul

Transporturi de mare tonaj vor trece, în perioada 23-30 iulie, prin judetul Satu Mare. Vehiculele transporta echipament industrial. În perioada 23.07.2020 – 30.07.2020, se va desfășura un transport cu depășiri pe traseul: Borș PDF – DJ190 – DN19-Biharia – DN19 – Valea lui Mihai – DN19 – Varianta de ocolire Carei – DN19 – Satu […]

Transport agabaritic pe ruta Petea-Satu Mare

Transport agabaritic pe ruta Petea-Satu Mare

În perioada 20-22 noiembrie se va efectua un transport cu depășiri pe ruta: Punctul de Trecere a Frontierei Petea — DN19A — Drum de Centură Satu Mare — DJ194 — DJ194A — DJ194C — Botiz—DN19 — Satu Mare. Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de poliția rutieră, care asigură însoțirea vehiculului cu depășiri.

Toți studenții de la buget vor beneficia de reducerea cu 50% pentru transportul local în comun

Toți studenții de la buget vor beneficia de reducerea cu 50% pentru transportul local în comun

Potrivit ministrului delegat pentru Învățământul Superior, Mihnea Costoiu, toți studenții de la buget vor beneficia de reduceri la transportul local în comun cu 50%. Anunțul a fost făcut în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). “În ceea ce privește asigurarea reducerii de 50% pentru transportul local în comun […]

Biletele pe autobuzele Transurban pot fi achitate și prin SMS

Biletele pe autobuzele Transurban pot fi achitate și prin SMS

Conducerea SC Transurban SA Satu Mare a semnat un contract cu SC Sinplus SRL, societate ce furnizează sistemul de achiziție a biletelor pe mijloacele de transport în comun prin SMS. Detalii cu privire la funcționarea noului sistem au fost oferite de primarul municipiului, reședință de județ, dr. Dorel Coica, directorul SC Transurban SA, Ionuț Bujor […]

Restricţii rutiere dispuse pe teritoriul Ungariei

Restricţii rutiere dispuse pe teritoriul Ungariei

În perioadele 31 octombrie, ora 23.00 – 1 noiembrie, ora 23.00 şi 3 noiembrie, ora 23.00 – 4 noiembrie, ora 23.00 (ora României), se interzice circulaţia pe teritoriul Ungariei a autovehiculelor cu o masă maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Sunt exceptate transporturile umanitare, de mărfuri perisabile sau animale vii. Poliţiştii rutieri adresează următoarele […]

20 autobuze noi în Sătmar

20 autobuze noi în Sătmar

Modernizarea parcului auto al SC Transurban SA constituie unul dintre obiectivele avute în vedere în acest an de conducerea Primăriei Satu Mare. Într-o conferinţă de presă organizată miercuri, 11 ianuarie, primarul Iuliu Ilyes a declarat că în prezent, Transurban dispune de cel mult 25 autobuze relativ noi, restul parcului auto al societăţii de transport public […]

Pensionarii, fără gratuităţi pe mijloacele de transport în comun!

Pensionarii, fără gratuităţi pe mijloacele de transport în comun!

Acordarea de gratuităţi pe mijloacele de transport în comun de pe raza municipiului, este una dintre problemele abordate cu consecvenţă de către reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor ( AJP), la fiecare dintre şedinţele comitetului consultativ de dialog civic pentru persoanele vârstnice, organizate de Instituţia Prefectului Satu Mare. Mircea Marian, preşedintele AJP, consideră îndreptăţită acordarea de […]